Fata cu arbaleta

  Trenul ronțăie încetișor și adormitor. E trecut de zece noaptea și am în spate o zi grea.

  Examenele de promovare pentru fochiști sunt epuizante, nu atât prin calitate cât mai ales prin cantitate ( acu’ am avut 154 de cursanți, toți un bou și-o belea).

  În final totul a ieșit bine.  Agitația și alcoolul băut la petrecerea de absolvire mă toropesc. Mai apuc să-l rog pe un vecin de compartiment să mă scoale la Focșani și închin steagul.

 

  De dimineață puneam ordine prin hârtii. Brusc, ușa se dă de perete:

  – Profesore, pleci la Mălina!

  – Da’, don’ comandant, ziceam să mă duc și eu p’acasă. Cred c-am fost dat… dispărut în misiune!

  – Dai telefon, numa’ trei zile, n-am pe cine: Vasiliu încă are gripă , Bătrânu’i la Boboc cu luminile…

  – Da’ ce n-a’ terminat, c-a plecat odată cu mine…?

  – Hmm,… căpitan’tu-i la unguri, în Covasna, l-au sechestrat hunii ăia, până nu termină la centrală, nu-l văd! Ce-ai făcut cu fochiștii?

  – Au venit vaci și au plecat boi!

  – Nu s-a opărit nici unu’, o zgaibă ceva?

  – Nu, don’colonel, doar mă știți…

  – Vezi… Da’ia te trimit pe tine și nu pe blegu’ de Costin!

  – S-a zgâriat…unu’…

  – Lasă vrăjelile, ai ochii cam umflați, ieri ați pus-o!?  Ți-am semnat hârtiile, ai foile de drum…

  – N-am un ban! Așteptam deconturile…

  – Zii să-ți dea 2 sutare, semnez eu, dup’aia, marș, ai tren în juma’ de oră! Ăăă…mai pune-o tresă la uniformă, patria te-a săltat la căpitan da’ vezi că încă nu-i oficial, …ciocu’ mic și mergi pe burtă.

  În tren m-am documentat: desant în spațiu de luptă fluid cu învăluire pe flancuri, armament clasic și neconvențional (?).

  Din gară taju’ Vasile mă îmbarcă-n Aro şi printre hârtoape mă pune la curent:

  – Băieți cuminți don’ căpitan, de la tehnic…da’ o venit și o fătucă (subă) bunăciune, de la neconvenționale, țâță de țâță…, scuzați, dom’căpitan, ptiu!!!

 

                                                                *

 

  Când am ajuns eram deja terminat (după chindia prelungită cât să nu scap trenu’ mi se pare normal).

  Strâng mâna, formal, cu locotenenții celor două companii, ce mă așteptau în fața pavilionului( numai cinci plutoane, ăștia de la tehnic sunt rari) și urc la garsoniera de serviciu. Mă uit la ceas: Unu… la somn. 

  Visez o sucubă aprigă care mă violează, pervers, legat de pat și mă trezesc cu o dihanie de câine în șezut pe pieptul meu, lingându-mă metodic (o limbă pe dreapta, una pe stânga).

  – Gemeați în somn, se justifică Vasile. Leu a priceput imediat, ce-i de făcut.

  – Și m-a bălit tot, reclam eu, cu imaginea sucubei, în flăcări, încă pe retină.

  – Cât îi ceasu’?

  – Șase fără zece, să trăiți… vă spălaţi olecuţă, barba merge… o fugă pe la OS că aseară… La șapte, inspecția de front, cinci minute la Comandant, popota…de la opt cursuri teoretice.

  – Cursuri, gem, săltându-mă din pat, am o lună de cursuri în cârcă Vasile, o să turbez bărbate!!!

  Pe ofițerul de serviciu îl cunosc, ne îmbrățișăm, dau a mă scuza că nu l-am vizitat aseară dar face un gest de lehamite și tac.

  – Ceva ce nu pute, indică cu degetu’ în vreme ce semnează hârtiile, ia de dimineața, ca să-ți treacă greața, râde în barbă: 

  Palincă de caise, neam de neamu’ tău n-a’ gustat.

  – Trăsneeet, gem, dar simt cum dinspre stomac, licoarea radiază în toate vintrele.

  – Fugi la raport că-i fără cinci, ăăă, vezi nu te lăsa păcălit de puțoii aia, o fac pe mironosițele da’s da-ți dracului.

