Copii la indigo (II)

De-aia nu-i bine să te amesteci când doi se ceartă. Ne întoarcem brusc spre el, mârâind sincron:

– Măăă… Nu ne faci pe noi dă indigo, și copii pe deasupra! Ia vezi…

– Cum-necum, voi nu sunteți Nihăiță pe care-l știu eu, continuă imperturbabil și implacabil în raționamentul lui Don Profesore: Nu știți de experimentele pe care acesta le făcea de mai bine de două săptămâni. Eeeee?!

Ne-a pus cu botul pe labe.

– De unde știu eu că totul nu-i decât o farsă diabolică pusă la cale de tine, cum ai mai făcut și ți-ai luat papara, împreună cu sosia asta, pe care cine știe unde-ai găsit-o?!

Sosia se burzuluiește, mă privește criminal dar se pare că ronțăie mental ceva:

– Un pic. Ideea de șotie pică la prima examinare: N-are Don Profesor posibilități tehnice pentru o asemenea lucrare… Privește doar aceste două acte de identitate. Sunt identice, inclusiv patina timpului, uzura, nuuuu, practic imposibil, poate doar prin atelierele de la Hollywood și pe bani grei. Nu. Chestia e perfect reală iar Don Profesore are dreptate. Suntem niște copii, iar pentru că nu conștientizăm o parte din gândurile „originalului”, ei bine, asta ne duce cu gândul la faptul că natura experiențelor făcute de acesta a interferat puternic în personalitatea noastră, ștergând toate informațiile privitoare la acel experiment.

Și este logic, pentru că altfel am fi intrat într-o buclă cauzală care ar fi dus la o spirală temporală. Concluzia este că „originalul” e bine mersi în spațiul-timp propriu, indiferent ce-o face acum, acolo, iar noi suntem într-un alt sistem inerțial, cumva paralel.

– Tizule… cred că ai dreptate. Briliant gândit. Așa că… Professoreeee, bagă la cerebel:

Suntem în aceiași barcă. Și… Hă, hă, hă! Tu ești tot o copie!

– Trei într-o barcă, ronțăi gânditor Don Profesore. Three Men in a Boat – To Say Nothing of the Dog.  De afară se aud lătrând Lucky și cu Fido.

– Dogs… se corectează Don Profesore. Ne-am dat dracului Sir Jerome.

 

– La culcare! Și mâine-i zi… îi trecut de unu noaptea!

Iese și-l aud cum, familiar, desface canapeaua din sufragerie.

Noi, ne uităm unul la altul:

– Eu dorm în patul meu, tu… la Paul.

– Pardon, că-i al meu. Nu ai tu mai multe drepturi ca mine.

Desface canapeaua și-mi pune-n brațe setul de lenjerie de pat:

– Astea-s a tale, eu iau un rând nou…

– Acuma-s a mele, da’ patu-i a tău…

Îl auzim bozgorodind pe Don Profesore:

– Sunteți oameni în toată firea, ce dreacu?! Dacă nu sunteți în stare să vă înțelegeți, trageți la sorți.

Apare în ușă cu un capot de-al nevestei pe el, care crapă pe bucile-i dolofane, și ni se moaie genunchii văzându-l:

– Dacă nevastă-mea are proasta inspirație să vină acasă, o să aibă surpriza vieții ei.

– N-o să-și găsească numa’ iubitul de bărbățel ci doi și bonus, un papagal în chiloți tras în capotul ei! mă completează tizul.

Ne prăpădim de râs și, cu boarfele în brațe, îl împing pe un Don Profesore rușinat:

– Hai! Bârrrr, că mi se sparg oglinzile!

În camera copiilor e un cancerrr… Normal, dacă nu s-a mai făcut focul de mai bine de 6 ani: Lasă tizule…, mărunțesc zgribulit și mă strâng sub plapumă.

 

Mă scutur de zăpadă, mi-e frig și foame.

Privesc de jur împrejur: alb.

O imensitate albă iar eu… sunt un lup.

Din troiene, săltând în zăpadă se-adună restul haitei. E timpul. Știu asta și-un lup bătrân se lipește de mine. Găsesc un loc mai înalt și-mi ridic botul. Amușinez adânc. Un strop de salivă purtat de vânt: Acolo!

