Tangouri temporale- ultima parte

  – Cred că am murit. Peter încercă să-și dea o palmă și izbi în cască. Așa ceva nu e posibil.

  Se oprise din rostogolire în fața unei porți gigantice care părea că se sprijină pe nimic și era atât de înaltă încât nu-i vedea vârful. Adina cobora agale niște trepte invizibile:

   – Ce bazoreliefuri drăguțe… Peter simți că i se ridică tensiunea. Căută un mâner, o clanță, apoi se gândi că la asemenea dimensiuni, clanța s-ar putea să fie undeva sus, foarte sus. Își luă avânt și se înfipse cu umărul în ușă. Nu reuși decât să-și stârnească coastele fisurate. Gemând și bolborosind indescriptibil se întoarse către Adina:

   – Eeee. Ce facem?

   – Ai putea încerca: Sesam deschide-te !

   – Mai am cinci minute de oxigen și tu mă iei la mișto …

   – Încearcă, ce mai ai de pierdut?

   – Blestemat de parțial… cu mâna mea…. mrrr!

   Se mai uită o dată la fată apoi, simțindu-se cumplit de ridicol, declamă:

   – Sesam, deschide-te!

   Îi sări inima din piept când, absolut silențios, în cadrul porții se deschise o ușă cam de mărimea unui om. Mai privi odată spre Adina și, la îndemnul tacit al acesteia, făcu un pas înainte.

 

   – Ți-ai adus aminte de Maica Rusia? Generalul Clozunov rânjea în displey din toți dinții de aur.

   Borusov avu un zvâgnet pe coloana vertebrală.

   – E un canal absolut sigur, continuă Clozunov, zi-i!

   – Însăși emisia din această zonă ar putea alerta pe conspiratori.

   – Conspiratori… Hă! Zi-i înainte.

   – Ioneasca zice că vor urma valuri de atentate, a stat și s-a pupat cu stohasticul, i-a dat predicții pentru următoarele 24 de ore.

   – Eu nu pricep. Aveți acolo o sculă care poate prezice viitorul?

   – Nuuu, nici pe departe. Timpul e la fel de alunecos ca mecanica cuantică. Odată ce te-ai uitat se schimbă. Nu. Calculatorul face predicții despre trecut.

   – M-ai băgat în ceață.

   – Se bazează pe niște ecuații postulate de Lorenz în așa numita matematică a haosului. Pe înțelesul tău calculatorul derivează efectul de fluture…

   – Foarte pe înțelesul meu…

   – O bătaie din aripă a unui fluture nu pare a avea vreo importanță, e ceva inefabil, un minim minimorul dar coroborând bătăile din aripi a milioane, miliarde de fluturi se poate afla unde se va produce următorul uragan.

   – Aha!! Harașo… maladieț ! Ei ! Unde-i uraganul?

   – Aici. Aici lângă noi.

   – Și eu ce-ar trebui să fac?

 

   Reședința din Sutton Place South at 53d a Secretarului General nu fusese atinsă decât tangențial de explozia care distrusese sediul ONU. Acum era înconjurată de Căști Albastre . La o oarecare distanță, pentru oameni cu fler, se puteau distinge mascații de la antitero.  Mașina Ambasadei României trecu prin protocoalele de securitate și opri în fața casei.

   – Deci d-voastră sunteți Secretar al Ambasadei… Colegi cum s-ar zice. O cunosc personal pe Doamna Ionescu…

   – Vă trimite această informare cu cel mai înalt grad de confidențialitate.

   – Curios. Acum câteva minute a plecat Secretarul Doi al Ambasadei Rusiei. O fi în aceiași chestiune?

   Tăcerea îndărătnică a tânărului cu ochi căprui și mâini de pianist îl deconcentră pe Secretarul General.

   – Bine, am să studiez…

   – Cu permisiunea d-voastră, voi aștepta până terminați. Documentele vor rămâne la mine.

   – V-ați vorbit? Răsfoi distrat dosarul apoi citi cu mai multă atenție. Telefonul sună insistent. Bine. Aveam la rândul meu câteva informații dar nu credeam că situația a devenit atât de critică. Făcu o adnotare cu stiloul și-i înmână dosarul. Comunică mai departe că mâine voi face o vizită la CERN. Vom clarifica toate acestea.

