Save the Queen

Furicul se rătăcise.

Pe undeva, acesta a fost și norocul său.

O masă densă de spumă a năpădit locul și, în câteva secunde, orizontul se profilă curat, imens, intangibil.

Furicul, al treilea din rândul zece, al locotenentului Frimmi, fusese delegat a păzi cohorta de lucrătoare din perimetrul trei. Tocmai fusese trimis de sergentul Floci la o inspecție înaintată când s-a întâmplat cataclismul. Bine antrenat, începu, metodic, să caute urmele. Nu găsi nimic. Cataclismul ștersese orice urmă așa că se lăsă pe lăbuțe și se concentră: încet, încet, stomacul său distilă ultima hrană. Electroliți, mai mulți electroliți. Reuși, într-un final, să obțină un strop de magnetită: mentorul ar da cu mine de pereții grotei… dar cine s-ar fi gândit la așa ceva? filozofă Furicul și decartă materialul. Se răsuci în jurul-împrejurul picăturii magnetice: Aha! Într-acolo!

Își verifică statusul: sub 55%, trist, am consumat cam mult…trebuie să realimentăm. Ce să alimentezi. Pustiu cât vezi cu ochii. Blocă toate funcțiile inutile și, doar cu un ochi de alb-negru, o luă hotărât către colonie.

Era deja pe pilot automat când primește informația de obstacol.

Ridică antenele și baleiază pe toate frecvențele: structuri solide, material necunoscut.

Crăcănă ochii și pipăi chestia. Limba lui, mică, rașchetă peretele: artificial.

Ocoli, lent, cu mandibulele ridicate agresiv și, i se muie genunchii.

În fața lui se desfășura o imagine demențială:

O prințesă era crucificată iar un Arachnid tocmai ce se apropia, evaziv, întinzând fire mortale.

Nu era timp de ezitări. Atacă la punctul cel mai sensibil: încheietura labei. Mandibula clănțăni sec și laba căzu pe jos.

Speriat de acest atac prin surprindere, Arachnid se retrase, nu fără a profera injurii și amenințări crunte la adresa tuturor neamurilor lui Furicul.

Nu mai temporiză. Tăie, rapid, funiile ce o țineau captivă pe prințesă și o târâ cât mai departe. Își trase, o țâră, sufletul apoi reveni și recuperă un val de funie, din lucrarea lui Arachnid, pe care-l aruncă pe umăr.

Prințesa tocmai se debarasa, nervoasă, de capetele lipite de chitina ei iar Furicul nu putu să nu vadă torsul svelt, abdomenul lunguieț și lustruit, care svâcnea, promițător…

− Pe unde umbli, soldat?

Furicul făcu o plecăciune adâncă:

− Cu voia voastră, mărită prințesă, am recuperat un capăt de funie de la abominabilul Arachnid care tot ce voia să vă însămânțeze cu ale lui ouă scârbavnice.

− Da’ cine ți-a zis de vre-o înțămânțare? Soldat! Mă descurcam și singură.

− Pre voia ta, prințesă. Furicul se așeză în posterior. Sunt la ordinele Măriei Voastre.

− Ce te-ai așezat în dos? Hai să mergem. Nu putem fi prea departe de prima colonie…

− Se întunecă, prințesă. Ies Blatta. Nu-i deranjăm, nu ne deranjează. Mâine pe lumină… Acum trebuie să găsim un loc bun de odihnă. Vă simțiți în puteri? Urmați-mă!

Grota părea solidă deși puțin adâncă:

− Aici, Măria Voastră. Eu voi păzi la intrare.

− Normal…

Furicul își ieși din fire:

− Uite… prințesă. Nu ești din clanul meu… Nici din vecini… Nici n-am văzut vreodată semnul ăla de pe frunte.

− Am fost adusă în zbor de un  Dragonfly. Vocea prințesei deveni persuasivă: Mă crezi, Războinicule?!

Bărbatul se întoarse pe cele șase labe și o privi:

Condiționarea strictă, de acasă, aproape nu-l lăsa să ridice privirea. Forță, ca și ultima oară, și descoperi o față ovală, de un ocru pal, pe care străluceau doi ochi mari care-l priveau cumva speriați, o bărbie îngustă în care fremătau două mandibule minuscule… apoi coborî spre torsul de viespe și… apoi spre abdomenul dolofan, promițător…

− Ce faci? se agită Prințesa.

− Eu? Treci în peșteră. Eu am să păzesc, aici, la intrare.

 

− Mi-e foame!

Furicul simți un junghi. Adormise lăsat pe labe și cu antenele ridicate atent. Vocea Prințesei îl readuse la realitatea crudă. Afară era o beznă aproape completă. Putea simți, totuși, mici mișcări de masă cu senzorii de pe picioare.

− Am să merg la vânătoare, îi zise prințesei. Nu ieși sub nici un motiv. Clar?!

Cu antenele ridicate și ochii holbați ieși din grotă. Se ridică deasupra peșterii. Afară era un trafic intens. Șiruri de arthropozi se deplasau către ținte știute doar de ei.

Știa că avea o singură șansă, o singură lovitură, decisivă.

Ieși din ascunzătoare, sări în cârca miriapodului și-i băga mandibulele în ceafă, retezând ganglionul neuronal. Înainte de a se dezmetici careva, era deja cu prada în peșteră.

− Poftim Prințesă. Ți-am adus de mâncare.

− Dar mișcă!

− Mișcă pe dracu’. Furicul încălecă miriapodul și, din trei mișcări de mandibulă , îl tranșă în bucăți. Mănâncă!

Încercă și el dar descoperi că nu poate. Din cauza fălcilor supradimensionate nu putea să ajungă la hrană.  Trebuia un biberon, ca la cazarmă…

Brusc, hidraulica îi căzu și pică în bot.

 

„Mai apuc să aud:

− Soldat?! Soldat, ce-i cu tine? și filmul se rupse!

 

− Așa, suge. Așa, soldatul meu!

 

− Acum ce facem? Mă răsucesc pe-o parte și o privesc . Stă în lumină și se salubrizează meticulos. Întoarce capul spre mine:

− Ești doar un soldat prost. Așa că ai să mă duci acolo unde copii noștri să se nască.

E suficientă prima poruncă?

− Da, regina mea!”

Așa își încheie străbunul Furicul prima cartă: Peregrinarea.

Mâine vom citi din Carta a doua: Edenul.

Gata! Ora de istorie s-a terminat. Mergeți la profesorul Fronhas.

O gânganie mică nu se dădea plecată:

− E adevărat că regina era la fel de frumoasă, precum este de rea?

− Cine ți-a zis vorbele astea?

− Domnul profesor Foise, de la filozofie…

− Minciuni sfruntate. Regina noastră, care ne păstorește de șapte generații, este blândețea întruchipată.

− Dar se spune că s-ar fi hrănit cu propriul mascul, cu Furicul, până ce a trecut de Apa cea mare unde a întemeiat prima colonie, iar Carta lui Furicul este scrisă de scribii de la guvern.

− Blasfemie! Foise va trebui să răspundă în fața comisiei de etică. Dar cine se crede? Iar tu… Tu ai face bine să-ți ții gura aia… ai viitorul în față, nu te lăsa, capcană, idealurilor înșelătoare.

Adevărul este relativ. Depinde din ce unghi privești.

Fii băiat deștept.

Ca să nu regreți mai târziu!

***

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s