Biohahard (III)

Generalul  Frederick Dent Grant coborî sprinten din elicopter și, după ce salută mica gardă de onoare, se întoarse către Maiorul Blake Shelton:

− Cum merge treaba?

− Încet și prost. Naveta a fost pârpălită ca puiul la rotisor, dar ceva-ceva tot o să scoatem din ea.

− Și pilotul?

− Asta-i altă vorbire… Dar să intrăm.

Coborâră cu liftul până la nivelul V. Generalul se strecură printre operatori cu dezinvoltură, răspunzând la saluturi, și-și băgă nasul peste tot. Se vedea pe el că se bucura ca un copil care a primit o jucărie nouă. La un moment dat obosi și nu-l mai ținură genunchii. Maiorul îl conduse în camera de oaspeți.

− Cât e ceasul? Convoacă o ședință operativă peste două ore. Unde naiba-i barul?

− Este ora 17.14 est sau zulu… Barul este în spatele oglinzii…

− Aha!

− Am onoarea Domnule General. Maiorul se retrase cu demnitate iar generalul scoase, cu un oftat, pantofii din picioare și, întinzându-se comod pe canapea, rămase gânditor cu paharul într-o mână și țigara de foi în cealaltă.

 

− Ce dracu se întâmplă aici? Ați înebunit și voi? Yan, I don’t know whether to scratch my watch or wind my butt.

− Ne-au năpădit șobolanii… Până deratizează Fazecas ne mutăm în aripa de vest.

− Ce șobolani? Dă să intre dar Yan i se așează dinainte. Șoptește: Paza bună, șefu’. Mai bine stai afară. Nici în rulotă nu te-am lăsat să intri…

Truman se îngălbenește:

− Ce? Iar?

Cinci mumii egiptene trecură pe lângă el. Una din ele, cu chipul doctorului Fleming îi făcu cu mâna și împinse înainte o alta cu cătușe și bine ținută din lături. Ultima avea o față mai palidă cu chipul Rebecăi.

Șerifului i se ridică părul pe schinare.

You sweating like a whore in church,  începu să râdă Yan.

− Cum mă-sa să nu transpir… Îi ca-n… ”American ghotic”. Măcar o fugă până la fișet…

– Am mutat dincolo. Hai să mergem. Acuș vine bozgoru adică, ungurul să sigileze.

Aripa de vest fusese transformată în arhivă acum doi ani. Tura de noapte improvizase două birouri într-un colț, cu două telefoane de serviciu, iar pentru Șerif și Yan, un separeu de după un rastel plin cu repertoare.

− Home, sweet home! Chiar mi-era dor de chichineața asta! Șeriful se întinse spre fișet, scoase sticla de bourbon, o examină în zare, dădu să zică ceva dar se răzgândi și o duse la gură.

− Ia pune-mă la curent, gâfâi după ce dădu de fundul sticlei.

 

Locotenentul Natalia Parton alias Smith îl trase pe operator de mânecă:

− Sergent!

− Ăăăă?! Jake Owen crăcănă un ochi.

− Ce fac ăia la secția de poliție? Filmează! Acum!

− Se pare că o sigilează.

Dintr-o camionetă cu inscripția: ”Fazekas & Comp. Pest control, disinsection, disinfection”, coborâră patru inși în combinezoane portocalii cărând după ei trei butelii pe care scria BioGienie, Hyproxil, Biohazard și-un cap mare de mort. Le racordară la trei furtunuri care intrau pe laturile clădirii, își puseră măștile și apăsară supapele automate. Se îndepărtară prudent. Totul nu dură decât 5 minute. Scoaseră furtunurile, sigilară atent orificiile apoi, după ce depuseră buteliile și furtunurile în saci pe care îi sigilară, urcară totul în mașină. Un omuleț nervos ieși din dubă și făcu un semn către aripa vestică. Apărură doi agenți, voluntarii lui Yan, care după ce strânseră mâna lui Fazecaș începură să patruleze, la o distanță respectabilă de clădire.

− Ai filmat?

