Biohazard (II)

− Yan? Un individ cu semnalmentele lui Rick Martin tocmai a jefuit un băcan de pe Backer Street. Am trimis un echipaj.

− Zi-le să nu se atingă de nimic. Vin și eu imediat.

− Ce s-a întâmplat?

− Amicul nostru… Rick, Rick Martin, ăla de ziceam că se ascunde, tocmai și-a dat în petic, ăăăă, adică…, adică a jefuit un magazin.

− Pot să vin și eu?

− Be my guest!

 

Doctorul Emmerson privi cadavrul aflat pe masa de autopsie și clătină nedumerit din cap: Lu’ ăsta i-a explodat o bombă în burtă? Se scărpină, în virtutea obișnuinței, cu dosul antebrațului pe chelia lucioasă și apoi începu să preleveze mostre de țesut.

 Doctorul Fleming era cel puțin la fel de nedumerit:

− Scuză-mă Yan, dar asta este o lovitură de profesionist. Asasinul a lovit cu arma o singură dată, dar cu precizie de chirurg. Trupul  vânzătorului are în zona toracelui o plagă înjunghiată penetrantă, care a secționat plămânul stâng și inima.

Moartea a fost cvasi instantanee de aici și cantitatea mică de sânge scursă din rană. Pur și simplu nici nu s-a murdărit pe mâini.

− Imposibil! E un nenorocit în paștele mă-sii. Numai de când am venit eu a fost arestat de vreo 4 ori… Chiar eu i-am făcut acum un an un proces verbal de violență și distrugere. E un coleric, un scelerat fără minte. Imposil să fi procedat cum susțin martorii, că a intrat calm, s-a dus la raionul de articole casnice, a luat un cuțit, l-a înjunghiat pe la spate pe vânzător, a luat banii, și doar banii, din casierie, și a ieșit calm, sub privirile a peste 10 clienți complet năuciți.

− Ciudată schimbare de comportament… Rebeca părea gânditoare. Mi-ai zis că și cowboy-ul era un băiat așezat, nu bea, era un om muncitor și brusc se îmbată ca un porc și cu ce… cu cea mai proastă băutură când avea destui bani în buzunar și am înțeles că și pe card.

− Un drog nou? N-am auzit de nimic care să aducă astfel de radicale schimbări de comportament.

− La analiza toxicologică n-a ieșit nimic anormal, dar ce-i drept nici nu s-a insistat pe linia asta, căutam un agent bacterian sau viral… Am să-l pun pe Steve să repete analizele.

− Mulțumesc Doctore! Domniță, adică D-na Rebeca, aici nu mai nimic de văzut. De acum intrăm în proceduri strict criminalistice. Vă mulțumesc!

Simțindu-se concediați, cei doi doctori se luară de braț și părăsiră demni încăperea.

− Și acum noi. Ajutorul de Șerif se întoarse fioros către patron și cei doi agenți: Unde-i camera de supraveghere?

− A fost dusă la revizia anuală.

− Și de ce nu s-a montat alta așa cum se specifică în regulament? Or să cadă capete! Vreau toate înregistrările pe o rază de un kilometru. Alfonso să-mi facă un montaj începând cu ora crimei. Să fie gata într-o oră. Restul de agenți să ia câte o poză și să întrebe peste tot, începând radial de aici. Prin magazine, crâșme, autogară, aeroport… Individului îi trebuiau bani. Bani ca să facă ce? Mare lucru ca la ora asta să nu fie la 100 de kilometri de noi. Hai! Într-o oră ne găsim la secție.

− Și tu?

− Eu ce?

− Unde te găsim de e vreo urgență?

− În bodegă la Alvorado. Mă duc să mă îmbăt! Îi bine?

− Perfect, Șefu’!

 

Generalul  Frederick Dent Grant ciocăni cu degetul în dosarul legat cu o sforicică pe care scria Strict secret:

− Cine mai știe?

− Nimeni nu are un puzzle complet. Norad a confirmat distrugerea unui meteorit și am lăsat lucrurile așa. Treaba s-a îngropat. La sol am fost suficient de rapizi și n-a rămas nici o urmă. Rușii…

− Ce-i cu rușii?

− Și la ei s-a activat Protecția Globală din Iakuția. Au urmărit cu sistemul antiballistic și au văzut că a picat la noi.

− Și?

