Big nipple…

 

 

      Pre’ când veniseră japonezii să retehnologizeze instalația de Piroliză de la Midia, meșteru’ mă ia deoparte: 

– Bă student… ia vezi ce faci cu japarănoșii ăștia…

– Ce să le fac meștere…?

– Nu’ș ce!? Nu vezi că n-au casă, n-au masă. Ia-i de pe noi c-or turbat băieții. Tu le mai rupi cu ingleza, ia-i, du-i pe litoral, plimbă-i, obosește-i, fă-le ceva.

Ia de colea 500 de lei, semnează că-i de la Toma de la sindicat și hai… să pun și eu capu’ pe pernă acasă, ce draku’ !

 Buuun. A doua zi mă înființez în secție. Cei trei ingineri de la Samsung, niște japonezi mititei dar plini de-o interminabilă energie, desfășuraseră deja niște hărți de automatizare kilometrice și încercau a se face înțeleși băieților noștri de la AMA care aveau priviri disperate:

– Gentlemen! Eu… I’m something to tell you. Look at me, please! Le-am captat atenția. Voi venit cu mine, litoral. Văd uimiri. You come with me. To bitches. Uimiri și mai mari. Mamaia beach. Holidays, girls, beer … Zâmbete pronunțate.

Came with me. Wek, come on…

Ne înghesuim în Trabantul meșterului ( tot din partea firmei ! ) și o tăiem în Mamaia.

Răposăm în Satul de Vacanță unde-i dirijez către Casa Harghita, unde cunoșteam pe gestionar.

Îi plantez la o masă și intru la bucătărie:

– Vasileee! Îi groasă. Am trei japonezi, ingineri veniți la noi. Tre’ să-i omenesc. Nu se pune problema de marțafoi.

– Se rezolvă, Mihăiță. Acu’ vin cu niște palincă de 50 + să le ardem mațele, apoi o ciorbă de burtă groasă, pansament. După aia niște cârnăciori de mistreț cu garnitură, cu o busuioacă de Bohotin, ulei. Îi bine?

– Perfect, nea Vasile. Manevrezi să-i lucrăm și la buzunări?

– Las pe mine!!! De n-or lăsa aici toată arvuna de la Midia îți dau de mâncare gratis o lună.

Bunnn.

Vine pălinca:

– Very strong sake, apricot, good … Miammm! dau pe gît lichidul și simt că-mi iau foc mațele.

– Good, good, delicate.

 „Oops? ronțăi mental, ceva nu-i în clar”

Fac semn de înc-o tură.

Vine Vasile cu ciorba de burtă, eu deja eram cam turtit, japonezii nici pe dreacu’:

– Belly, beef belly cut noodles and cooked up in a storm. Explic dezinvolt și mă înfig în lingură.

Mă ardeau mațele ceva de speriat…

Ăștia se uită pe sus, se uită la mine cum fac și mă imită la perfecție.

Oarecum restabilit declar:

– Mațe small wild boar pig up with wild boar. Iar văd neliniște și priviri sfioase dar când au apărut sticlele cu Busuioacă de Bohotin, zâmbetele s-au lărgit pe fețe.

– Just a second, mă scuz, și o șterg la Vasile.

– Ce facem bre cu ăștia ?

– Ei… lasă pe mine. Tu vezi mai încet c-ai început să te tuflești.

Buuun.

Torn în pahare licoarea, îi învăț să ciocnească în două aripi, sus la buză și jos la piciorul paharului, se bucură ca niște copii și mai exersează cu un rând…

– It will be a small delay… Few seconds, when eat and the chefs. Syndicate…

– Ye, enjoy! Curge vinul, mai rad și eu un pahar, cam cu teamă…

Insinuant, dar din ce în ce mai pregnant, din spatele restaurantului vine un miros de mititei, de-ăia oltenești cu carne de oaie, cimbru și usturoi la greu… de simt că mi se pungește gura.

Japonezii încep a se foi:

– What is this?

– Nothing important. Cook lunch…

– Can see this?

– I don’t know, do not bother ther. Seconds.

Îi duc în spate. Aici micii tocmai se rumeneau. Japonezii amușinau la greu.

– That cost?

– Sory… Is not in menu… This is the chef lunch…

Se uită ăștia unu la altul …

– Want us. What’s it called?

Vasile mă cată cu privirea :

– Small Teat.

Japonezii se uită unul la altul și mai că se prăpădesc de râs.

– This is small teats? Noooo…. This is the Biggggg Teatstssss !!!

I-am mutat în spate, unde s-au umflat cu mititei.

După asta i-au luat fetele să le arate beciul. Am tras și eu un pui de somn. Pe la trei apar tot un zâmbet. Vasile îmi face cu ochiul și-mi dă o chitanță fiscală:

– Cum zisei coane Mihăiță. Du-i la Alvorado, am dat telefon, îi umflă de la intrare. Treci mâine p’aci…

Am adăstat și eu pe patul portarului, unde să mă mai duc …

Dimineață i-am sculat cu room-service: Coniac Triumf, un rachiu de dimineața… ca să treacă greața.

Vasile e omenos. De data asta i-am dus la Casa Argeșeană:

– Twenty big teats…

Lumea era informată.

A treia zi la Casa Vrânceană.

Pe la prânz mă trezesc cu meșteru’ la masă.

 – Ce faci?

– Respect ordinele.

– Da’ eu nu ți-am zis să-i omori cu zile, că mai avem nevoie de ei. M-a sunat Vasiliu de la Secu:      „Bă! Ce face, dihania aia a ta, cu japonezii? Că i-o rablagit de tot. Vezi ce faci că altfel raportez mai sus”.

– Păi… Îi bag la dezalcoolizare?

– Bagă-i. Mâine să fie frech pă preș !

Se uită critic la mine: Și tu la fel!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s