Ceasul pierdut

   Afară, o căldură infernală. Înăuntru, așișderea și miroase a creieri prăjiți. Nu am cedat nici un pas așa că acum am un contract beton, semnat și ștampilat la mine în geantă.

  În gară, când adrenalina a început a se topi, simt nevoia de serotonină:

  – Bagă o șampanie.

   Local decent, patronul vine instant cu o farfuriță cu mici delicatese, mă conjură cu atenții, de… simte și el mirosul banilor.

  La masa cea mai izolată o prezență de lux. Îi văd doar ochii, devoratori, de felină rasată avidă de sânge.

  Ridic un deget. Patronul vine, afabil:

  – Doamna a sosit acum zece minute și m-a rugat să o fac atentă când se anunță trenul de Iași… Trei trandafiri albi? Imediat!

  Văd comisul cum vine în mii de plecăciuni și depune buchetul pe masa ei. La un semn Patronul mă indică pe mine.  O sclipire verde mă baleiază și înclin discret capul.

  În difuzoare se anunță trenul. Pun banii sub șervet și mă ridic. Iau geanta și cu coada ochiului citesc senzația plăcută de pe chipul patronului.. Mă împart în două cu o jumătate caut ieșirea din local, cu celaltă încerc să o fixez pe ea.

  Patronul apare ținându-i mâna:

  – Domnul a fost atât de amabil… Când eu, păcătos, m-am scăpat că tot cu același tren și că nu aveți însoțitor… am crezut de cuviință, căci nu se face, domnul e distins… adică…

  Cred că m-am îmbătat, deja semiîntors cu geanta în mâna dreaptă, mă sucesc într-o piruetă penibilă:

  – Da! Adică desigur… poate fi vorba! Domnișoară…

   Fața crispată a hangiului mă aduce la realitate:

  –  Doamnă…

  De pe peron văd  botul agresiv al locomotivei făcâdu-și loc printre șine și aud parcă vocea șpikeriței: „Având în vedere că în această noapte se trece la ora de vară și ora unu va deveni ora zero, pentru buna circulație a trenurilor, vom avea un moment de așteptare…” O conduc în compartiment.  Îi sărut, diplomat, mâna și mă retrag. La mine, gol.

  – Perfect , zic și mă culcușesc pe canapea.

  O visez pe Doina, se făcea că am prins-o la o înghesuială și i-am băgat mâna pe sub fustă. Ea râdea de prostuță și când s-o pun jos  apare Patronu’: „Ai semnat? Da. Cine a semnat îi bun de pagubă… Doinița râdea și-și ridica fustița… Uite-aici…”

  Mă scol transpirat. Mă duc la budă să scot șampania. Ceva nu era în clar. Silențios, silențios dar … Brusc, se strânge carnea pe mine, liniștea devine anguasantă, trag fermuarul pruhabului și ies din cabină. Liniștea e transcedentală. Încerc să văd ceva afară. O beznă de nepătruns. Încerc ușa unui compartiment. Gol. Următorul… următorul… Toate goale. Transpirații reci mă cuprind. Alerg pe culoar încercând ușile. Nimeni, nimeni, doar liniștea apăsătoare prin care îmi aud zvâgnetul sângelui în artere.

  Trec în vagonul următor. Aud ceva cam ca un plânset înăbușit. Mă năpustesc la ușă.E ea. Nu mă recunoaște și se sperie și mai tare adunându-se în fundul banchetei. Prin transfer, eu mă calmez brusc. Mă așez pe un colț de canapea și aștept să se liniștească. În timpul ăsta încerc să rumeg la rece. Trecând peste tot felul de idei fanteziste rămân la concluzia că cineva face cu noi un experiment. Un reality show de doi bani și când îi voi prinde am să le pun pielea pe băț.

                                                                                  *

  Ajungând la această concuzie îi comunic și ei:

  – Cred că cineva își bate joc de noi. O tâmpenie de-aia de Big Brother. Chiar m-am mirat că m-am cherchelit după trei sferturi de șampanie. Cred că ne-au drogat și acum suntem în vreun studio de-ăla sofisticat cu mii de camere ascunse holbându-se la noi.

  Ridică o privire de căprioară în care parcă văd o urmă de curiozitate înțelegătoare.

  – Dumneata ești persoana de la restaurant, mă recunoaște în sfârșit. Chiar credeți asta? Pur și simplu totul a început să se tulbure, privirea mi-a devenit parcă încețoșată și toate s-au topit în neant. Când m-am dezmeticit eram singură în liniștea asta absurdă. Se cutremură toată și simt nevoia să mă apropiu de ea.