− Vor să le confirmăm dacă a fost un atac extraterestru.

− Confirmă astfel: Protecția Globală a identificat o rămășiță prezentând caracteristici asemănătoare celor asgarde. La probabilitatea de 68% s-a declanșat contraofensiva, obiectul fiind distrus în totalitate. Nici un cuvânt mai mult. Las’ să-și mânce ficații… dismiss!

Aghiotantul nu se dă plecat.

− Ce mai e?

− Poate nu are nici o legătură… dar m-am gândit…

− Dar zi odată!

− A fost declanșată o alarmă bacteriologică… Într-un orășel de lângă Austin, nu s-a confirmat dar…

− Dar e aproape de locul prăbușirii… Bravo! Chiar dacă nu are nici o legătură tot te felicit pentru perspicacitate. Aghiotantul roși violent. Da’ tot fătălău rămâi, hăhăie generalul. Iaca cum roșește ca o fată mare când vede prima oară sula.

Bine. Trimite o echipă. S-o facă pe reporterii băgăcioși. Altceva? Bun. Elicopterul?

Am plecat.

 

Doctorul Emmerson își frecă chelia cu dosul antebrațului: Nu se poate!?

− Alicia!!! Cine mi-a contaminat probele?

Alicia, minionă, dolofană și cu multe dioptrii, apăru în fugă:

− Vai, domnu’ Doctor, se poate? Le-am pus imediat în carantină. Nu s-a atins nimeni…

− Și-atunci de ce-mi ies rezultatele astea aberante? Uită-te!

− Vai, dar nu se poate… poate gelul de agaroză a fost contaminat. Să aduc un set nou și repetăm electroforeza.

− Bine. În timpul ăsta eu am să fac un PCR. Cheamă-l pe Andrej de la histologie, să-mi facă o hibridare in situ. Nu-mi place deloc ce văd.

− Da, Domnu’ Doctor. Vai!

                                                            *

Itl se simțea vulnerabil. Nicăieri nu întâlnise minți atât de suspicioase. Se blestemă pentru proasta inspirație de a încerca o asolarizare pe această planetă. O planetă neafiliată, o planetă interzisă, abia acum aflase, după ce naveta aproape fusese spulberată de jeturile de plasma ale unei apărări planetare impenetrabile.

Lansă încă un val de enzyme care să domolească creșterea celor trei ouă pentru a nu ajunge în situația de a fi mâncat de viu și privi prin ochii purtătorului în lungul străzii.

Acum știa că este vânat. Făcuse numai prostii. Nu se aștepta la o așa intensă contaminare, la gânduri atât de puternic refulate pe care odată stârnite să nu le mai poată controla. Unde era disciplina mintală a celor pe care-i călărise înainte. Sălbateci, sălbateci și extrem de violenți. Masochiști până la autodistrugere.Trebuia să-și șteargă urmele și apoi să fugă, să fugă cât mai departe de aici.

În sfârșit, prada pe care o aștepta. Costumul de 600 de dolari se îndrepta către tripoul ilegal pentru jocul de poker de la sfârșit de săptămână. Se minună încă odată de perversitatea gândirii acestor oameni și se strecură în spatele lui. Îl cuprinse într-o încleștare de fier și-l doborî la pământ. Transferul era întotdeauna problematic. În minutele dintre contacte rămânea doar el, cu propria informație limitată la cei patru ganglioni nervoși. Abia după ce contacta creierul următoarei prăzi putea să-și decodifice personalitatea. Transmise un ultim val de hormoni către cel posedat, încleștându-l pentru încă un sfert de oră apoi începu să se desfășoare de pe coloana vertebrală. Străpunse traheea chiar sub ligamentul cricotraheal și se strecură prin oropharynx spre nas. Resigilă atent rana, nu trebuia să lase nici o urmă. Mâna care astupa gura victimei era prea sus, se strecură cum putu printr-o nară și simți cum cartilajul moale pârâie. Nu avea timp acum… Era complet expus. Se subție cât de mult putea și se scurse în victimă. Aceasta se zbătea cu înverșunare. Lansă o ploaie de biotină, o enzimă a carboxilazelor care trecând direct în sânge aduse creierul victimei într-o stare cataleptică. Avansă spre coloana vertebrală unde înmuguri fixându-se pe toate terminațiile nervoase. Prada era a lui. Abandonă posedatul care se prăbuși într-un somn letargic. Acum se orientă spre interior: trunchiul celiac, se fixă cu cele trei ventuze chiar deasupra arterei abdominale și mușcă. Simți imediat aportul de oxigen și nutrimente și avu un fior de plăcere. Își întinse partea dorsală până la colonul sigmoid și-și înfipse ventuzele deasupra rectului. Acum era perfect funcțional. Totul durase 15 secunde. Se relaxă, compilând informațiile primite din sistemul vegetativ al victimei. În sfârșit un organism sănătos, atât cât putea fi unul care căuta să se autodistrugă permanent cu tot felul de compuși chimici. Acum creierul. Înmuguri prin canalul ependimar și ajunse în ventriculul III , de aici se capilariză. Creierul era al lui. Informația începu să curgă. Ronțăi încet până când simți ceva:

− Hei ! Voi de acolo? Ce dracu’ faceți, morții voști de homălăi?!

Mai întâi în patru labe apoi, pe măsură ce sistemul simpatic răspundea mai bine, o luă la fugă și se pierdu în întuneric.

                                                            *

− L-am prins! L-am prins Yan!

Agentul avansă cu un Rick Martin încătușat și cu priviri tulburi spre centrul  de primire.

Yan tocmai ajunsese pe la jumătatea montajului video. Ridică privirea și prin geamurile ce despărțeau biroul lui de restul secției văzu figura descompusă, plină de-o uimire bovină a homeless-ului.

− Stai acolo. Sări peste birou, deschise ușa și strigă încă odată: Înțepenește acolo unde ești.

− Da’ ce-am făcut, Șefu’? L-am prins! E ca un mielușel… Nici nu știa cum îl cheamă…

− De-aia! Să stai unde-ți zic. Nu mă fă să scot arma. Și… Apucă-l mai bine.

Atenție! Declar stare de necesitate. Scoate-ți suspecții și duceți-i în arestul de la tribunal, apoi vă puneți-vă în carantină în sala de conferințe. Ai mai atins pe cineva?

− Eu? Nu, nu cred… Parcă m-a bătut Ben pe spate, de felicitare… Și eu care ziceam că iau o primă…

− Ai să iei! Ben? Treci încoa. L-ai atins pe Adalbert?

− Posibil… Nu mai știu…

− Treci și tu lângă el. Unde ție ajutorul?

− S-a cerut dimineață, o treabă în familie, a zis că vine până la prânz…

− Bun!

Adalbert holbă ochii. Se aștepta la o muștruluială zdravănă. De când cu mortul de la rulote ajutorul de șerif se schimbase cu totul.

Yan îi aruncă cheile de la celule:

− Intrați acolo, vă încuiați, și-mi aruncați cheile. Marș!

Cum naiba-i spune? Mărunți din buze căutând în repertoarul de pe birou. Ianoș. Ianoș, Ianoș da’… Aha, Ianos Fazecaş… număr de telefon…

Sună:

− Deratizare, dezinsecție, dezinfecție? Yan Brad la telefon… Cu Ianoș Fazecaș… Köszöntések, Ianoşi! A vállalkozás jól megy?( Să trăiești Ianoși! Merg treburile?)

−  Lám, lám! Nem, igen, mi történt? ( Binișor, dar care-i treaba?)

− Ne aggódj … Nem ghiaurii bort!( Fii calm. Nu dau ghiaurii năvală!)

Ianoș începu să râdă gâlgâit:

− Hogyan segíthetek?( Cum pot să te ajut? Magyar în original)

− Vreau să-mi faci o dezinfecție la secție. Plătim pe căi legale.

− Da’ ce te-or năpădit păduchi dă-ia negri și cu păr cârlionțat?

− Nu fi rasist. Vreau o dezinfecție ca-n sala de operații. Poți?

− Sigur că pot da’ să știu și eu…

− Pe-aici sunt o mulțime de documente, calculatoare, alea, alea… Nu vreau să mișc nimic. Ai ceva care să distrugă tot ce-i viu dar să-mi lase hârțoagele intacte?

− Mă sperii Yan! Am. Bag Hyproxil, nu mai rămân nici retroviruși pe-acolo, dar trebuie să sigilez clădirea și nu mai calcă nimeni pe acolo 10 de ore iar apoi trebuie aerisit bine.

− Bun. Cât de repede?

