RRR

   Casc de-mi pârâie fălcile:
  – Am ajuns?
  Jaris, secundul și unicul membru de echipaj, mă privește de peste postul de pilotaj:
  – Aproape, Șefu’.
  – Gunoaie?
  – Mizerie multă… Doar a fost sectorul rușilor!
  – Mda! Las’ că am văzut și pe la alte case… Mă duc să-mi beau cafeaua. Belește ochii. Nu vreau s-o vărs în poală!
  – Da, Șefu’. Lin ca paserile cerului…
  Ajut imprimanta 3D cu un șut și, cu cafeaua în mână, mă instalez comod în scaunul de comandant:
  – Jurnal de bord…
  – Nou sau continuare?
  – Nou. Data stelară… bagă din burtă. Computatorul bipăie și mă holbez la cifre: „Am dormit ceva, dom’le!”
  Suntem deasupra Siberiei și văd focurile unei așezări de nomazi Dukha…
  – Nu văd nici un foc și am dat focalul la maxim…
  – Tu scrie ce zic eu! E jurnalul meu scriu ce vreau în el, eeee! Deci! Ai băgat cu nomazii?
  – Băgat.
  – Daaaaa! Și ei și noi înfruntăm aceleași friguri cosmice…
  – În Siberia e vară…
 – Ei nu, că-nebunesc! Pune-te pe „mute”, bagă o piesă de Siberius… Așa-i mai bine.
  Mă ridic din fotoliu și, cu cana în mână, mă apropiu de hubloul lateral. Privesc emisfera Pământului ieșind din noapte: „ Sigur că le văd, cu ochii minții, cutie cu șuruburi ce ești!”
  – Scrie. … și la fel cum ei își dirijează săniile cu câini prin ghețurile veșnice, la fel îmi pilotez eu nava prin negurile spațiale… Ăăăă! Hoooo!
  Nava se cambrează pe o parte. Gravitația se duce dracului și cafeaua fierbinte îmi curge pe piept.
  – Mii de bombe cu neutroni!!! Jaris!? Am să-ți bag o cometă-n cur și-am să te trimit la strămoși.
  – Scuze, Sefu’ ! Pe radar nu era nimic…
  – Belește ochii, că de-aia ți i-a făcut mă-ta! Am ajuns?
  – Da, Șefu’.
  – Crăcănează hangarul și amorsează condensatorii că vin și eu. Mă foiesc după un șervețel:
  – Revenim. … prin negurile spațiale în misiunea noastră specială către quadrantul… Bagă quadrantul. Bagă mă quadrantul!
  – Sunt pe „mute”, se aude o șoaptă…
  – Ei nuuuu, c-au înebunit toți. Asta-i casă de nebuni. Ieși de pe „mute”, bagă coordonatele, salvează jurnalul și pregătește-te că avem treabă. Hai!
  – Da, Șefu’!
                                                                  *
  – Ce-avem noi aici?!! Condensatorii sunt încărcați? Buun! Oprește gravistartorul. Așa… Jurnal de bord.
  – Nou?
  – Nu! Continuare… Mă jur că la prima revizie cer să te schimbe!
  – Da’ ce-am făcut, Șefu’?
  – Las’ că știi tu… Numa’-n contra mea. Mă comentezi la fiecare pas. Nu mai am tihnă… Scrie: „Cu fălcile hangarului larg deschise nava părea un rechin uriaș capabil să înghită o întreagă navă plină cu pirați…” Aștept un pic. Nici un comentariu.
  – Nik?!
  – Nu vreau să-mi șteargă hardurile, aud comentariul Computatorului.
  – Bun! Jaris! Ușor înainte!
  – Da, Șefu’!
  – Vectorii, Comp.
  – Compensez stânga., aliniament 0012, suntem calați pe quarantul 00012014 pot să inițializez la comandă. Ați pus ”„navă” de două ori în aceiași frază.
  – Ahaaa! Nu te lași?! Bine. Corectează tu. Acum avem treabă. Jaris?! Ai scanat toate jucăriile? Nu uitați că suntem la ruși. Nu vreau ca vreo ghidușie să-mi explodeze în hangar…
  – Scanat Șefu’. Numa’ table și șurubării.
  – Bine. Intrăm. Activează bobinele de transconductață. Să facem curat pe poteca asta. Engage!
  „Avansăm lent. Tot ce e metalic sau cu proprietăți bielectrice se deplasează lent intrând în hangar, chemat la întâlnire de puternicele bobine. Trei mii de kilometri cubi curățați de gunoaiele spațiale. Încet, încet, facem curățenie pe aici.” Ai băgat în jurnal?