  – Tipic domni-doamnă. Au început să depășească orice limită. Ridic spre tavan degetul mijlociu: „Ne-a! Luați de-aici!” Îi smulg un zâmbet. Ia să o luăm noi metodic.

  După zece minute abandonăm. Tot ce ține de exteriorul vagoanelor pare turnat dintr-o bucată. Totuși am descoperit că trenul are vagon restaurant.

  – Măcar n-o să murim de sete și de foame, glumesc.

  Mă duc în chicinetă și revin cu o sticlă de Hennessy și două pahare:

  – N-au gusturi rele nenorociții.

  Sorbim și ne studiem pe sub gene. Suntem oameni în toată firea și citesc în ochii ei că știe ce se așteapă  de la noi.

  – Le facem pe plac?

  Mă săgeată cu privirea ei verde, fosforescentă. Brusc izbucnește în râs:

  – Te-ai sacrifica fără ezitare! Nu-i așa? Nici nu știi cum mă cheamă!

  În ciuda concedierii parcă am simțit o urmă de provocare:

  – Nu te poate chema decât Carmen! declam primul nume care îmi vine în minte.

  – N-ai ghicit.

  – Doina, insist, cu filmul visului încă în minte.

  – Nici! Râde gâlgâit și mai torn niște coniac. Violeta. Ana Violeta și nu mă îmbăt așa ușor. Sunt fată de cârciumar.

  – Înseamnă că are cine să mă scoată de pe sub mese.

  Ciocnim și mă dau mai aproape.

  – Nu e bine ce facem! protestează dar simt un tremur în voce. Ochii îi devin exoftalmici, vibrează ca o coardă întinsă.

  Ne năpustim unul asupra celuilalt.

                                                                               *

  Gâfâi ușor iar privirea îmi cade peste fața de masă mototălită căzută pe podea. Un pahar zace spart pe mochetă iar sticla de coniac s-a vărsat pe jumătate. Da’ știu c-am pus-o, ronțăi mental. „De când nu ți-ai mai făcut așa de cap? De prin facultate, cu nebuna aia de Olguța”.

  O văd venind de la toaletă. Totul e la locul său, inclusiv rujul dar o privire mai atentă poate observa strălucirea de animal sătul a ochilor ei, roșeața din obraji pe care fardul nu a putut-o acoperi și mai ales oja sărită de pe unghiile de tigroaică. Mă salt pe banchetă. Un junghi mă atacă la coasta cu care am dat de colțul mesei: „De, noblesse oblige”, iar zgârieturile de pe ceafă mă ustură. O privesc cum face, profesional, ordine. Se oprește brusc și mă fixează:

  – Arăți fabulos! Mi se așează pe genunchi și ne sărutăm lung. Abia acum îi simt moliciunea fremătătoare a buzelor . Îmi iei rujul!

  Scoate din poșetă un spray mic și dând gulerul la o parte pulverizează din belșug:

  – Auuu! Ustură!

  – Masculule! râde, îmi așează cămașa, îmi potrivește cravata  și-mi dă cu degetele prin păr. Așa mai vii de-acasă. Eu zic să o ștergem de aici înainte de a ne pune la plată…

                                                                              *

 

Ne alergăm râzând, pe culoare pustii,  când, deodată, ceva mă face să mă opresc. O adiere venită de niciunde, o șoaptă în urechea internă… Și ea pare a simți ceva. Întind mâna să o prind dar un văl cețos, cleios, mă înhață, mă smulge cu o viteză amețitoare. Mă trezesc pe banchetă cu geanta strânsă la piept: ”Ce-am dormit, dom’le”.

  Zgomote, mirosuri, lumini, toate par a avea o consistență palpabilă. Pe coridor doi inși discută în sotto voce. Trenul frânează.

– Urmează Stația Focșani. Staționarea: două minute, se aude în difuzor.

  Mă panichez spre coborâre. Ajung pe peron cu senzația că am uitat ceva. Brusc, amintirile mă năpădesc. Dau să mă reped dar trenul pleacă. La o fereastră parcă văd o străfulgerare verde și un chip care imploră.

  – Ce-i mutra asta? Asistentul meu mă așteaptă nerăbdător. Hai la mașină și dă-ți ceasul cu o oră în urmă. Ți-ai pierdut ora?

  Mă uit la ceas:„00.00”.

  – Da, copile. Am pierdut-o și cine știe dacă o mai regăsesc.

 

                                                                               ***                                                                       

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s