 

                                                             *

 

  De la comandant, care m-a amușinat metodic cât timp mi-am prezentat raportul, fug la popotă. Mă ardeau mațele, ceva de speriat.

  Fish, plutonierul transferat de la noi, pe motiv de marmeladă lipsă, îmi încropește un dejun. Fața lui, de pește stricat de o săptămână , e toată numai un zâmbet, are cui să se vaite (că nu-i lasă cheile de la beci și congelator, că nu poate să facă mâncare din carnea de câine pe care o primește, că…).

  În sala de sedințe, vreo sută patruzeci de suflete, călări. Deja miroase a transpirație și ordon să se deschidă geamurile. Cincizeci de minute de desene tactice cu TAB-uri, biute, tranșee si săgeți. Băieții, conștiicioşi, cu toată înghesuiala,  notează în carnețele tip  prea asemănătoare pentru a fi o întâmplare. În pauză, mă dumiresc. La DS e un puști nou, hotărât să-și ia meseria în serios:

   I-a dotat pe toți cu carnețele tip repertoar găsite de el prin fundul magaziei, le-a înregistrat şi i-a pus pe toți să semneze de secret de serviciu. Țin băieții de ele ca de iarbă de leac.

  La 11′şpe, după pauza de gustare, mergem pe terenul de instrucție pentru partea aplicativă.

 

  Atunci o văd… venea agale.

  Arbaleta se balansa lovind, când și când, fesa stângă de unde ricoșa elastic. Cureaua se freca pe piept, deplasând ușor sânul drept care se împotrivea ferm. De sub chipiul a la Rommel total neregulamentar, doi ochi verzi cu o metalică tentă albăstruie, ne supunea unei avalanșe de raze gama. Părul, de un șaten deschis, îi era strâns într-un coc ferm. Fără a fi minionă, dădea impresia unui tot unitar, proporțiile lui Da Vinci părând în mediul lor.

  Sucuba mea …am hărâit mental şi Vasile, mereu prezent, mă împunge:

  – Ţâţă de ţâţă, cum vă zisei, don’ căpitan, ptiu!!!

 

 

                                                            *

 

  – Pe câmpul de luptă, începe doct, armele de foc și-au dovedit supremația. Dar sunt situații când o gălăgioasă mitralieră și chiar un foc de pistol, pot compromite o operațiune gândită în cele mai mici detalii. Veți spune că o baionetă bine ascuțită e suficientă… dar nu și atunci când angajarea unei lupte corp la corp este compromisă de un amplasament tactic bine gândit, greu de penetrat, riscând o ripostă sau măcar un strigăt de avertizare.

  Domnule Căpitan, cum aţi gândi un asemenea atac? mă interpelează brusc şi un val de adrenalină îmi scutură şira spinării.

  – Doi PSL-lişti, pe fronturi, o echipă de 2-3 băieţi meseriaşi recit, şi-mi scutur capul.

  – PSL-ul, chiar cu amortizor, face mult zgomot, ca să nu mai vorbim de precizie. Noaptea, pe un front liniștit, ar alarma imediat patrulele de recunoaştere cu flacăra de la gura ţevii, vizibilă atunci când se înlocuieşte un deflector cu un amortizor….

  – Aceasta, ridică arbaleta, este o armă totală, silenţioasă, rapidă, precisă şi uşor de transportat. E un Predator de la Barnet, modificat pentru armată: se asamblează… eu o asamblez în 15 secunde, se armează la picior, are lunetă sau punct roşu, zgomot la declanşare sub 40 de dB, viteza de ieşire a săgeţii, tip Eston, clasică: 114 m/sec. Desigur, sunt şi mai sofisticate: Bowtech sau Stryker cu aer comprimat şi repetiţie de 4 săgeţi, sunt capete diferite pt săgeti de la clasic la incendiar sau perforant- exploziv, pt atac de diversiune, dar nu e cazul aici.  Domnule Căpitan… nu muşcă…

 

                                                              *

 

  Mă duc în parcul auto. Meşteru’ mă aştepta:

  – M-a sunat Vasile. Hai, inginere, las’ că ştiu, s-o punem!

  Stăm aplecaţi pe hartă:

  – Să nu fie în pantă, or’ să se dea de-a berbeleacu’, pe cine-mi dai ? Să frâneze cu glagorie, să nu ne facă pe toţi ciorchine…

  – Fii calm, știu băieţii şi când a ieşit ultima cârtiţă, nu o să păţească nimic puii tăi!

