Foc dezlănțuit (final)

Doctorul e mic de statură, cu un nas ascuțit și privire grea sub ochelarii de baga. Griji recente au săpat cute adânci pe o față fără vârstă. Mă privește gânditor:

–  Deci am dat greș… totul a fost în zadar. Cum puteam bănui că vor trimite doi… Pe Clark îl cunoșteam… Tu?!  Tu de unde-ai apărut, de la ce agenție mai ești și tu…în toată nebunia asta…

– Mai ai și o crimă, făcută cu sânge rece, doctore! Plus o tentativă de omucidere în masă…

– Ce puteam să fac? Dacă dobitocii de la Pentagon vor să-mi ia virusul să facă din el, pentru unii mumă și pentru alții ciumă, pentru unii panaceul universal, pentru alții o moarte grotescă și inumană:  arma armelor.  Dobitoci, cretini… Le-am explicat că este într-o formă instabilă, nu este aclimatizat perfect la gazdă, simbioza nu e totală, e nevoie de timp, ani de studii până ce proprietățile lui miraculoase vor deveni  ireversibile, iar cele mortale, insignifiante. Acum totul s-ar fi terminat. Eu aveam rotavirusul și cu inhibatorul, documentația am distrus-o. Aici ar fi început nebunia. Sistemele de siguranță s-ar fi declanșat… Distrus, totul distrus…

Dar, tu, tu ai stricat totul… Îți dai seama ce se va întâmpla dacă scapă necontrolat în lume? Ciuma bubonică va fi un mizilic… Se aprinde:  Nici o vietate de pe pământ nu posedă mijloace de apărare împotriva lui. Singurul avantaj, acela că nu poate supraviețui acceptabil pentru el, decât la limita ionosferei și că este posibil să fi migrat mai aproape de Soare, a fost anulat de mine prin găsirea unei gazde în care să se simtă ca acasă. Ce idiot am fost crezând că am totul sub control… Nu înțelegi…Tu doar respecți ordine. Bine!  Zi-mi ce urmează!

Ridică privirea sfidător.

– Să vedem, doctore. Spui că, dacă distrugem tot ce e pe aici, nu mai rămâne nici o urmă din dihania asta, da?!

O scânteie i se aprinde în privire :

– Mai e mostra originală de la I, da’ ăla e sălbatec rău, are o mutație la fiecare două, trei zile. Eu am avut un noroc chior că am reușit simbioza pe când era în formă benignă …

– Da, sau ba? M-ai amețit doctore și tânjesc după bidonașul cu Sterno rămas pe undeva pe sus… apropo, tot acolo e și caseta cu rotavirusul tău. M-am gândit că-i mai bine să n-o vadă nimeni…

Mă privește, parcă văzându-mă pentru prima data.

Brusc, izbucnește într-un rîs isteric:

– Colosal, o întâmplare, totul a fost o nenorocită de întâmplare. Ce orb, ce prost, ce fricos!

Colosal, magnific, acum văd: erai la bar, te aveai familiar cu barmanul, de-al casei, fost polițai, soldat lăsat la vatră? Magnific! Ne-ai înșelat pe toți…

– Doctore, cineva o să se întrebe dacă vaccinul a ajuns la destinație. Poate o face chiar acum. Telefoanele vor începe să zbârnâie. Nu prea avem timp. De fapt nu avem de loc timp…

– Ce propui?  Văd cum culoarea îi revine în obraji.

– Facem o diversiune, evacuăm pe toți de pe aici, și apoi dăm foc la șandrama.

– Corect, dar cum ? Și noi?

– Cum, e treaba mea, nu degeaba am fost mutat pe la toate departamentele. Arată-mi unde-i bucătăria și un panou de control. În zece minute vom avea un incendiu de toată frumusețea  și contaminare totală. Noi… tu ai gândit panarama asta, trebuie să existe vreo gaură de șobolan prin care să ne strecurăm nevăzuți, cât mai departe de aici.

–  Sunt tunelurile deflectoare pentru bomba nucleară care nu s-a mai instalat. Ies departe, cam la doi km. Să văd o schiță.

− Nu uita de retrovirușii tăi și, mai ales, de bidonașul meu cu Sterno!

 

    Focul a izbucnit brusc în nucleul central. Vâlvătaia de un alb incandescent a prăjit instantaneu toate garniturile de siguranță. În mod misterios, nici sistemul automat de stingere a incendiilor și nici cel de siguranță cu vacuum nu au pornit. Toate sirenele urlau înebunitor iar în difuzoare se anunța evacuarea de urgență. Lumea alerga spre lifturile care au trebuit acționate cu scripetele manual.

În urmă, un doctor și un agent de securitate, cu instinctoare de mână, se mai luptau, eroic, cu flăcările.

Anunțul automat că dispozitivul de autodistrugere s-a armat și distanța minima de siguranță este de 100 de metri, a grăbit lucrurile.

Afară se crapă de ziuă. Două elicoptere de armată survolează zona.  Se îndepărtează prudent când pământul se încrețește  brusc și o vâlvătaie  plasmatică transformă  totul  în valuri de sticlă topită. O implozie creează un crater în care bolborosesc clăbuci violacei.

Într-un pâlc de arbuști un fost polițist alcoolic și un savant pe jumătate nebun se ceartă :

− Bufallo e în partea asta …

− Ba nu. E încoa’, uită-te la soare…

Mai e ceva în bidonul ăla?

                                                                                    ***

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Foc dezlănțuit (final)&8221;

  1. Lucian, mulțumesc pentru aprecieri (fac și eu ce și cât pot 🙂 ) Cât despre republicare, faci o mică, infimă, confuzie. Nu eu mi-am republicat proza, domnul Ioan Muntean (prietenul meu) mi-a republicat-o pe side-ul Cronopedia de pe Facebook, pentru care îi mulțumesc de fiecare dată, și asta pentru că mi-am închis toate conturile de fleici la buci (care, practic, mușcau din timpul meu personal în așa hal că nu mai reușeam să mai fac nimic) și m-am jurat că nu mai calc pe-acolo.
    Iaca, au trecut mai bine de șase luni și, numai când mi s-a reamintit de facebook, simt că intru în sevraj… îi mai rău ca fumatul, dom’le!!!!!!!!!!!!!
    😉

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s