  – Da, Șefu’.
  – Bun. Jari?
  – La ordinul tău.
  – Impuls!
  Puternicii condensatori își descărcară energia acumulată în bobinele de convecție. Tot ce era în hangar se transformă într-o sferă, compactă, de resturi metalice.
  – Chesonează stânga.
  Două porți metalice începură să se închidă capturând bulgărele de fiare, strivindu-l, compactându-l.
  – Perfect! Starea?
  – Acum ieșim. Încărcare 47% .
 – 47% ? Ne râde lumea. Comp, estimează-mi randamentul de recuperare.
  – 82%
  – Păi ce facem? Lăsăm și pentru alții? Mai facem o trecere. Hai! Voltă-n vânt !
  „Să lăsăm generațiilor viitoare un cer curat, un cer fără șuruburi și table răsucite, fără containere pline de rahat chinezesc care să-ți mânjescă hublourile… Precum un cașalot imens, nava se rotește sub cârma mea fermă. Vom face încă o trecere pentru a ne asigura că nimic nu ne-a scăpat…”
  Ăăăăă! Măăăăă! Jaris!!! Ce dracu’ faci?
  Nava se lăsă pe-o rână. Giroscoapele vâjâiau încercând să compenseze…
  Atârnat de un mâner antigrav sunt smucit și părțile mele cele mai moi se izbesc de cele mai contondente excrecențe ale Cabinei de Operațiuni. Jaris mai ghinionist, a intrat cu vintrele în maneta de evacuare și acum holbează la mine niște ochi exoftalmici.
  – Comp! Ce dracu’-i asta?
  – Nu știu Șefu’.
  – De ce ne-am lovit?
  – Nu știu, Șefu’.
  – Te casez…
  – Poți să faci ce vrei. Nu am nici o data.
  – Jaris!
  – Da, Șefu’! aud gâjâind vocea secundului.
  – Lasă-ți boașele să se împrăștie și vezi peste ce dracu’ am dat.
  – Să aud!
  – Nik, Șefu’!
  – Te-ai molipsit de la Comp! Asta-i boală care se ia, bag seamă. Cum, mă, să nu fie nimic?! Ei lasă… Mă duc la pilotaj. Să vedeți voi cum o să ajungeți îmbrățișați și fără parașute pe Pământ, acuș!
  Mă instalez în fotoliu. Trec pe manual. Pe radar nimic. Măi să fie… Trec pe scanare. Nasol cu scanarea e că a fost gândită doar pentru înainte, iar înainte… nimic decât câteva resturi ratate la prima trecere. Măi să fie!
  – Comp! Vreau o manevră mai delicată, pe care doar tu o poți face.
  – În sfârșit, o apreciere. Am să notez, cu majuscule, în jurnalul meu!
  – Lasă vrăjeala… Ce jurnal? Care jurnal? N-am timp acum. Discutăm noi… Fii atent la mine. Blochează giroscoapele de pe axa ‘X’ și ‘Y’ și turează-mi Z-ul. Vreau să facem un travers la 85 de grade, ocazie cu care să scanez aria 0013, quadranții 00013014, 00014014, 00015014 și 00016014. Comprande?
  – Absolut interzis. Nu numai că o să rămânem fără gravitație dar avem 17 tone de metal excentric în babord, mi-e frică!
  – Tu asculți comanda la mine, cutie de șuruburi, că altfel am să o fac manual și n-o să fie bine.
  – Repet instrucțiunile de securitate, manevră doar în caz de iminent pericol…
  – Și-acu’ ce e, Comp? Ceva ne-a lovit de două ori. A treia e cu ghinion. Prucede.
  – Am înțeles, Șefu’!
  – Jaris? Te-ai adunat?
  – Adunat, Șefu’!
  – Treci la retrofuzee. Ochii pe radar. Dacă ceva merge rău ne arunci cât mai departe de orbită. Clar?
  – Nu ar trebui să cerem aprobare la centru? Asta nu-i joacă.
  – Executarea. Parcă nu știi ce-o să zică ăia: „Menține-ți cursul, vom trimite o navetă.” Au trimis vreodată una? Vladimir, Yohanis, Greeg… Toți mi-au fost prieteni și mototoli ca tine, că de-aia ai rămas second și ești cu 10 ani mai bătrârn ca mine. Executarea!
  Scanez pe toate frecvențele. Nava se rotește travers cu ușile hangarului crăcănate. Nimic.