  – Nu ‘s a mei, meştere, da’ îi plătesc cât nu face, tehnic, oase subţiri, diblă mare! Belea!

  Tragem la sorţi, plutoanele 1 , 2 şi 4  în defensivă, se retrag cu locotenenţii , pe aliniament. Eu rămân cu băieţii de la 3 şi 5… şi cu ‘suba’. Dacă în 12 ore noi nu atacăm se dezlănţuia contraofensiva “inamică”. Sunt orele 18′şpice. Cum nu am decât patru TAB-uri schimb, parşiv, strategia.  Refac grupele: tot ce pare mai în putere creează linia a IV-a, pe care o trimit cu locotenenţii sub biute cu consemn de ciocu’ mic. La semnal de rachetă galbenă să facă mare gălagie da’ să nu scoată nasu’. 24 de puştani, cu mine ,Vasile  şi suba, urma să fim desantul sinucigaş, care trebuia să atragă grosul inamic. Trimit un transmisionist al unităţii: atacul va fi la ora 4 a.m.

  Ridicăm corturile. În zare se văd cele 4 TAB-uri, vălătucind fum gros. Vine transmisionistu’: comisia ne va urmări din Balcon.

   Agitaţie mocnită, simt pulsul crescut al puştilor, mai trec odată pe la fiecare, o atingere de mână:  Aştepţi să mă vezi pe mine, da?… Hai , dormi ! Mă bag în cort, aţipesc: sucumba apare, parcă instantaneu…

  – Leu, nu… Leu nu mă băli, mormăi, dar nu-i Leu:

  – Gemeai, cine-i Leu?

 

                                                               *

 

  Vasile bagă capul  în cort:

  – Don’ Căpi… tan, scuzaţi, ‘șoara sub… Ptiu, îi 3 fără un sfert, dau fuga la taburi.

  – Ptiu, belea, îl mai aud, îndepărtîndu-se.

  Lansez racheta galbenă, TAB-urile ne scuipă ca pe grăunţele urii. Cu un genunchi la pământ primesc pe fiecare puşti:

  – La dreapta , la stânga fugi,  fugi…

  Locotenenţii se sincronizează, fugim de mâncăm pământul.

  O văd pe Carmen punând arbaleta la ochi.

  Pe o umbră incertă un punct roşu începe să pulseze:

  – Ţi-am salvat dosu’ Capitane, râde gâlgâit şi rearmează la picior.

   Lansez racheta roşie. Răcnind din toţi rărunchii băieții mei se năpustesc peste biute. Îi prindem la mijloc.

  Lansez racheta verde.

  Băieţii se îmbrăşițează. Fac semn la locotenenţi. Se încolonează, conştiincios,… Au consumat adrenalină, cât pentru un an , se duc în corturi şi cad într-un somn adânc, câţiva întârzie, şoptind la o ţigară.

  Suba se apropie, şi-mi dă un CD mic:

  – Contribuţia mea, profesore; am aflat, sâc!

  Mă urc în ARO. Vasile tace.

  Ajungem la Balcon și urc scările în foișor. Însuşi comandantul, cu un alt colonel de la marele stat major:

  – A ieşit bine, Domnule …Căpitan, foarte bine … Domnul colonel Constantiniu, vă cunoaşteţi… se retrage. Constantiniu, mic, gros, roşu, mă apucă de cot:

  – Ce nu vii tu la noi? Am nevoie de un inginer cu talente pedagogice care să vadă tactic, rarisimi, dragă, rarisimi… schimbăm toată reţeaua. Lu’ fii-mea îi place de tine… eu mă încred în instictele ei… râde gâlgâit și mă privește conspirativ: Am intrat în NATO ce mă-sa.

 

  Crăcănez un ochi… Două valuri, de trăiri, simultane, îmi zguduie firea: imagini trunchiate, cvasiinstantanee ( o mână, o faţă crispată cu ochii strălucind…)  peste toate sucumba, în flăcări, aplecându-se peste mine, greutatea din piept… arşiţa insaţiabilă , scutur capul.

  Linişte… afară soare, mă întorc pe o parte: bomboloaica (Alcatelu’ meu) zice că’i 12 juma’: „Am dormit, bre!”

