Câinele lui Nea’ Costică

Nea’ Costică a lu’ Codreanu s-a senilizat. Cumva de înțeles la cei optezeci și șapte de ani pe care i-a trecut pe răboj, și îngrijorător pentru noi, ăi de venim, tare, din urmă.

Acuma n-ar fi mare problemă, vine omu’ pe la mine cu un radio VEF, rusesc, să il repar… i l-am reparat de vreo zece ori, că n-are nimica, îi făcut din tablă de tanc din al doilea război, te’ngropi cu el la căpătâi, el doar ce încurcă butoanele (ș’are multe) și pierde postul „Radio Iași”, unicul și singurul carele e pe placul moșneagului.

Și-are și-o jigodie de câine, Mefisto, care nu se dezlipește de piciorul lui, de trebuie să-i șterg labele la intrare și să-l periez bine, că altfel urlă a mort în fața ușii și, cât moșmondesc eu la aparat, Costică cu câinele la subțioară, își dă drumul la amintiri.

Pățănii comune, pe care toți le-am petrecut câte o dată-n viață și le-am dat deoparte, de ne-am văzut de drum, c-așa-i omul, de le-ar ține pe toate-n suflet i-ar crăpa inima.

Și-așa povestește, molcom, cu câinele uitândui-se’n ochi că simt cum de se crăcănează și la mine „cutia Pandorii” de-ncep să iasă chestii, de le-am pus la dos, ca să pot pune capul pe pernă seara… și-odată mă burzuluiesc:

− Ia ia-ți hârbul și mai du-te’ntrale tale măi, nea Costică, că mi-ai făcut capul călindar, de n-o să mai pot dormi la noapte.

Se uită la mine cu o privire de câine bătut și dracul ăla de dihanie de la subțioara lui începe să mârâie , adânc, din fundul gâtlejului, de mi se ridică părul pe schinare:

− Apăi… mulțumesc! Și să nu crezi, matale, domnu’ Mihai, că eu am zis, de pomană, ce-am zis. Ce-am zis, am zis, că te văz și pe Dumneata tot așa de singur ca mine, și să nu crezi că nu vine ziua când ai să cauți și matale pe cineva de să te-asculte, așa cum fac și eu acum.

Are o privire vie, limpede, care mă pătrunde până-n fundul creierului de simt un fior pe șira spinării, dar apoi, secunda zboară, lumina din privirea lui se stinge. Ia în brațe aparatul de radio și se ridică, greoi, de pe canapea:

− Mulțumesc, Domnu Mihai! Să-ți de Dumnezeu sănătate! Hai Mefisto! Hai acasă.

În pragul ușii Mefisto întoarce o privire care mă străpunge și parc-aud:

„Eu pot, doar tu să vrei!”

                                                                        ***

Anunțuri

Un gând despre &8222;Câinele lui Nea’ Costică&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s