Ultima știre din mahala: Pisica lui Călimac

 

   

  Vecinu’ Călimac mi se plânge de mâța lui, o dihanie rea de muscă care rămâne grea de două ori pe an și care de data asta a depășit toate așteptările, rămânând și a treia oară. Îi ofer soluția cea mai la îndemână. Să o pună’n sac și să o facă plocon pe la neamurile de la țară care au  o producție serioasă de porumb căci este bine știut că acolo unde porumbarul e plin, mâțele nu mor de foame.

  Zis și făcut. Pun , ca omu’ , mâna pe telefon și după aprige negocieri, conving pe baba Aglaia din Crăcăneala Dealului că o mâță e exact ce-i lipsește, altfel or să o năpădească șobolanii.  I-am zugrăvit o imagine terifiantă cu zeci de șobolani cu cozi vineții care atacă, mișelește, în miez de noapte, având preferințe ORL.

  Terenul fiind pregătit ( baba i-a plătit și biletul de autobuz) îi urez succes amicului și-mi văd de’ale mele. Azi pe la unșpici , sună fixu’ . Cum numa’ el și încă câțiva din garda veche mă mai sună pe telefonia fixă  răspund și-l felicit din prima. Sunt convocat la un briefing de urgență. Când ajung îl găsesc galeș, zgâriat tot dar fericit :

– Ce făcuși, bre?

  Cu un rânjet sardonic pe față, Iorgu scoate o sticlă de busuioacă (e groasă, gândesc) și începe a povesti. Reproduc din memorie:

  „De dimineață bagă mâța într-un sac de rafie și se duce-n stația de autobuz.

  Duminică, aglomerat, găsește undeva prin spate un loc, mașina se pune în mișcare, totul părea că a început cu dreptul. La următoarea stație se mai urcă un grup de cetățeni, autobuzul , deja plin se îndeasă de-a binelea. De undeva de pe la jumătatea autobuzului se aude un mieunat sfâșietor urmat rapid de o busculadă umană în toată regula.

  O matroană la vreo sută de chile se dezechilibrează și pică peste Călimac. Ăsta scapă sacu’. Sacu’ se desface și mâța evadează. Angoasată, o ia precum Nică a lu’ Creangă în  cânepă, prin părul oamenilor, până dă cu ochii de motanul pe care românul dinainte îl scăpase.

  De aici acțiunea capătă o turnură dramatică, cu draku’ de mâță  stukind în dreapta și-n stânga, un motan în călduri și un autobuz plin cu oameni care ba râzând, ba țipând, ba’njurănd se chinuie să prindă două pisici isterizate.

  Lizica lu’ Călimac ochește o poziție salvatoare și cu toate cele douăzeci de gheruțe se cramponează pe … lucitoarea chelie a șoferului. Ăsta pune o frână de om excedat care-i face pe toți grămadă.

    Motanul luat pe sus de inerție se izbește de parbriz de unde se ridică zbârlit tot și cu ochii roșii.

    Emotivă, Lizica se scapă pe chelia maestrului.

    În brambureala generală individul cu motanul își recuperează dihania și dă cu ochii de privirea cruntă a șoferului. Ăsta din urmă, extrage împreună cu juma’ de scalp pisica de pe chelie și cu o privire criminală deschide ușa din față și-l zvârle pe nefericit cu tot cu motan, afară-n câmp. Pisica lu’ Iorgu îl urmează imediat.”

  – Și tu ce-ai făcut? îl întreb.

  – Păi ce puteam să fac? Am tăcut chitic. Ce… vroiai să mă dea și pe mine jos, la șase kilometri de oraș?! Ăăăă, nu știi pe careva cu o mâță? Baba a rămas tare dezamăgită c-am venit cu mâna goală.

  – Las’, zic, că la ce viteză are mâța ta, cam în două ceasuri te trezești cu ea în bătătură. Numa’ să nu-i fi luat urma și amicul cu motanul.

  Hai să trăiești, dau pe gât ultimul pahar de busuioacă, și să ne găsim sănătoși…

  Am lăsat în urma mea un Iorgu cam îngândurat.

                                                                           ***

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s