   Răspunde la telefon: Da? Da. Să aștepte.

   Se intoarce în fotoliu și se uită, demonstrativ, la pendula din colțul camerei:

   – Ca să vezi… S-au trezit și americanii…

 

   Peter mai mult simți cum ușa din spate se închide silențios topindu-se în complicatele arabescuri. Era normal de vreme ce toată atenția îi era captată de priveliștea din fața sa. Șiruri fără număr de alveole aliniate pe lungime și înălțime care se pierdeau intr-o ceață violacee. Se apropie de una din alveole și avu șocul vieții lui: cu plete aurii căzându-i peste umerii goi și ochii închiși, o tânără de o frumusețe eterică plutea într-un gaz  care ondula gălbui.

   – Frumoasa din pădurea adormită, bolborosi și se clătină nesigur.

   Brusc, buzul costumului începu să sune strident. Nivelul oxigenului coborâse sub limita critică. Suprasolicitările din ultimul timp își spuseră cuvântul iar Peter întră într-o stare de prostație. Se prăbuși cu ochii dați peste cap și cu manifestările unei iminente crize de epilepsie.

 

   Adina deschise ochii. Se afla într-o rezervă de spital . Probabil că unul din multiplele dispozitive de susținere a vieții la care era conectată dăduse undeva alarma căci ușa se deschise și o asistentă o privi cu nețărmurită uimire. În minutele următoare o echipă de medici începură să se foiască împrejurul patului schimbând replici laconice și părând nemulțumiți de ceea ce vedeau. Boruzov intră cu pași mari:

   – Fetița lui tata, te-ai trezit.

   Cu un efort vizibil Adina îngăimă:

   – Da tată, apoi adormi.

 

   Adina decise că este cea mai bună soluție așa că trase două palme zdravene peste obrajii lui Peter. Ăsta bâigui ceva, probabil o înjurătură din bagaju-i extrem de bogat și deschise ochii. Era într-o alveolă, plutind în gaz violaceceu și la a doua examinare descoperi că-i gol pușcă.

   – Ce se întâmplă aici? Brusc toate amintirile recente năvăliră peste el.

   O secundă îți ținu respirația apoi inhală precaut și expiră cu un oftat de plăcere:

   – Suntem la Cerna Hora? Simt mirosul pinilor din Montenegro…

   – Scoală, parazitule. Dacă ți-a revenit simțul umorului înseamnă că-i O.K. Când ai dat ochii peste cap cu spume la gură am zis că te-am pierdut…

   – Eu? Cu spume la gură? De la bere fătucă, au ăștia o bere neagră, de-ți ia mințile…

   – Drac mort?! Hai! Hopa sus!

   – Da’… O boarfă ceva?  Unde suntem?

   – Se pare că-i ceva între rai și iad…

   – Când suntem?

   – La capătul timpului.

   – Cineva a creeat acest spațiu atemporal probabil ca o rezervă sau o magazie de vechituri… Depinde din ce unghi privești problema.

   Peter era înfășurat într-o pelerină translucidă dintr-un material incert care-i accentua senzația de gol și frig. Treceau printre nesfârșite șiruri de alveole și din când în când arunca câte o privire în interior. Acum totul i se părea familiar. Se concentră. Da. A citit despre așa ceva în tinerețe:

   – Un insectar. Cineva a colecționat și ordonat științific specimene umane. Am citit asta într-o carte… Ce absurd să poți verifica… doar dacă nu și el…?

   – Hei! Atenție la mine. Bântui de una singură pe aici de 10 ore.

   – Scuză-mă. Cred că nu mi-am revenit. Ce spuneai?

   – Ascunse de priviri indiscrete am descoperit mai multe centre de comandă destinate unor niveluri de inteligență diferite. Pe cel mai accesibil nouă l-am descoperit aici…

 

   Elicopterul oficial, excortat de altele două aterizară pe helipad-ul construit lângă clădirea 181. Secretarul General însoțit de o puternică escortă a Căștilor Albastre traversă hotărât pista și intră în sediu.

   – O vizită îndelung așteptată. Acasuma se îndreptă cu mâna întinsă către Secretar. Acesta îl ignoră și după ce se asigură că trupele sunt în poziții strategice se apropie de generalul Mac Gregory:

   – Domnule General, vă arestez pentru Conspirație.