  – Atenție Comp! Oprește Z-ul și pornește ‘Y’ la turație maximă. Să n-aud vorbă! Bagă… „Cașalotul” se dă lent peste cap într-un looping greoi. Văd ceva pe scanerul de 11microni: ” Te-am prins!”.
  – Stabilizeazăăă! Păstrează ortodroma. Comp, l-ai văzut? Jaris?
  – Îl încadrez acum. Trimit vectorii.
  – Comp?
  – Scuze Șefu’! Nu văd nimic. Poate senzorii mei nu sunt buni. Regret!
  – Calm, Comp. Stabilizează nava pe vectorii lui Jaris. Te-am prins, Infractorule!
  – Distanță 11, 237, … ,117,…, 012, 10, 863… Șefu’! Drăcia vine peste noi!
  – Retrofuzee! Azimut 0014, Acum! Putere maximă!
  – Ne-a ratat la nici juma’ de metru! Ce-i asta Șefu’?
  – Nu știu, Jaris. Vre-un missle „urmărește și distruge”… Și-așa erau dubios de multe gunoaie pe aici…
  – Și… De ce n-a făcut „bum” la primul sau al doilea impact?
  – O fi având focosul defect… sau dezamorsat…
  – Să-ți fie gura aurită. Ce facem? Drăcovenia s-a oprit la nici 10 kilometri. O urmăresc cu greu, e camuflată aproape perfect. Se rotește… Cred că vine iar peste noi… Zice-ai că are focosul defect?
  – Nu stăm noi în nădejdea asta. Ies!
  – Ce faci?
  – Ies! Ai prins vreodată o vacă turbată?
  – Nu! Ce bâigui? Ce vacă?!
 – Eu sunt din Hartford, Kentucky, mă! Primul meu examen a fost cum să imobilizez un juncănaș. Bolas, copil, ai auzit de asta? Îți prind eu tăurașul ăsta, Jaris! Pe cinstea mea de nu-l livrez în cală legat fedeleș. Ies!
  – Ești, iremediabil nebun!
  Mă trag în costum. Încuietorile magnetice clănțănesc distonant. Mă aplec cu greutate. Pe o navă pline cu bobine, condensatori și magneți permanenți, încuietorile automate nu fac doi bani. Trag cu greutate fermoarele Zipr, gelatinoase dar sigure. Fac o probă de presiune și ies prin sas-ul doi în hangar. Îmi încarc în cârcă EVA și avansez, lent, către porți. Aici ar trebui să fie patru corzi autoretractile. Nu sunt decât două. Mărunțesc din buze.
  – Am atras atenția la revizia de acum două luni…
  – Te rog! Nu acum!
  – Mai sunt două corzi de alpinism în chesonetul 0129, lateral stânga cu poziția ta. Îți monitorizez statusul de la infirmerie. Succes!
  – Mersi, Comp! Mă angajez. Jari, vectorii…
  – Îi ai pe monitor. Baftă!
  Am un avantaj minim. Nava acoperă soarele și partial panorama planetei. În față beznă de planetarium. Senzorii de pe EVA nu-mi spun nimic. Avansez orbește pe vectorul dat de Jaris.
  – 100 de metri, Șefu’! Ar trebui să o vezi.
  – Nu văd nik!
  – Cum spunea-i… Belește ochii că de-aia ți ia făcut maică-ta!!!
  – Măgar! Aha! O văd! Îi neagră ca smoala Jaris! Pregătesc lassoul.
  În sfârșit EVA identifică obiectul. Îi ordon o sincronizare longitudinală. Alunec la nici juma’ de metru de rachetă. Are cam 3 metri lungime. Focosul prezintă o adâncitură pronunțată. „ Aha!” Întind lațul și-l petrec peste corpul fusiform. Instantaneu lansez un fascicul de azot și mă îndepărtez axial de ea. Chiar dacă nu se vede, jetul din duzele posterioare are peste 3000 de grade. Nu vreau să-mi prăjesc costumul. Rulez coarda ținându-mă cât mai departe…
  – Contact! Am încălecat-o!
  În intercomunicație aud ceva ca un ignet, nu realizez dacă e Jaris sau Comp.
  – O agăț în corzi. 4, 3, 2,1: Acum Jaris. Rulează. Verifică tensiunile pe corzi să nu depășim valoarea maximă. Așa tăurașule! Te-am prins! Nu smuci că n-ai nici o șansă… măăă!
