Marea evadare (III)

E sâmbătă și destul de aglomerat. Stau pe una din băncile de pe peron, cu mâna stângă sprijinită de geantă, și cu mâna dreaptă ducând la gură țigara. Am descoperit că-s fumător, deși Bubu nu era. Trecerea pe lângă un bărbat care trăgea din țigare a trezit, brusc, în lăuntrul meu, un vacarm de nedescris. M-am dus și mi-am luat un pachet de țigări și, după ce Bubu a tușit mai să-și scuipe plămânii, stăm acum în gară și așteptăm.

Cam pe la zece apar patru tuciurii cu trei puradei, numai piele și os, pe care-i plantează, strategic, la colțurile gării și la ușa de la intrare. Trec pe lângă mine fără a mă recunoaște și trebuie să depun un efort psihic considerabil pentru al ține pe Bubu lipit de bancă. Îi urmăresc din priviri. Se pare că sunt stăpâni aici, se au familiar cu cei de la poliția TF și, după ce își iau taxa de protecție de pe la buticurile din zonă, unul din ei vine și-i dă și polițaiului, pe față, fără nici o greață, un fâșic de bani așa cu îi dai la un câine un os și el se gudură bucuros… Le iau urma.

Se urcă într-o mașină și mă reped la un taxi. Mulțumesc în gând meșterului pentru bani și-i zic șoferului să țină urma merțanului. Ăsta se uită cam ciudat la mine, dar demarează.

− Am o datorie, scrâșnesc glandele vocale, iar taximetristul dă din cap condescendent, mai văzuse el…

Ajungem în „Cotu’ negru”, cartier despre care Bubu îmi transmite informații neliniștitoare. Țiganii intră pe poarta unei vile cu turnulețe, înconjurată de un gard înalt din zidărie. Plătesc la Taxi și, cu geanta în mână, mă îndrept către crâșma din colț.

Mă uit la tejgheaua jegoasă, la rafturile din scânduri acoperite cu hârtie creponată care cândva fusese roz iar acum avea aspectul unui rahat de câine constipat…

− Dă ceva tare!

− Votcă? mă privește puștanul plin de coșuri care-i pe post de barman.

− Bagă o sută!

Mă cocoț pe un taburet și mi-aprind o țigare. Încerc să fac un scenariu. Nu pot decât prin negare. Deși informația este acolo, lângă mine, nu o pot accesa. O barieră invizibilă, aparent de netrecut, mă separă de eu-ul meu, așa că nu pot decât să încropesc din ce știe Bubu.

− Daaa, cu ce treabă pe la noi, se bagă-n seamă puștiul, văzând, probabil, că am căzut pe gânduri.

− Am venit s-o fut pe mă-ta! Unde-i buda?

Face niște ochi exoftalmici și arată cu un deget. Iau geanta și mă duc într-acolo. Închid ușa în urma mea și privesc: chiar curat. Am o înduioșare pentru nefericitul de barman. Spaima din privirea lui mi-a transmis că am atins într-un loc foarte delicat. Mă urc pe WC și desfac lanțul de la rezervorul de apă. Deschid geanta, scot boarfele afară și extrag levierul din haina în care l-am înfășurat. Petrec lanțul prin ureche, desfac un ochi cu dinții și închid lațul. Trag lanțul prin mâneca stângă a hainei, rup cămașa la nivelul pieptului și leg celălalt capăt de betelie. Fac câteva probe: Levierul îmi iese din mânecă exact în palmă. Îl palmez și ies din budă. Puștiul se pare a decis că a fost o abordare în glumă căci îmi ia banii și-mi urează un entuziast: Mai poftiți!

Traversez strada și ajung în dreptul vilei cu turnulețe. O filmez, atent, din priviri, și apăs hotărât pe butonul soneriei.

(va continua)

Anunțuri

Un gând despre &8222;Marea evadare (III)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s