− Două ore… nu vrei să-mi spui ce se întâmplă? Are legătură cu chestia aia de la rodeo, nu?

− Ți-o spune… Altădată. Acu’ ține-ți limba în gură că de nu ți-o bat în cuie de gard…  Discreție. Vii deseară după ce se întunecă. Hai, că ai să te umpli de bani. Adu-mi acum o lampă cu ultraviolete pentru mine. O lași la poartă.

Yan se ridică de pe scaun și se întinse de-i pârâiră oasele. Duse brusc mâna la frunte: Draci, Ioaneeee, te prostești și tu? Șterse sudoarea cu dosul palmei și deschise fișetul Șerifului. Alese o sticlă și dădu câteva înghițituri zdravene: Scuze șefu’ da’ tre’ și-o dezinfecție pe interior.

− Fleming? Ce faci?

− Refăceam analizele împreună cu Steve. Ce s-a mai întâmplat? Vocea bătrânului Doctor pare a tremura.

− Nu mare lucru. L-au prins pe Rick Martin. E la fel de confuz ca și ăllaltul. L-am băgat într-o celulă împreună cu doi agenți posibil contaminați. Vreau să mi-i iei de aici în condiții de maximă siguranță. Voi dispune doi voluntari care să te ajute. Lasă-l pe Steve să continue iar tu și cu doctorița mutați-vă hoiturile-ncoa.

− Yan, tată… Ai băut ceva?

− Am făcut o dezinfectare cu bourbonul lui Truman.

− Se simte. Vin cât de repede.

− Aaaa! Vezi că la poartă ai să găsești o lampă cu ultraviolete lăsată de Fazecaș, ăla cu gândacii… Adu-o sus. Vreau să mă bronzez oleacă.

 

− Șefu’… A venit o reporteriță… Cică să vă ia un interviu.

− Mie? Șeriful Truman se săltă în picioare. Bun! Bine! Zii că vin acuș!

Șeriful începu să se foiască de colo, colo. În baraca în care improvizase Punctul de Poliție cu ocazia rodeo-ului nu era nici o oglindă. Mărunți din buze și-și aranjă părul, cât mai era, cu mâinile, apoi se hotărâ să-și pună pălăria. Se mirosi la subțiori și mârâi din nou înfundat: nici deodorant.

Într-un sfârșit, mai sudui odată, își îndreptă spinarea și, deschizând ușa, coborî cele câteva trepte din lemn.

Reporterița era la vreo 30 de ani, de o frumusețe cam înghețată la fel ca privirea ochilor verzi. Lângă ea un cameraman cu ditai camera pe care acum o coțopănea dezinvolt pe umăr.

− Truman, Julius Truman! Se prezentă cam intempestiv și săltă pălăria doar de-un deget, să nu se vadă chelia. Zona reporterilor e în secțiunea 1B. Acolo sunt și colegii D-voastră și aveți un unghi de filmare excelent…

− Natalia Smith, de la KEYE-TV, îi flutură o împuternicire pe la nas. Cameramanul meu, Jake Owen… De fapt doream un interviu cu cel pe umerii căruia atârnă răspunderea desfășurării în condiții optime a rodeou-lui de anul acesta.

− Vă referiți la Blake Mc Martin? O făcu șeriful pe prostul…

− De fapt, ne gândeam la D-voastră.

Dolly, I’m busier than a cat covering shit on a rock pile…, dar pentru ochii tăi frumoși am să mă sacrific câteva minute.

 

Lumina se stinse brusc. Steve care stătea concentrat la microscopul polarizat, scriind din când în când în când într-un carnețel, se ridică nervos:

− Ei, asta-i! Orbecăi la lumina chioară a plafonierelor de avarie către hol. Unde naiba sunt siguranțele alea? Aha! Văzu ușița deschisă dar nu mai apucă să se mire. Simți un junghi în piept apoi totul se întunecă. Definitiv.

Costumul negru de 600 de dolari târî corpul într-un colț. Răsfoi carnețelul și-l băgă în buzunar. Începu să deschidă chesoanele frigorifice. Găsi ce căuta, îl trânti pe un cărucior și, trăgându-și mai adânc pălăria pe ochi, îl împinse către ieșire.

Ușile batante se închiseră cu un clănțănit sec.

                                                                       (va continua)

Anunțuri

Un gând despre &8222;Biohazard (II)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s