  La nici doi pași de mine o retrofuzee cu combustibil solid trimite un fascicul scurt în vid. Dacă eram acolo, eram acum o gaură:
  – Hă! Hă! Izbucnesc într-un râs nervos: O gaură!!!
  – Ce-i de râs? Jaris se burzuluiește: Am verificat. N-ai destul impuls în Eva ca să o frânezi… Ce facem? Mi-o bagi direct în hangar cu peste 3 metri pe secundă. O să ne intre pe cur și-o să iasă pe…
  – Fii calm. Lucrăm combinat. Lăsăm tăurașul să obosească. N-ai fost la pescuit niciodată?
  – Nu. Dar am văzut „Moby Dick”.
  – Ha! Tăurașul nostru, Moby Dick? Fii serios. Comp, accelerează ușor, și eu frânez din Eva. Tu, Jaris rulează corzile sincron. Aducem noi tăurașul în staul, acuș!
  Brusc, motorul rachetă din spate tuși de două ori și tăcu.
  – Suntem pe inerție Jaris! Ce-ți ziceam eu! Tăurașul s-a cumințit. Aliniere Comp. Vin!
  La fel de brusc, retro rachetele începură să se descarce.
  – Huăăă! Nervosule! Stai cu tata! Măăăă!
  Sunt aruncat de o contră și abia ce apuc să filez coarda. Racheta se smucește în toate direcțiile pornind haotic fuzeele de direcție. Corzile vibrează în draci iar una plesnește. Un fir de oțel carbon îmi rașchetează casca și lasă o urmă netă. Gorilla 10, îîî? Vedeți voi când ajung acasă. Nu mai văd mare lucru. Racheta se dă peste cap la nici 10 metri de mine și ne apropiem vijelios de navă.
  – Manevră evazivă, răcnesc.
  – Nu sunt distrugător. Vocea lui Comp e calmă. Rotesc în sincronizare Am nevoie de ajutorul tău, trebuie să o scoatem din vrie. Accelerează pe 014 cu 11. Jaris! Adună tot ce ai gonfrabil în cală. Cutii goale, saci, bidoane, tot! Vocea lui Comp pare decisă: Acum! Atenție, Șef! Moment maxim! Dacă cedează și coarda asta te decuplezi imediat și revii în EVA. Dă-o’n mă-sa de rachetă, s-o prindă alții. Nu se face să murim pentru ea. Clar?!
  – Clar Comp! Mă abțin de la comentarii căci momentul de maxim vine, coarda se întinde zbârnâind, racheta dă din coadă ca un pește la ultima bătaie. Nodurile și ventrele transmise prin cablul meu mă răsucesc neputincios pe toate părțile și mi se face greață:
  – Nu vomita, boule, că asta-i moartea ta. Încerc să văd ceva.
  Coarda nu s-a rupt dar racheta cu mine atârnat în lasso se năpustește în cală. Pornesc EVA în marșarier. Centurile de siguranță vor să treacă prin mine. Gâfâi cu pieptul strivit. Brusc ”Cașalotul” accelerează cu tot ce are: Motoare principale, de manevră, retrojeturi… Vitezele se sincronizează și racheta pică cu un bufnet înfundat pe dușumeaua de carbon cauciucat. Instant patru gheare o înșfacă decisiv. Eu sunt mai ghinionist. Desprind coarda lassoului și văd apropiindu-se de mine peretele din fund al hangarului. Mai apuc să mă rotesc pe spate și mă afund printre cutii și butoaie de plastic goale cu tot cu EVA.
  – Obiect neidentificat stabil în poziție 00,00. Misiune îndeplinită!
  În vocea lui Comp se simte parcă o urmă de mândrie.
  Mă extrag dintre cutii, cu compot de piersici curgându-mi pe cască:
  – Facem un pic de atmosferă aici?
  Porțile hangarului se închid silențios îmbucându-se una în cealaltă după un model complicat trădând mintea zgribilitică a celui care le-a proiectat. Simt cu costumul un val de aer… masca se saltă singură iar Jaris se repede să mă ajute.
  – Nu ți-ai securizat costumul!
  – Nu mai era timp Șefu’!
  – Dau să comentez când luminile roșii de avarie încep să clipească iar tânguirea sirenelor de pericol îmi acoperă vocea.
  – Pericol! Pericol! Imediat înapoi în costume. Am identificat obiectul. Pericol! Pericol!
  – Ce bâigui acolo, Comp? Ți s-a urcat la cap? I-a vezi… Acuși te închid!