   Căștile Albastre făcură un cerc în jurul Generalului.

   – Ce înseamnă prostia asta? Generalul se burzului și cu o sforțare de taur aruncă cât colo pe locotenentul care vroia să-i pună cătușele. Domnule secretar, sunteți în toate mințile? Știți că acum câteva ore am fost delegat să conduc forțele unite ale planetei împotriva atacatorilor de orice natură ar fi aceștia? Ridică tonul: Căpitane!

   Căștile Albastre se treziră înconjurate de soldați înarmați până în dinți.

   – Acum să vedem cine-i Trădătorul. Generalul jubila: Mâinile sus!

   Ușile săriră în lături iar Glad înconjurat de mascații antitero năvăliră în rotondă înconjurându-i pe soldați:

   – Generale, am toate dovezile cum că ai complotat împotriva umanității.

   – Am zis de la început că aici e-o casă de nebuni da’ mă refeream așa… la figurat. Acu’ constat că sunteți nebuni de-a binelea, toți. Da’ absolut toți. Ce credeți că facem aici? Jucăm bambilici? Futem pisici? Nu mișcă nimeni. Oamenii mei au înconjurat domul și au consemn să tragă.

   Brusc, în mâna Secretarului General apăru un pistol. Mai vioi decât l-ai fi crezut în stare îl fixă la tâmpla generalului:

   – S-a terminat Mac Gregory… Mai vru să spună ceva dar privirea îi fu atrasă de ceața viorie ce părea că izvorăște din pământ.

   Înfășurate în pelerine azurii, cu pletele atârnând pe umeri dar ținând în mâini arme mortale, femei cu trăsături aristocratice pășiră din ceața viorie înconjurând mascații.

   Ușile de la intrare se deschiseră. Ioneasca și Adjunctul pe Probleme de Energie, Locțiitorul Generalului pășiră în rotondă. Din spate venea Boruzov sprijinind-o pe Adina.

   – De la început totul mi s-a părut o farsă.

   Ioneasca se așezase comod într-un fotoliu :

   – Dar să o luăm metodic. Făcu o pauză privind încleștarea de forțe din rotondă. Un zâmbet fin îi traversă fața:

   După cum vedeți D-șoara Adina și-a revenit din comă. Te rog domnișoară…

   – Peter… Da, Peter e în viață și de acolo unde este a reușit cumva să-mi transfere înapoi în forma fizică amintirile și un mesaj către voi. În joaca de-a schimbările de realitate am compromis atât de mult continuumurile temporale, atât al nostru cât și al alter egourilor noastre de pe ramura temporală antimaterială încât orice altă corecție ar duce la colapsul ambelor continuumuri. Nu există altă soluție decât o separare totală a acestora, fiecare urmându-și un curs independent, de sine stătător. E de la sine înțeles că în acest caz orice greșeală în evoluție va duce la totala anihilare temporală. Nu veți mai putea cârpi prostiile făcute așteptând apoi, cu înfrigurare, valul de actualizare pentru a vedea ce n-a mers bine. Din acest moment suntem pe cont propriu. Vă salută informându-vă că spre deosebire de un parțial, care este doar o formă holografică inteligentă, persoanele care vă păzesc sunt exact opusul: sunt foarte fizice, basice și dacă nu vă veți conforma indicațiilor Doamnei Ionesco, o s-o simțiți pe propria piele.

   Dădu semne de oboseală iar Boruzov o conduse afară din rotondă.

   – Acum noi… Profesoara rânji diabolic: În primul rând alarma cu atacul nuclear. Peter… Văzu surprindere. Da! Peter mi-a confirmat că cineva a rearmat bomba după ce el însuși o detonase pe partea întunecată a Lunii . Aceiași bombă decalată cu câțiva crotoni. Nici noi nu am fi fost în stare de așa ceva, deci, logic, cineva din afară. Adina, providențial intrată în această combinație a salvat CERN-ul aruncând totul foarte departe în timp. Apoi apare dezintegrarea materie-antimaterie ce a dus la raderea de pe fața pământului a clădirii ONU. Ceva cu totul nou, nu vi se pare? Întotdeauna trebuie să ne punem o întrebare elementară: qui prodest? Eeee? M-am întâlnit cu Generalul și l-am pus în temă cu informația scrisă parvenită din viitorul alternativ. A început să-mi explice invocănd teorii care nu se predau la Academia Militară și cu care părea familiarizat. Prima greșeală, Generale.