Haita se împarte-n două, pe flacuri, se mișcă din ce în ce mai încet, abia atingând zăpada cu labele în timp ce eu calc drept, mândru, cu cel bătrân în dreapta și ea, un pas în urmă, paznica, lupoaica mea.

Cerbul ciulește urechile, e bătrân cu trei femele și doi pui. Tîrziu. La urletul meu ne năpustim. Ăl bătrân, alunecând în gheață, îl mușcă de picioare pe cerb în timp ce eu la beregată sar și-n timpul mort cu-n ochi de văd, răcnesc, sau poate doar o fac… căci iată că’n avânt se-apropie prea mult… Îl salt, în labe, dar văd cum un corn se înfige în al ei gât. Trei tineri care au simțit necazul, lăsară puii ca să sară . La ceafa cerbului bâtrân, îl năpădim. Și vânătoarea-i gata. Avem acum îndestulătoare.

Mai gâfâie si cu ochi din ce în ce mai sticloși, Iaida mai scoate-n ultim urlet, lung, pierdut în univers, și-atunci și noi săltând ochii la stele urlăm prelung , mândrie și curaj să fie!

 

Sătui cei mai mulți au adormit, culcușiți în zăpadă. Leila se apropie de mine:

– Iaida a murit din cauza ta.

– Mă acuzi? Cine-a pus-o să stea în coarnele cerbului?

– Nu fi laș, Nihail. Am văzut semnalele pe vi le-ați făcut. Tu trebuia să-i întorci ceafa iar ea să sfâșie beregata.

Simt o cutremurare: Să aibă dreptate?

Și ea vede, simte…

– Ai avut o ezitare înainte de salt, Iiida a devenit țintă, cerbul a luat-o în coarne iar apoi tu i-ai sfâșiat beregata.

– Nu știu… poate. Am capul greu, văd lucruri… Văd oameni.

Leila se ridică brusc în labe:

– Oameni!

Haita se regrupează rapid.

– Din ce parte?

– De-acolo, am răspuns ezitant… Leila ocupă, mândră, locul defuctei Ilida și haita se puse în mișcare.

Doar eu mergeam și mă gândeam că oameni nu afară miroseam. Doar înăuntrul meu, voind să iasă, trei suflete captive care mă apasă.

 

Mă scol dârdâind, trag pe mine două boarfe, și mă duc la baie. Decartez trei sloiuri de gheață și trec în bucătărie. Aici, Don Profesore, manipula expert ibricul de cafea:

– De unde ai cafeaua asta și mie nu mi-ai zis?

– Las-o dracului de cafea, profesore… treaba se împute.

 

Se deschide ușa și, ezitant, intră „tizul”. Are o față buhăită, e palid și-o privire interiorizată: Ia uite ce moacă plesnită am… și mai ziceam de Don Profesore.

– Ce-ai, mă? Ai văzut lupu’?

Are o zvâcnire:

– De unde știi?

 

Soarbe din cafeaua fierbinte și-apoi trage aprig din țigare:

– Mă copii, habar n-aveți ce-am visat…

– Erai șef de haită de lupi și-ai greșit la vânătoare…

– Mai rău, eram o lupoaica alfa ce tocmai și-a arogat acest drept după uciderea în timpul unei vânători a Iaidei…

Don Profesore se uită de la unul la altul:

– Mă! Noi am avut același vis. Eu eram lupul ăl bătrârn. Am văzut și cum… ăsta a greșit comanda, dar și cum Iaida s-a aruncat mai devreme, direct în coarnele cerbului. Și… de ce nu zici? Amândoi am stabilit că, pentru stabilitatea haitei e mai bine să dăm totul uitării…

Ne privim în triunghi:

– E groasă fraților, concluzionă Don Profesore.

 

– Idei. Vreau idei. Hai, amândoi, că știu că nu duceți lipsă.

– O bulă spațio-temporală…

– Care este tangentă, dacă nu chiar intersectată cu altele, realități paralele.

– Această translare, mișcare browniană, le poate suprapune ceea ce ar depăși nivelul maxim al entropiei…

– Ca un balon umflat prea mult…

– Sau două bule de săpun care fuzionează în tensiune superficală…

– Informația conține cea mai concentrată formă de energie, mai puternică decât legăturile chimice…

– Atomice…

– Nucleare, nu mă las, rânjind.

