Doar un strănut și Opt fără un sfert.

 

                                   Doar un strănut

 

  Intru val-vârtej în magazin:

  – Fatââ! Dă-mi, la urgență, o aia… de să suflă mucii… aaaa.

  – Batiste?

  – Da, la naiba. Rup fără a mai căuta sigiliul și-o fac pe Louis Amstrong. Draci!

  Mă rotesc și-atunci o văd pe ea. Are în mână stângă un repertoar iar în dreapta un, banal, pix. Presupun că a venit să interogheze fetele pentru completarea de mărfuri.

Ne privim „rece”. Are o mică ezitare pe piciorul stâng, pe care am surprins-o, dar se redresează. Ochii ei sclipesc și-apoi se întoarce către vânzătoarea de la raionul alăturat.

  – 35 de bani, mă atacă vânzătoarea. Mai doriți ceva, Domnu’?

  Mă răsucesc pe vârfuri. În spatele meu se adunase ceva popor…

  – Mda! Un pachet de Wincester lung și… capuri, gheare… ce aveți? Adică… nu dumneata, adică pentru motani…

  Nu se citește:

  – Avem spinări, fără aripi… doriți?

  – Daaa, ce să fac… fără aripi. Asta-i viața.

  Îmi cântărește:

  –  Altceva, Domnu’?

  –  Mulțumesc. Atât.

  Plătesc și, pe la jumătatea drumului către ușă, mă izbește un acces de strănutat. Strănut violent de zbârnâie geamurile și tot scot batiste din pachet.

  O văd cu colțul ochilor. Se înmoaie cu fiecare strănutat al meu și o fulgerare de grijă îi trece prin priviri.

  – Fără aripi… de!

  I se încrețește fruntea. Dă să facă un pas spre mine dar se-nfige în tocuri, ridică nasul sus, face o piruetă, și intră în birou clănțănind din flecuri:

  „Țac- pac! Țac- pac! Țac!

  În urma ei mai strănut odată, violent, și mă șterg la ochii înlăcrimați… de la răceală…

  „Fără de aripi, curmat e sborul”

                                                                          ***

                                                             

                                                Opt fără un sfert     

 

  Realizez că nu mai pot amâna. Arunc geaca pe mine și mă scobor la minimarket.

E dolofănica mică care când mă vede se îmbujorează:

  – Ce dorește domnul…

  – Apăi, fată frumoasă, dă-mi niște cuie de popârșeu…

  – Winchester lung…

  – Lungă de să pătrundă la măduvă…

  Chirăie și nu mai știe ce să facă cu mâinile.

  – Așaaa! Deci! Zahăr pudră, unt, cacao, smântână, foi de plăcintă, hopa… s-a blocat RAM-ul.

  Se uită nedumerită la mine.

  – Fii cuminte. Bagă-le într-o pungă că-mi pică inspirația acuș.

Pre vidul din creerii mei aud, parcă reverberând, un sunet de tocuri:

  Țac-pac, și iară, țac-pac…

  – Închidem.

  Mă rotesc lent și ne privim. Secole.

  Fata se prinde-n colțul ochiului meu:

  – Domnișoara? Eu am plecat, domnul are de achitat comanda… Noapte bună!

  Rămânem singuri.

  Curios, e o liniște ireală, doar undeva un câine își plânge oful…

  Se smulge din ochii mei și începe să stingă luminile.

  – Trebuie să achiți 32 de lei și…

  Și eu sunt deja cu mâinile încleștate pe pântecul ei.

   „Nu credeam c-o să mai miros vreodată parfumul părului tău”.

  O sărut pe gât, pe urechi… tremură:

  – Mihail, nu! Nu din nou.

  O întorc spre mine și…

  Țac-pac…Țac-pac!

                                                            ***

                                                                                                      Bârlad 2016

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s