   Cu un pistol la tâmplă generalul se abținu la comentarii.

   – Am trimis un spion, pe Glad aici de față, care s-a achitat cu brio de sarcină, venind cu dovezi clare că ai încercat sabotarea proiectului „Schimbări de Realitate”. Motivațiile sunt multe dar principala pare a fi haosul pe care l-am creeat în ramura temporală paralelă cu aceste schimbări de realitate. Fiul tău, supraviețuitor în acea realitate, unicul după ce propriul fiu din aceasta, a murit într-un stupid accident, a murit la rândul lui în cataclism urmare a unei Schimbări de Realitate făcută de noi, aici.

   O lacrimă se prelinse pe obrazul Generalului:

   – Mi i-ați ucis pe amândoi. Nu a fost un accident. Fiul meu s-a sinucis după ce a fost respins de trei ori de către voi.

   – Din motive evidente Domnule General.

   Cu o mișcare abilă, în ciuda corpolenței, Generalul se răsucește în spatele Secretarului. Mâna lui ca o lopată o cuprinde pe cea a oficialului ONU și împinge arma la tâmpla acestuia:

   – Îl împușc!

   – Cum spuneam, continuă imperturbabilă matematiciana, întrebarea principală este : Qui prodest? Nici o logică în ceea ce a urmat. Anihilarea antimateriei deasupra ONU, nu avea nici o logică. Doar dacă… Ei bine, doar dacă cineva nu s-a grăbit să speculeze momentul. O conspirație veche, cu ambiții mari… vă sună cunoscut? Da… Unul din discipolii mei care promite mult a fost racolat de serviciul de contraspionaj al țării mele. Un băiat excepțional. Mi-a confirmat temerile în detaliu.

   Secretarul îl văzu parcă aievea pe tânărul cu mâini de pianist.

   – Da, Domnule Secretar General. În dosarul trimis dumneavoastră erau pe lângă informații despre evenimentele curente și indicațiile prețioase pe care le-ați trimis complicilor D-voastră, pe care nu numai că le-ați bifat cu penița stiloului dar ați făcut și o corectură… Iată dosarul. Afilierea dumneavoastră a fost deconspirată cu ajutorul masiv al agențiilor americane, ruse și chineze. La această oră se fac arestări pe cuprinsul întregului glob… sunteți terminați.

   Secretarul avea ochii holbați și în colțul gurii i se prelinse spumă amestecată cu sânge. Generalul îl apucă de ceafă ca pe un pisoi și băgând pistolul în buzunar se chinui să-i deschidă gura:

   – Și-a retezat limba și-a înghițit-o. Moare. Într-adevăr, secretarul se cianoza văzând cu ochii. Mai avu un spasm și încremeni cu privirea ațintită către auditoriu. Sărman nebun, Generalul îi închise ochii cu palma lui mare, de plugar. Suntem nebuni. Am înebunit cu toții.

   Se întoarse către Căpitan și făcu un semn. Căpitanul răcni din toți rărunchii:

   – Pluton, drepți! Îi alinie pe o latură a rotondei.

   Glad făcu la rândul lui un semn: Mascații se aliniară conștiincioși . După un moment de ezitare Căștile Albastre, făcură același lucru ocupând cealaltă latură. Corpul chircit al Secretarului fu acoperit cu un veston. Doar harpiile înfășurate în voaluri rămaseră imperturbabile. Greoi, Generalul își trase un scaun. Oftă adânc privind către Ionească:

– Termină povestea, fătucă.

   Încă marcată Matematiciana continuă:

   – Rămâne întrebarea: Qui prodest? Fostul meu elev e o fire perseverentă, se întoarse către adjunctul pe probleme de energie. Se pare că Domnul secretar avea un apropiat, o mână dreaptă cum se spune… Această mână dreaptă a întocmit toate documentele care îl încriminau pe General cu colaborarea strânsă a celor din realitatea paralelă. Da, Glad… alteregoul tău a fost manipulat, din fericire fără urmări grave. A fost informat pe aceeiași cale prin care s-a străduit să ne anunțe pe noi și… are loc o epurare și acolo.

