Manufactura Toma&Son
Dragilor, cestiunea se conturează:
Cărțile pentru oficiali și neamuri sunt pregătite, urmați voi, prietenii mei. Vă rog să-mi confirmați că doriți cartea ”Scrisoare de lux” fie pe chat fie pe mihailxmihai@gmail.com, pentru a-mi dimensiona producția.
Profit de ocazie pentru a mulțumi din suflet Doamnei Eugenia Enescu, pentru sprijinul logistic și căldura sufletescă și, deasemenea, Doamnei Maria Niculescu, pentru pertinenta prefață pe care, în premieră, o înfățișez privirilor voastre:

PROZĂ SCURTĂ, CU VIAŢĂ LUNGĂ

Despre povestirile lui Mihail Toma, adunate în cartea de faţă sub titlul „Scrisoare de lux”, nu cu aceeași convingere pot spune că sunt „monumente”, aşa cum s-a spus despre „Momente şi schiţe” de Ion Luca Caragiale, pe care George Călinescu îl considera a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români, dar pot afirma că nu sunt doar o creaţie de moment, o stea care străluceşte puţin şi se stinge repede, ci vor rezista în timp. Dacă mă întreabă moromeţian cineva pe ce mă bazez, îi voi răspunde, scurt, că mă bazez pe conţinutul celor douăzeci şi două de povestiri, diverse şi interesante prin tematica îndrăzneaţă, pe talentul de povestitor al autorului, pe modul cum conduce discursul narativ, pe dramatismul şi umorul faptelor înfăţişate.
Cartea, cu o grafică atrăgătoare, cu ilustraţii bine alese, se citeşte pe nerăsuflate, cum se spune, pentru stilul incitant, fără ştaif, împrumutat din limbajul omului de rând, care preferă, precum Liviu Rebreanu, să fie expresia bolovănoasă, dar să spună într-adevăr ce vrea, decât să fie şlefuit şi neprecis. Pentru a susţine afirmaţiile de mai sus, dar şi pentru a vă stârni interesul de a parcurge povestirile lui Mihail Toma, mă voi folosi de exemple luate de pe fluxul lor, care sunt, cred, mai convingătoare decât orice afirmaţie.
Iată chipul personajului din „Cumplitu incendiu în urbea noastră”: „Bărbatul care intră era cam la 27-30 de ani, înalt peste medie, fără a fi slab. Era îmbrăcat după moda victoriană, cu pantalon drept, jiletcă strânsă pe torsul puternic și sacou încheiat la un nasture, de sub care se vedea mânerul unui jungher turcesc și un revolver Colt. Capul îi era descoperit, lăsând să cadă pe umeri un păr negru cu reflexe albăstrii. Avansă spre mijlocul camerei, șchiopătând abia vizibil din piciorul drept, drept pentru care se ajuta, discret, de un baston cu mâner de fildeș.”
Scenele de amor, frecvente în carte, fac deliciul povestirilor prin dramatismul, dar mai ales prin savoarea, prin umorul lor. Din secvenţa de dragoste prezentă în „Scrisoare de lux”, povestire care dă titlul cărţii, vă aduc în faţă, cum era probabil de aşteptat, miezul cuceritoarei proze scurte, o scrisoare care are ceva comun cu depeşele de amor ale nemuritorului nenea Iancu:
„ – Chiar mi-ai scris o scrisoare?
Ridicând capacul casetei de bijuterii scoate o hârtie roz. O miroase extaziată, o lipește de sânul stâng, apoi o deschide: „ Iubirea mea, sunt din nou singură și liniștea camerei îmi apasă pe timpane până când simt că asurzesc. Așa am să trăiesc până când te voi revedea. Și-apoi tu vei fi aici și nu va mai exista trecut, ci doar noi doi. Știu că vorbele mele te rănesc, căci tu nu poți oferi mai mult decât momentul, dar trebuie să le scriu acum fiindcă nevoia mea de tine vrea să-și regăsească pacea.”
O scenă de amor înfocat apare şi în ”Câteodată, când ploaia se prelinge pe geam”, amintind de anii de întuneric ai perioadei trecute: „ Dar când am făcut întuneric, după ce am descoperit căldura cunoscută a pernelor, răsuflarea femeii de lângă mine, rară, cum era, părea ascunzătoare de nu știu ce tristețe intimă. Mi s-a părut atât de apropiată și de veche și zgomotul surd al ploii, ce încă se auzea din stradă, palpitarea trupului ei era atât de apropiată, încât i-am căutat mâinile și le-am petrecut după gâtul meu, fericit că o am lângă mine. S-a lăsat în voia mea, fără nici o mustrare pentru cuvântul meu călcat, dar, de asemeni, fără entuziasm, supusă și absurd de liniștită. Avea un gust de miez de pâine și senzația asta o port încă în mine… Este singurul lucru cert care mi-a rămas, azi, după atâția ani, din acea noapte ploiosă, misteriosă în felul ei, când am împărțit patul cu o necunoscută.”
Mare haz de necaz se face în povestirea “Boală lungă, moarte sigură” de traiul din anii comunismului. Vorbesc şi acum oamenii cât de bine era pe vremea lui “Ceaşcă”, dar sunt invitaţi să se trezească, au trecut de atunci mulţi ani, s-au schimbat multe. Pentru trezire, se aminteşte: “Mă văd prin gări ponosite cu un bec chior la casa de bilete, îmbrăcat cu aceeași geacă, de camuflaj, ca să nu ies în evidență că se ia patrula de miliție de mine, cu o bască soioasă în cap, șapca era interzisă formal, de… Înghesuit pe culoarul unui tren antedeluvian, pregătind un pol pentru naș, îmbrăcat și el într-o uniformă jegoasă, cu ochii sclipind de lăcomie amestecată cu teamă. Mă văd pe treptele căminului studențesc la fel de anodin, de insignifiant, ca să scap de administrator sau ca să înșel vigilența cerberului și să ajung la nu mai știu ce colegă, „să ne facem temele împreună”… Îl mai văd pe colegul care în anul întâi nu lega două propoziții, venind în anul trei cu mașina la cursuri și cu șapcă „a la Ceaușescu”, semn că și-a dat obolul.”
O particularitate în scrisul lui Mihail Toma o reprezintă îmbinarea prozei cu poezia, ca încă o dovadă convingătoare a simbiozei lor. Pentru a sublinia şi înclinaţia poetică a autorului, transcriu câteva versuri:
„M-ai cules din puzderia de stele,
triste,
ca să imi duci dorul departe,
spre universul tau colorat,
unde meduze străvezii asteaptă,
asteaptă…
Ești nascută din tăcere.
Picatură pierdută-n plăcere,
orgasmatic dorita, unduind ca o sirenă
în vremea
ce mi-a fost pecetluită.”
„Adio” este titlul celei din urmă povestiri ale lui Mihail Toma, care aduce o linişte, o împăcare de sine după zbuciumul din cele aproape o sută cincizeci de pagini captivante. Este doar liniştea instalată la sfârşitul acestei cărţi, pe care v-o recomand cu plăcere. Sunt sigură că autorul ne va mai delecta şi cu alte creaţii cel puţin la fel de agreabile şi incitante. Îi doresc mult succes.

MARIA NICULESCU
Societatea Scriitorilor Români
Liga Scriitorilor din România
Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova

 

Anunțuri

Un gând despre &8222;&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s