  Intru la baie… arunc cu apă pe mine, umerii protestează… mă bag sub duş şi stau până nu mă mai simt. Vasile bagă capu’ pe uşă:

  – Am crezut că aţi adormit la loc… ia prosopul şi în ciuda protestelor mele mă freacă, cu mână grea de şofer, mai să ia chielea de pe mine.

   Îmi vin în fire.

  – Azi, RoomService, că sunteţi vedetă, rânjeşte, şi ridică un prosop de pe tavă:

  Direct, de la don’ plotoneer Fisch. Marmeladă n-a’ găsit…

  Nu se fandoseşte, ştia că Fisch a exagerat, mâncăm amândoi:

  – Foile de drum? întreb, cu gura plină.

  – Semnate.

  – Ordinu’? Înghit.

  – La OS, să trăiţi.

  – Ce să caute la OS? Mă mir, naiv şi înfulec.

  – Păi… D-l Comandant a plecat la Bucale cu ăia…

  – Şi? Nu pricep, le luam de la financiar.

  – Terminaţi de mâncat… aşa.

  D-l Comandant a lăsat ordin, că dacă tot sunteţi aici… să faceţi şi aruncarea grenadei… ieri a venit lada cu grenadele de manevră, se justifică, cu ochii ţintă la mine.

  – Mii de bombe în altaru’ mă’sii de viaţă, candele şi draci beliţi, da’ ce-s câştigat la loz în plic, ce ma f__te rahatu’ ăsta de comandant a’ vostru, am consemn, mi-am terminat treaba, să mă fu_ă, am plecat, ce p__a mă’sii. Lasă-mă bre… sunt 40 de zile de când n-am ajuns acasă. Mă învârt  prin cameră, ca un leu în cuşcă. Strategic… Vasile strânge resturile de mâncare, ridică un ochi, oftează, tace. Mă uit bănuitor la el:

  – Vasile… da’ când ai… Ia stai oleacă, mă! …tu n’ai dormit deloc.

  – Am aţipit oleacă, cât vă băteaţi prin somn cu aia, ochii îi lucesc:

  –  Don’ Comandant mi-o zis că …un fir de păr din cap, de vă lipseşte, mă trimite la punctul înaintat, nu-i bai… două săptămâni, n-oi muri… că vă cam cade…

  Se uită pe sub sprâncene şi când vede că m-am prins, gâlgâie gros, de zdrăngăne geamurile.

  Afară, un soare, galeş, de septembrie, foiţă de vânt… dau capul pe spate şi râd…

  – Hai!  Hai Vasile, să aruncăm cu grenade…ce mă’sa!!!

 

                                                           *

 

  OS-u’, un l’ent colonel cam ciufut, mă informează:

  – Vei face aruncarea grenadei doar cu locotenenţii şi suba pentru că trupa  n’are orele de teoretic.

  „Altă viaţă…prind trenul de 12 juma”, ronţăi mental.

  La popotă, după anunț, mare dezamăgire dar şi priviri uşurate. Locoteneţii pun mesele la un loc şi mă invită în capul mesei.  În partea ailaltă Suba.  Sporovăim, la un moment dat, un locotenent mă roagă să povestesc cea mai dificilă zi din viaţa mea.

  Ezit, toţi ochii pe mine și  peste toţi un laser  de argon pur care mă baleiază rapid.

  – Din păcate, și întotdeauna, cea mai grea încercare se dovedeşte a fi…următoarea!

  Văd nelămurire şi o dreg:

  – Fiecare nouă zi  din viața unui om e o provocare și, prin misterul sorții – mai grea ca cea trecută sau ultima.

  Văd că nu le-a plăcut, voiau poveşti eroice.

  – Bine… Văd că nu scap, capitulez.

  Să v-o zic pe aia cu forţarea Siretului. E mai uşurică, mă acopăr, precaut…

  Deci…

  Eram, cum sunteţi voi acu’ la o aplicaţie, pe vremea mea, se făceau aplicaţii, nu jucării ca acum; proteste, râsete, chicoteli. V-ar trece râsu’ după un marş forţat de 25 de km. , echipaţi regulamentar, adică tot: de la completu’ chimic, arma din dotare, baionetă, foaie de cort, mască, lopăţică, raniţă completată regulamentar cu 15 kile de bolovani, plus, la fiecare după poziţie în pluton, căte două sau trei incărcături de AG , mitraliera de companie şi afetul, başca un geamantan cu gustarea de la 11, plin cu conserve de pateu şi pâine. Îîî? Oftaturi… Aaaa, uitasem staţia de emisie-recepţie.