   – Nu știu ce vreți a insinua, dar vă zic din start că greșiți… Adjunctul se foi în scaun.

   – Domnule General, cine v-a atras atenția asupra activităților noastre?

   – Păi dacă mă gândesc? Adjunctul meu. Ridică privirea și-l privi cu alți ochi pe locțiitor.

   – Cine a venit cu ideea antrenării de personal militar?

   – Protestez, era în atribuțiile mele…

   – Cine a antrenat pe ascuns o echipă de temporali? Cine l-a îndemnat pe fiul dumneavoastră să candideze deși era clar că nu are asemenea aptitudini?

   Adjunctul se ridică în picioare dar amazoana cel păzea îl împinse la loc.

   – Cine v-a prezentat imagini cu fiul dumneavoastră din cealaltă realitate temporală și v-a inoculat speranța aducerii lui aici?

   – Cine a venit cu ideea bombei ca să ștergeți de pe fața pământului monstruozitatea ce v-a ucis fiul?

   Generalul se ridică în picioare. Fața sa trădează confuzie.

   – Domnule General, fiul Dumneavoastră a fost soldatul kamicaze care a reamorsat bomba nucleară, soldatul căruia adjunctul dumneavoastră îi spăla creierii de mulți ani și care a murit în a doua explozie.

   – Tu! Tu, șarpele încălzit la sânul meu… Generalul pare în pragul unei crize de apoplexie.

   Brusc în mâna lui apare pistolul Secretarului General:

   – Mori, șarpe cu două capete, mori!

   Locțiitorul trântește de pământ o bilă cenușie pe care o avea ascunsă în palmă. O fulgerare de lumină și la șuieratul înfiorător de peste 150 de decibeli toată lumea își cuprinde urechile în palme. Cu sânge curgându-i pe nas și din urechi, Generalul ia o linie de ochire. Trage o dată, de două ori… după al treilea foc cade în genunchi acoperindu-și capul cu brațele. Unul câte unul marile ecrane ce înconjoară rotonda capătă viață. Priviri tăcute se îndreaptă către Asistentul Generalului, sforarul care prin viclenie și persuasiune a încercat să devină Stăpânul Lumii. Un glonte l-a lovit în gât iar altul în piept. După încă câteva spasme rămâne cu privirea ațintită în sus. Generalul Clozunov rupe tăcerea:

   – Învățătură de minte pentru cei care mai visează la așa ceva. Făcu un semn cu degetul mic. Prompt un păhărel cu votcă apare din off.

   Generalul vărsă câteva picături:

   – Să le fie țărâna ușoară… și dădu restul pe gât.

 

   Adina nu are stare. Se foiește de colo-colo, caută, scormonește… Într-un final, Peter nu se mai poate abține:

   – Ai mâncărici? Aaaa… sau „sindrom NF” că cine știe de când… se ascunde în spatele pupitrului, hăhăind.

   – Ești imposibil iar cei care au ridicat această construcție la fel. Sunt aici milioane de femei dar nici o oglindă…

   – La ce-ți trebuie? Doar personal ți-ai ales corpul în care am descărcat parțialul, ăăăă…. după o zi de coșmar…

   – E altceva. Vreau să văd cum personalitatea mea animă acest corp, să-mi văd sclipirea de viață din privire, să mă văd… n-ai să înțelegi niciodată!

   – Mai mult ca sigur. Uite, încercă să schimbe subiectul, m-ai întrebat unde o să mergem. Am găsit ceva absolut excepțional: imaginează-ți că Alexandru Macedon nu moare otrăvit de o Visha Kanya primită ca ofrandă de la regele hindus Porus ci continuă seria de cuceriri astfel încât unifică sub sceprul său Europa, Asia și Africa mediteraneană într-un stat imens. Am găsit o asemenea ramură temporală în care Imperiul Terestru condus de urmașii lui Macedon se confruntă cu Imperiu Marilor Insule și al Africii sudice, condus de mayași, în anul de grație 2040 de la înscăunarea ca împărat a lui Macedon. Fabulos. Mergem?

   – Dacă pe-acolo găsim o oglindă… plecăm imediat.

 

                                                                             ***

                                                                                                                                   Bârlad- 20015

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s