– Și-atunci facem bummmm! Concluzionează Don Profesore când vede că iar ne ambalăm.

– Da. Și n-ar fi vorba doar de noi. O asemenea zguduire ar putea tulbura întregul continuum spațio-temporal.

– Un efect de tsunami s-ar putea răspândi în cercuri concentrice, amestecând stări labile prin însăși definiția lor…

– Un efect de domino…

– Și totul s-ar transforma într-un inimaginabil foc de artificii, sfârșitul apoteotic a tot ce ne putem imagina și chiar mai mult de atât.

Rămânem pe gânduri.

Don Profesore ridică un deget ciolănos și acuzator:

– Ce-ați făcut… nefericiților?!

– Noi?! răspundem la unison. Întreabă „originalul”.

Ochii lui Don Profesore sclipesc scurt.

 

Hotărâm ca eu să plec în „oraș” după cumpărături, căci chiar dacă universurile se vor ciocni într-un viitor incert nouă, totuși ne e foame, iar „tizul” îi va face o anamneză hotărâtă și detaliată lui Don Profesore, singura noastră sursă de informații în legătură cu experimentele făcute de „original”, în încercarea de a ne aduce pe „aceiași lungime de undă”.

Ies din casă cu un soi de frică, de parcă las în urma mea o tranșee sigură înaintea luptei de la Verdun.

Afară e un soare timid de primăvară iar aerul miroase a plante renăscând la viață: Nu-i rea realitatea asta.

Îmi stuki în piept și calc cu dreptul. Nu se întâmplă nimic. Betonul de pe alee e la fel de țeapăn și, instinctiv, nu mai calc așa apăsat, de să se zdruncine toate alea-n mine…

Bag una din cartele, la plesneală, noroc că nu-i nimeni… Bancomatul sughiță și-o înfulecă, bag codul PIN și nu comentează: Bunnnn! Tastez, așaaaa, de control: 300. Dihania ronțăie, hârâie, mârâie, da-mi decartează lozul:    Bunnnn!  Verific chitanța și-l bag pe ălălat. O iau de la capăt. Hâr, mâr… Oops: sare lozu’: Buuuun!  Verific chitanțele. Soldul egal: Ehehe! Bag iar prima cartelă și scot tot: Bierfect! O bag și pe a doua și trag încă o tură. Cred că-s roșu la față. Nepăsători, în spatele meu s-au adunat vreo patru persoane: Ce știți voi, fantomelor… rânjesc spre ei, îndes banii prin buzunări și, cu soarele-n priviri, o tai la Alvorado, mi se uscase gâtul ceva de speriat și de mult voiam să beau o Eichhofener. Mă sparg, apoi, în aripe printr-un supermarket și, plin de sacoșe, adăstez la Sifonăria lui Vasile. Ăsta când mă vede:

– Da’ unde-ai fost două săptămâni? Ziceam că s-a și bătucit pământul pe popârșeu…

– Da’ ce… ai văzut drac mort? Bagă un rachiu mic și-o jumate de pui la rotisor că mă ia cu leașin. Am beut o bere de mi-a spălat mațele și-am o foame de lup. Sughit la amintire:

– Dă mai bine-o sută, să vărs oleacă și pentru răposata lupoaică!

Vasile ridică o sprânceană, dar se conformează.

 

Deschid ușa cu capul, că de… Vasile m-a pus la curent cu ultimile cancanuri și drept consecință am mai rașchetet vreo tri pahare de nohan. În atelier, „tizul” surubărește la o parainstalație supravegheat îndeaproape de Don Profesore. Citesc lejer și-arunc în urmă:

– Câmpul magneto-dinamic trebuie mutat cu 13 grade la ora 17 și 23… Ne trebuiesc niște niodimium, comandă on-line!

Așez sacoșele jos și simt că-i liniște. Amândoi se holbează la mine:

– Da’ ce-am făcut? V-am adus de mâncare, nefericiților. Hâc!

( va continua)

Anunțuri

Un gând despre &8222;Copii la indigo (II)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s