  – Eee, asta nu se pune, juma de kil’ acolo…aud un glas.

  – Ba se pune, copil, că era un RG 10, pe lămpi , rusească.

  22 dă’ kile ca ‘popa’.

 

                                                                *

 

  Era cam pe la sfârşitul lui februarie, se mişca ceva, da’ pe Siret încă mai curgeau sloiuri. La tragerea la sorţi am picat noi. Urma să forţăm Siretul, să spargem frontul inamic într-o lovitură punctiformă şi să susţinem un cap de pod până venea grosul infanteriei motorizate care stătea în afara razei loviturilor de artilerie.

  Inamicii râdeau înfundat. S-au urcat în TAB-uri şi s-au instalat confortabil, pe celalat mal.

  Nu mă mai urcasem într-o barcă gonfrabilă.  Părea solidă, cu o funie zdravănă agăţată de jur împrejur.

  Un fior scurt mi-a strâmbat coloana vertebrală.

  Papa Dram, d-l colonel în retragere, nelipsit de la asemenea evenimente, mă strânge de mână : „Să nu dai drumu’, nici mort, la funia asta!”

  În linistea serii, ecoul spuselor lui s-au înşurubat, adânc.

  Decolăm pe la 4 juma’ .

  Din aval venea o geană de lumină, cât să lumineze creasta valului. Celălat mal părea a fi pe o altă planetă.

  Brusc, în dreapta, vâlvătăi uriaşe și o rostogolire de tunet ne anunţă, cu o întârziere de microsecunde, minute acum, că pregătirea de artilerie a început.

  Lopătăm, intens dar curentul puternic ne duce mult la vale, încercăm să stăpânim animala, care incepe să se rotească ca titirezu’, (ar fi trebuit să ne antrenăm , mai întâi pe ziuă, vara , emit un ultim gând) . Lovită de un sloi, deja în tangaj, plină de oameni, barca ridică botu’n sus şi ne aruncă de-a berbeleacu’ în apă.

  – Dar aveaţi veste de salvare, nu-i aşa, izbucneşte un locotenent subţirel.

  – Da, aveam. De fapt, asta ne-a salvat pe toţi, numa’ că eu am fost mai ghinionist, barca s-a răsturnat peste mine!

  Aţi băgat, vreodată,  mâna în apă cu gheaţă?

 

                                                           *

 

  – Trebuia să vă rotiţi pe dreapta cu faţa în sus şi cu picioarele să împingeţi în barcă şi să ieşiţi la suprafaţă… explică doct spătosul de la plutonul trei.

  – Aşa am scris şi eu în raport, remarc, lejer gânditor, numa’ că … ceva, greu şi hotătât m-a apucat de raniţă şi m-a târât în jos. Funia s-a desfăsurat pe scoabe şi m-am trezit cu un sloi de …cine ştie câte chile în braţe, stătea înfipt cu ciocu’ între marginile funiei şi mă târa cu el, la vale, cu barcă cu tot.

  – Trebuia să daţi drumul la funie şi să ieşiţi pe sub el, doar aveaţi vesta, vă trăgea afară, se agită şi Costel, primul care a sărit din TAB, după mine (impecabil).

  – D-l căpitan, era deja în criză de oxigen, adrenalina eliberată în primul moment, îi consumase jumătate din rezerva din plămăni, apoi era echipat de luptă, în bandurieră avea arma, plus apa din haine, bocancii…, nu pot crede că mai avea flotabilitate. Dacă dădea drumul la funie, se ducea la fund ca… bolovanul.

  Limpede, vocea Subei, reverberă in sala , acum, goală. La câteva mese, Vasile , Fisch şi un L’ent major cu AOS pe braţ, sorbeau ceva, şoptind cabalistic.

  Mă ridic:

  – Eee, important e că sunt acu’ cu voi, deci totul s-a terminat cu bine.

  Hai! La culcare că mă scoate la raport Ofițerul de Servici, e târziu!!!

  Se ridică ca arşi şi cu ochii pe banderola majorului dispar doi câte trei. Ofiţerul îi urmează îndeaproape, parcă vânând iepuri.