  – Atenție! Pericol iminent! În conformitate cu articolul 34, aliniatul b, din Legea 14, cu caracter ultimativ, încă în vigoare, preiau comanda navei. Căpitan în retragere Argyle !
  – La ordin! Îmi iese porumbelul…
  – Sunt Unitatea Tactică Fortuna, cod 00alfa0017 Perseu.
  – Ordin! Jaris mă privește stupefiat. Și tu, Jaris!
  – Am identificat obiectul Căpitane. Este o rachetă distrugătoare ”Ștefan cel Mare și Sfânt”, românească, din cel de-al Doilea Război de Independență. Foarte periculoasă. Când i se termină combustibilul intră în autodistrugere.
  – Am înțeles! Adică bântuie de 60 de ani prin resturile astea?
  – Nu avem timp Căpitane. Autodistrugerea s-a amorsat. Avem trei minute de grație pentru a introduce codul și apoi o numărătoare inversă de 10 secunde.
  – Să o aruncăm dracului afară.
  – E o bombă cu neutroni, Căpitane… Înjurătura ta favorită… Nu! Singura șansă e să o transportăm în infirmerie.
  – În infirmerie? Cred că am să suprascriu ordinul de comandă, Comp! E clar că nu ești în toate facultățile…
  – Am acces total la robotul chirurg. Am găsit programul de dezactivare în memoria mea Bios. Nu mai avem timp. Mai sunt 2 minute și 17 secunde până la numărătoarea finală. Acum! Am deblocat chesoanele 14, 16 și 18. Opresc gravitația. Hai!
  – Jaris! Hai!
  O târâm după noi prin chesoane.
  – Cred că are două tone, mă plâng
  – Doar puțin mai mult de 400 de kilograme forță… Un minut jumătate!
  – Mersi! A dracului inerție. Jaris, sucește-o! Unde-o punem, Șef!
  – Hm! Pe masa de operații cu capu’ la cap! Nu sunt Șef. Adresează-te cu Unita…
  – Da, Șef! Am pus-o! E a ta!
  – 38 de secunde! Ați avea o șansă minimă în cala secundară. E gândită pentru compuși radioactivi.
–   Lasă! Dăi drumul! Poate e nevoie de ajutor. Jaris! Vezi containerul cu cap de mort.
  – Da.
  – Sunt acolo două pungi și o secure. Adu-le încoa.
  Așa! Dă una încoa’! O mufez expert la linia de supraviețuire. Hai că nu mușcă! Sug din furtunaș:
  – Hennessy Beaute! Nici n-ai visat! Suge, nu fi bou!
  – 17 secunde! E un coniac exceptional Jaris!
  Jaris suge și-mi dă securea:
  – Și asta?
  – Îi tai boașele drăcoveniei înainte de 00.00, și sug din nou!
  Capul, eviscerat al rachetei este invadat de șerpii chirurgului automat. Brusc o flamă mai că mă orbește. Jaris dă ochii peste cap și se lasă moale pe podea.
  – Scuze! Am intrat în numărătoarea inversă!
  Un alt tentacul îl înlocuiește pe primul.
–   06, 05,04
  Îmi încleștez mâna pe secure. Am ochit ceva ca o sferă. Nu o fi creierul drăcoveniei?
  – 03, 02…
  Brațul meu pornește.
  – Stop!
  Încremenesc cu securea în aer.
  – Misiune îndeplinită. Dispozitivul dezamorsat.
  – Așa? Fără un bip, ceva? Așa, pur și simplu?
–   Dramatici mai sunteți voi oamenii. Apropo! Loveai cu securea exact în containerul cu   plutoniu!!!
  – Îu! Securea cade cu zgomot sec pe dușumea.
  Jaris face ochi pe celălalt pat din infirmerie:
  – Am murit?
  – N-ai nici pe dracu’!
  – Te-am tratat, ar trebui să-ți fie bine.
  – Mi-e bine. Dar mă simt puțin stânjenit.
  – De ce bărbate?
  – Păi: Un Șef care-i un reciclat Căpitan de distrugător, o Unitate Tactică de crușișător, refolosită… Eu… Un amărât de navigator pe o gunoieră spațială…
  – Nu te plânge. Tocmai te-am recuperat din comă alcoolică. Vocea lui Comp pare malițioasă.
  – Păi nu suntem noi cei trei R? Recuperare, reciclare, refolosire. RRR! Unul pentru sine și fiecare pentru el? Atenție la mine! Ține-te de pat! Cap compas: Pământul! Comp?!
  – Da, Șefu’!
  – Engage!
                                                                                   ***
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s