Fluturii din Sarajevo

 

                                 Cu moartea-ntr-o cutie de vioară

 

 

− Trebuie să fie cineva din afara sistemului. Tragi excelent, nimerești…

− Nimeream banul în dungă. Asta a fost acum aproape 14 de ani.

− Ai atitudine, continuă imperturbabil, știi să te descurci, reacționezi repede, instinctiv. Ceasul ticăie. Ești conștient ce se întâmplă dacă vorbește? Adio NATO, iar vom fi ai nimănui și … ajungem pașalâc, sau mai rău. Din nou. La ruși. Ce crezi c-or să facă? Sunt pe Nistru, se joacă cu moldovenii, un motiv le trebuie. Pe tine nu te știe nimeni. Doar noi, cei câțiva… pariori. Mai ții minte?

− N-am mai tras cu-n PSL de 10 de ani, obosesc repede, un pachet de țigări pe zi, muncă de birou… și atitudinea s-a dus dracului, am femeie, doi copii… am să ezit.

− N-ai să eziți, te duci ca turist. Odată ajuns te preia agenta noastră, ai echipă de suport, avem extracție sigură, nu doar pentru tine, treaba o să se împută rapid… iar de nu… ai depus un jurământ. Pentru tine… a venit vremea să-l onorezi, eroic dacă este necesar. Ai înțeles?

− Da, să trăiți! Tare și clar!

 

Sarajevo

 

Trădătorul coboară scările înconjurat de luptătorii din Bataljon Policije „Kobre”. Cumpănesc atent PSL-ul. Trag de la aproape 400 de metri.

Un BOV trage la scară.

Îi văd chica de păr negru dansând printre căștile cobrelor. Nici o adiere, aerul e încremenit. Aștept să se deschidă ușa blindată a BOV-ului și încep să apăs încet pe trăgaci. Compensez din urechea internă efectul coriolis. Simt în buricul degetului mecanismele care se anclanșează și momentul de maximă tensiune. Moartea e lângă mine și mă mângâie pe frunte.

Se va desprinde din grupul care-l păzește și va face pasul înainte cu capul aplecat pentru a putea intra în blindată. Inspir și iau reper pe clapeta de blocare a ușii, 400 de metri, o secundă… trag când înclină capul și după recul privesc din nou.

Nu mai are cap. Mercurul cu care era umplut glonțul de 7,62  la sfărâmat în așchii care încă mai zboară în aer.

Desfac, mecanic, arma și o bag în cutia de vioară.

Sergentul mă ia de subțiori:

− Repede. La extracție, nu mai avem timp…

Sirenele alarmei antiaeriene încep să țipe răgușit.

Era 28 februarie 1994 și-n zare apuc să văd un avion căzând în picaj și explodând în pădurile de la Medojevici.

Americanii atacau.

 

                                                   Fluturii din Sarajevo

 

 

Alergam trăgănd-o după mine și gloanțele pocneau obscen în jurul nostru.

Echipa de sprijin tactic rămăsese în urmă și angajase lupta.

Era un muzeu, un uriaș dinozaur ne-a împroșcat cu cioburi de oase.

Aproape mă pierdusem când ea mă trage într-o sală:

− Am mai fost pe aici. Vino!

Ridică o trapă și coborâm pe câteva scoabe metalice:

− Pe aici trec țevile, putem ajunge la centrala termică.

Ne târâm claustrofobic. Deasupra o bubuitură înfundată ne acoperă cu moloz.

Ieșim în subsolul tehnic, și-o trag în spate. Se pare că și urmăritorii noștri știau ceva:

− Našla si je kučko ? Ai găsit cățeaua?

− Pobegla je sa snajper. Fugea cu sniper-ul. Ne mogu biti daleko. Nu pot să fie departe.

Afară se aud bubuituri și răcnete.

Înjură și se reped afară.

Ne strecurăm pe urmele lor și ieșim în sala de istorie naturală. Apăs pe butonul GSM-ului lăsat de sergent. Emițătorul se pornește silențios.

− Avem extracție la 100 metri nord, hai!

Intrăm într-un foc încrucișat și ne facem una cu podeaua din mozaic.

Pe deasupra noastră gloanțele lovesc orbește în vitrine, în stucatura veche de sute de ani, în pereți, ridicând un praf greu amestecat cu miros de cortidă. O trag după mine insensibil că și-a julit adânc genunchiul iar ea se împotrivește:

− Privește!

Întorc capul și-ntr-o bruscă liniște, absurdă, văd mii de fluturi luați de focul încrucișat ridicându-se.

Culori gingașe pluteau în aer trimițând curcubeie printre vălătucii negri ai exploziilor.

Blând, parcă dând din aripi, miriade de culori invadară spațiul.

Am rămas siderați cu degetele pe trăgaci.

Luați de un vortex fluturii se rotiră în jurul cupolei sfărâmate parcă luându-și la revedere apoi, se risipiră în aer în ultimul lor zbor.

 

O zvâcnesc de mână și geme. Mă uit. Un glonț i-a sfârtecat, în trecere, brațul stâng. E palidă dar conștientă, o arunc pe umăr și alerg cocârjat. Nu ne mai urmează nimeni.

Bombele aliaților fac pământul să salte ca la cutremur.

Ea e grea și-o simt moale. Alerg cocoșat. Elicopterul bătea de pământ. Brațe vânjoase mă saltă, o văd și pe ea la adăpost, cineva îi pansează brațul, simt în podea încordarea Socat-ului în efortul de a ne duce departe , cât mai departe și mă rostogolesc pe spate.

 

Vânătorul de munte mă bate prietenos pe piept.

− Ai văzut? îl întreb și el râde.

Zgomotul motoarelor e infernal, nu mă aude, dar râde în fericirea lui de-a fi încă întreg, iar eu râd pe interior, doar pentru mine:

− Eu am văzut. Am văzut ultimul zbor.

E mai frumos decât îți poți închipui.

                                                         

                                                                     Singur

 

 

De obicei ne întâlneam aici, la Monumentul Eroului Necunoscut.

În genunchi, fără să ne vedem, ne așezam unul lângă celălalt și întindeam câte o mână.

Și o strângeam tare.

Apoi ne priveam:

− Te-ai îngrășat…

− Tu ești neschimbată.

− Ce fac copii?

− Bine. Tu?

− Bine.

Plecam de mână și la poarta cimitirului ne despărțeam.

Azi nu a venit.

Ridic privirea. Preotul cimitirului stătea, bătut de crivățul ce anunța o iarnă de pomină, și mă privea.

Mă apropii:

− Părinte… nu sunt un credincios…

− Știu fiule. Pentru altceva mă aflu aici.

Un cuțit mi-a trecut prin inimă:

− Ea?

− S-a spovedit și mi-a zis:

„ Va veni un bărbat”.

− Mi-a dat asta.

O batistă împăturită. O desfac și în ea găsesc un glonț și o scrisoare:

„ Mulțumesc, drag camarad, pentru zilele pe care mi le-ai mai oferit.”

Mă umflă plânsul. Strâng glonțul în pumn și răcnesc:

− Doar noi, Dana! Doar noi!

Acum și tu?

Mă lăsați singurul care să ducă toată povara?

Doar ecoul îmi răspunde. Preotul face asupra mea o cruce mare cu degetele mâinii drepte adunate într-o treime simbolică.

Plec capul, mă răsucesc pe un picior, și plec.

                                                                           

                                                                         ***

Anunțuri

Un gând despre &8222;Fluturii din Sarajevo&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s