  Vasile, galant, oferă braţul Subei, rămân cu Fisch. Ăsta cască gura de două ori, după aer, şi-mi toarnă din cana de inox:

  – Cumplită cumpănă, don’ In’ptan, da’ cum de-ați tras la mal, aţi tăiat funia de pe mâna degerată şi aţi mai ajuns, şi cu arma’n mâna la tabără, să murim toţi de dambla, asta eu n’am să uit, câte zile oi avea!!!

  Dau un gât  şi mă înec:

  – Ce făcuşi bre, am scăpat atunci şi vrei să mor acuma?

  – Palincă de găinaţ, ardelenească, de la don’ Lent Colonel, de la ceangăii de-or dat juramăntu’, marfă.

  – Aha…mă dumiresc…de caise…

 

                                                                      *

 

  Trag pătura până la bărbie.

  – Ce-mi veni? mă întreb. Patul începe să frigă…ochii sucumbei mă sfredelesc şi braţele ei de foc că cuprind…tremur, mă opun, cedez…

  – Stai  liniştit, o mână rece , îmi presează capul pe pernă. Nu-i nici Leu, nici Vasile, nici …chestia aia, sunt eu!

  N-am simţit când a deschis uşa şi… de când mă privea? Acum s-a infiltrat în pat, lângă mine, are picioarele reci.  Reflex i le cuprind între ale mele.

  – Nu aveai cum să supravieţuieşti, nu e normal… mi-a zis Vasile, cum ai apărut, jumătate degerat, la două ore după ce încetaseră căutarea.

  – De-asta ai venit? se burzuluiește pălinca de găinaț, să-mi iei pulsu’ ? Na!!!

  Face bot, se strânge-n mine şi un val de căldură în vintre, pune capăt speculaţiilor mele teoretice…

  Gâfâi uşor, cu părul ei, despletit, pe umăr.

  Departe… un câine latră de două ori:

  „Ham! Ham! Trei, reacționez, trece patrula la schimb”…

  – Zi-mi ce-a fost, acolo, jos?

  Mă încalecă şi văd aievea un măr şi parcă un şarpe:

  – Nimic fată, nimic… beznă totală.

  Ce-mi amintesc e că eram într-un TAB care gonea cu 110 la oră pe arătură, eu  învelit în 10 pături şi izbit de toate celea.

  – Minţi!

  Se ridică de pe mine şi, în secunda următoare, sunt singur. Adorm instantaneu.

 

                                                              *

 

  – Sus, don’ Căpitan, că se strică grenadele’n ladă! răcneşte Vasile. 

  Ridic un cap buimac.

  Mă reped în baie.

  – Ptiu ! Belea! îl aud amuşinând prin cameră în timp ce, expert, face patul.

 

  – Grenada ofensivă, asta, o ridic deasupra capului, se numeşte ofensivă (pentru că e ofensivă, aud o şoaptă). 

  Nu fiţi impertinenţi, că nu-i de joacă, aşa de manevră cum e îţi face praf braţul dacă-ţi explodează’n mână. E ofensivă pentru că nu se doreşte încărcarea soldatului în atac, e mai uşoară, scopul ei fiind mai mult psihologic, de creare a panicii.

  La aruncarea din tranşee, pe care o vom executa azi, tehnica aruncării este următoarea: arma din dotare se aşează în partea dreaptă, în poziţie stabilă, se scoate grenada cu mâna dreaptă, se fixează pârghia, bine, în podul palmei iar cu degetele cuprindem ferm corpul grenadei. Cu mâna stângă se apucă inelul siguranţei şi prin rotire se trage ştuţul afară.

  Se flexează pe cât de mult piciorul drept, se ia avânt prin rotirea braţului în faţă şi apoi în spate (fiind atenţi să nu existe obstacole în spate de care să se lovească mâna cu grenada) apoi, printr-o mişcare simultană spre înainte, a piciorului şi mâinii drepte, se aruncă grenada pe o traiectorie curbă spre obiectiv, corpul venind în ghemuit cât permite tranşea.

  Clar? Treceţi şi repetaţi cu alea de lemn.

  Zare de vânt, cald, undeva un cintezoi îşi cheamă soaţa.

