scrumbia

Ivan Petrovich Pavlov citea o carte când, deodată, ciuli urechile: a fost soneria de la intrare, sau i s-a părut? Și-a săltat, reflexiv, trupul bătrân de pe scaun și, cu oasele trosnind îngrijorător, își târșâi picioarele până în hol pentru a răspunde. O fi poștașul, cu vești bune? Probabil că nu, presupuse. Nu a mai primit nici o veste bună de ani de zile.

Pavlov a deschis ușa și, după un moment de confuzie mentală, l-a recunoscut pe Serghei Mikhailovici Tyshenko, vechiul său prieten și patron, acum șeful biroului sovietic de fiziologie și psihologie.

− Bine ai venit, tovarășe! A trecut mult timp. Ani…

− Da, din păcate, răspunse Serghei, și îmi cer scuze pentru asta. Putem schimba câteva vorbe, Ivan?

Pavlov l-a invitat în sufragerie.

− Ceai? Sau poate vodcă?

− Asta din urmă, cred. Dar numai dacă mi te alături cu un pahar. Nu-mi place să beau singur! Serghei chicoti și se așeză.

Pavlov căută în spatele unor tomuri impresionante din bibliotecă, extrase o sticlă de Kubanskaya și turnă în două pahare.

− Deci, ce s-a mai auzit pe la cele mai recente Politbirourile de știință? Sunt acum considerat o persoana non-grata? Numele meu o să fie retrogradat în grămada de bălegar a istoriei?

− Nimic de genul asta, Ivan!  Serghei a acceptat vodca și a luat o înghițitură. Ar trebui să știi că Uniunea Sovietică încă recunoaște valoarea muncii tale. La urma urmei ești laureat al Premiului Nobel, deși acordat înainte de revoluție. Cu toate acestea, tovarășul Lenin te-a onorat foarte mult și, de asemenea, noul nostru Premier, tovarășul Stalin, dorește să facă același lucru. Sub rezerva continuării cercetărilor începute de tine. De aceea sunt aici.

− Aha, a exclamat Pavlov.  Stalin vrea noi tehnici pentru a le utiliza în condiționarea populației sale. De a-i face să saliveze la inițiativele sale criminale.

Serghei a suspinat:

−  Ivan, Ivan, Ivan… Nu poți să lași politica deoparte nici măcar un moment? Deja te-ai pus în pericol destul cu polemicile publice anterioare. Hai! Arată-mi ce-ai mai făcut de când te-am vizitat ultima oară și-am să mă prefac că n-am auzit ce-ai zis adineaori.

− Foarte bine, a spus Pavlov.  Vino în bucătăria mea, îți voi demonstra cum am antrenat pisicile să mănânce orice am pus în fața lor. Mi-a luat ani de condiționare pentru a realiza acest lucru!

În bucătărie Pavlov a deschis o cămară a luat un hering care părea că stă acolo de un an, atât era de uscat și de prăpădit și l-a pus într-un castron.

− Pisiii, pisi, pisi! Hai aici! și o pisică siameză a apărut parcă de nicăieri, a defilat cu coada ținută ca un stindard prin fața lor, a mirosit peștele, a pufnit pe nări și apoi s-a așezat plină de demnitate lângă castron.

Tyshenko duse paharul cu votcă la gură întrebându-se ce va urma.

− Tovarăși! Cetățeni! Frați și surori! Mă adresez vouă, dragi prieteni! declamă Pavlov cu inconfundabila intonație a lui Stalin, iar Serghei Mikhailovici mai că vărsă votca pe el.

Tocmai se pregătea să protesteze când pisica se săltă în șezut și începu să-și lovească lăbuțele din față ca și cum ar fi aplaudat.

− Ce-a fost asta, Ivan? a întrebat Serghei.

− Doar o parte din formarea condiționată. Perfect normal. Doar mai așteaptă un pic.

Ne-am unit acum forțele, muncitori, țărani, intelectuali, pentru propășirea țării noastre, pentru ca  strâns uniți în jurul partidului sovietic și a tovarășului Stalin, prin muncă susținută, prin sacrificiu dacă este nevoie, să ridicăm patria noastră pe culmile socialismului și comunismului!

Pe Serghei Mikhailovici Tyshenko în năpădiră brusc sudorile, mai ales că pisica se ridicase din nou în picioare aplaudând cu foc și scandând:

− Miau! Miau! Miau!

− Ivan, pentru numele lui Dumnezeu…

− Stai, stai! Asta este tot parte a procesului standard de condiționare… Acum am să sar peste câțiva pași din proces, dar să știi că ei sunt atent documentați, și voi trece direct la partea finală:

Comitetul de Stat al Planificării Alimentației Raționale decretează: heringul vechi de doi ani se va numi, de astăzi, fleică de porc.

Pisica aplaudă din nou apoi se aplecă, amușină din nou bucata de pește uscată ca o talpă de bocanc, și, cu balele curgând, se năpusti asupra ei devorând-o într-o clipă.

− Vezi, tovarășe? Vezi? Funcționează! Stalin va fi mulțumit de acest rezultat, nu ești de acord?  ”

Serghei își șterse transpirația de pe frunte, se ridică, și trecu în sufragerie. Aici umplu cu de la sine aprobare, un pahar mare cu votcă pe care-o dădu pe gât dintr-o singură înghițitură:

− Da, Ivan, spuse el în timp ce-și îmbrăca paltonul. Ești cu adevărat un om genial. Îți voi reînnoi salariul, substanțial majorat, vechiul meu prieten, dar am și eu o rugăminte:

Când vei prezenta trucul ăsta în fața comisarului poporului, rogu-te, mai schimbă legenda, nu de alta dar să nu ajungem amândoi în Kamceatka.

***