− Atât cât se poate la lumina asta și din unghiul ăsta păcătos.

Natalia Parton scoase un telefon militar și apelă:

− Domnul Maior? Ați avut dreptate. Aici se întâmplă ceva. Tocmai ce-au dezinfectat sediul Poliției. Da. Notați: BioGienie, Hyproxil. Ascultă concentrată.

Șeriful e un fante bătrân. Păzește concursul local de rodeo… Nu știe nimic. Se pare că adjunctul lui, Yan Brad, e cel care conduce efectiv aici. Da. Yan Brad. Da. Mâine vom continua infiltrarea. Am onoarea!

Se întoarse către somnorosul sergent:

− Aici nu mai avem ce face. Unde ziceai că-i hotelul ăla?

Habar n-avea cât de mult greșea. Mașina făcu un viraj scurt în drum și demară  spre hotel. Meticulos, unul din agenți îi luă numărul de înmatriculare. Un șobolan cât o pisică rupse sigiliul din bandă lată de scotch, ieși pe una din ferăstruicile de la demisol și se târăște spre stradă. Mașina salubrității îl călcă împrăștiindu-l pe asphalt. Un tuciuriu coborî râzând și, apucându-l de coadă cu mâna înmănușată, îl aruncă în benă.

                                                            *

 − … da, măi Yan, Șeriful atacă la a doua sticlă, auzi tu la ea. Și parfumul îi mirosea a Contrainformații Militare, auzi tu she believed this wheel is turning, but the hampster is dead. M-a sucit oleacă cu rodeo-ul apoi a început să mă ischitească de chestia de la rulote. Că hîr, că mîr, am făcut-o pe prostul. Îți dai seama ce mi-a sărit inima când vin și eu la secție după o zi grea și ce găsesc? Dezinsecții, mortăciuni trase în costume de neopren, și alte alea.

Unul din telefoane sună prelung. Agentul se ridică cu greu și saltă în scârbă receptorul. Se îngălbenește:

− Șefu’, șefu’! Îi Doctorul Fleming!

− Ce mai e acum? Ia receptorul și mai să nu-și piardă echilibrul. Yan se repede să-l sprijine:

− Ce-i?

− Doctorul… cică Steve a fost înjunghiat. E mort. Iar cadavrul ăluia de la rulote a dispărut…

− Același stil. Doctorul Fleming privea corpul asistentului său și-și freca nervos mâinile. De ce l-am lăsat… Putea să termine mâine blestematele alea de analize. Am să mi-o reproșez până la moarte.

Yan Brad îl bătu încurajator pe spate neștiind ce să zică.

Brusc strânse pumnii și izbi năprasnic în colțul biroului:

− Am să-l găsesc și am să-l jupoi încet, încet. Și-am să mă uit în ochii lui!

Sper că măcar aici camerele au funcționat. Unde-i Alfonso?

− Aici sunt Yan. Nenorocitul a săltat siguranțele. Steve a fost înjunghiat chiar lângă tabloul de distribuție, așa că… doar ce se va vedea la lumina becurilor de avarie. Nu-s cine știe ce camere performante. Am să fac tot ce-mi stă în puteri. Am un program de îmbunătățire a calității. Va dura ceva. Dimineață va fi gata.

− Nu mai avem ce face aici. Hai, Iulius. Dimineață trebuie să fii la rodeo iar eu… eu o să am multă treabă mâine. Hai și dumneata Doctore. Termină băieții aici. Hai! Toată lumea acasă. Nu mai rămân decât Phil și Duke. Vreau meserie…

− La sânge, Yan! Steve era prietenul nostru.

− Bine. Parcă ușor gârbovit ieși pe ușile batante și se urcă în mașină. Un gând nu-i dădea pace: De ce a luat mortul? Ce am putea afla studiind acel cadavru astfel încât să-l încrimineze? Și la urma urmei ce dracu-i toată chestia asta. Of! Trebuie să dorm. Porni mașina și se îndreptă spre casă.

(va continua)

Anunțuri

Un gând despre &8222;Biohahard (III)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s