  După pauza de gustare trecem la treaba propiu-zisă, merge repede… A mai rămas Suba. Pune arbaleta în partea dreaptă ia grenada…

  Undeva, în spate, în aerul nemişcat, se aude limpede o voce:

  – Ia zi, mă, pe cine am văzut ieşind din cort,  de la căpitan?…

Scapă grenada, aud clar scrâşnetul de armare şi clămpănitul pârgiei. Ne repezim pe jos, dăm cap în cap:

  – Am prins-o! Mi-o arată…

  – Arunc-o, dau să strig, dar în timpul oprit văd doar ochii sucubei, în flăcări ce ne cuprind pe amândoi. Apoi se întunecă.

     

                                                                       *

 

  Ochii ei mă sfredelesc, sucuba din ea se dezlănţuie, mă învăluie în şerpi de foc şi patimă, mă zbat, mă lupt,cedez…

  Scrâşnet de frâne, gălăgie. Mă ridic, năuc.

  Ce-am dormit, bre! mă dojenesc.

  În gară, taju’ Vasile îmi face semn.

  – Aici, don’ Căpitan, cum a fost la Tecuci?

  – Oboseală, Vasile, 120 de nefericiţi, îi iei de la sapă… cică să-i faci fochişti. Ce-i p’aci?

  – Cum le ştiţi…

  – Au instalat rezervoru’ ?

  – L-au târât, cu un tanc în groapă, stă de rugineşte.

  – Zi ce-i cu aplicaţia asta?…

  – Nica’ toată, don’ căpitan. Îi alergaţi oleacă şi le daţi papucii, tehnicu’ şi desantu’– baba şi cu mitraliera, râde de pârâie parbrizu’.

  – Da’ cei cu neconvenţionalele alea?

  – Eee, o venit un puştan de ’sub’ cu niste arcuri, arme cu aer comprimat, vrăjeli.

  – Nu o Subă?

  – Nu, Don’ Căpitan! Ce… belea ne trebe’ nouă? Să vede că n’aţi fost dă mult pa’casă, vă roade-n’tre craci, ptiu, scuzaţi, vorbă proastă. Na’ da’ vă cad ochii’n gură, aţi chefuit azi noapte, îî? Direct la somn, v-aduc eu ceva de la popotă. O luaţi de dimineaţă, freş pă preş!!!

 

                                                                        *

 

  Ochii ei mă sfredelesc, sucuba din ea se dezlănţuie, mă învăluie în şerpi de foc şi patimă, mă zbat, mă lupt, cedez.

  – Na’ la el, doarme pe dânsu’ !

  Căpitanu’ Albu mă priveşte râzînd.

  – Ăăă, bâigui, eraţi la Târgu Mureş…

  – M-am întors.  Hai, termină listele alea, semnează carnetele de fochişti şi tai-o. Ai ordinu’ semnat, banii de delegaţie şi foile de drum la financiar.

  – La Mălina? întreb buimac.

  – Ce să cauţi la Mălina? Acasă. La nevastă !

  Râde: la Mălina se duce Panait.

  – Da’ nu-i la…îmi înghit limba.

  – I-a trecut gripa. La-s să ia aer curat.

 

                                                                       *

 

  În gară, iau o cafea şi-un coniac mic, să mă dreg.

  Mă aşez pe terasă… sorb, privind distrat şi mă înec:

  Venea agale, arbaleta în toc se balansa lin, lovind uşor o fesă, de unde ricoşa elastic. Cureua împingea în sânul drept care se opunea ferm. De sub chipiul a la Rommel, absolut neregulamentar, doi ochi verzi cu o săgeată de albastru ultramarin mă scrutau atenţi:

  – Liber? arată spre scaun.

  – Liber, mă redresez cu greu.

  Sorbim din cafea, studiindu-ne pe sub gene. Dau coniacul pe gât:

  – Cu ce treburi, dacă nu sunt indiscret?

  – Am fost peste drum de voi, la aviaţie. Am predat: „Noţiuni de supravieţuire în spatele frontului inamic”.

  Îmi vede surpriza şi arată, cu un deget spre foaia de drum ce ieşea din portofel.

  – Şi acum? o întreb.

  – La Mălina. Mă găsesc cu tata şi apoi, cu maşina la Bucureşti, e mai comod, râde cu dinţi de perle şi iar mă pierd.

  Se anunţă trenul…

  Îi iau bagajul.

  Pe peron se întoarce şi-n ochii verzi sclipeşte o flacără ce creşte, crește, mă cuprinde…

  Mă sbat, mă lupt, cedez…

 

  Scoală boule, mai apuc să gândesc!

 

                                                                       ***

                                                                                                                  Tecuci- 2005

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s