Tangouri temporale (V)

 Glad era convins că orice încercare de penetrare a costumului se va finaliza cu moartea sa așa că se strânse în genunchi și, precum strămoșii săi, începu o litanie de acceptare. Își revăzu viața, o îndelungată, perseverentă, luptă cu sine însuși, cu slăbiciunile cu care, nemiloasă, natura l-a hărăzit. Se văzu depășindu-le pe toate, cu tenacitate, cu voință, cu enorme sacrificii, dar și cu satisfacții. Dacă Zamolxis a considerat că a făcut suficient și îl cheamă la dânsul… Asta îl umple de mândrie. Eforturile i-au fost răsplătite. Acum așteaptă calm. Se află suspendat într-o ceață de culoarea sulfului. În afară de sistemul de supraviețuire, costumul e mort. Ridică sfidător bărbia: „Sunt aici, veniți a mă lua sau trimiteți-mă la tatăl meu !”

 

  Domnișoara Ionescu , bățoasă, se înfipse în fața celor doi soldați:

  – Vreau să vorbesc cu șeful vostru și lovi ostentativ în ecuson.

  Un minut mai târziu, Mac Gregory o invita pe un fotoliu.

  – Ce-i numele ăsta ridicol… Mac Gregory?  La noi Mac fac rațele… Generalul se foi în scaun. Simțea o poftă nebună de a râde, de a râde demențial, cum nu a mai râs de la șotia cu rechinul pe care i-a făcut-o lu’ soru-sa.

  – S-a îmbătat taică-meu… sunt singurul și cel din urmă vlăstar după 5 fete… A muncit din greu bătrânu’, Ha! Ha! Ha! ….Zi!

  – Am primit un mesaj, imprimat pe un material extraordinar. S-a dezintegrat cam în același timp cu poarta , cu o foartă mică degajare de energie, fabulos…

  – Lasă, ce zicea?

  – Zicea: „Noi suntem ca voi.”

  – Normal. Ei sunt oglinda noastră antimaterială de pe o linie temporală decalată în avans. De-asta i-am și ales. Sunt periscopul nostru în viitor. Un periscop miop, dar conform cu teoria…

Ioneasca bătu cu tocul pantofului în parchet:

  – N-ai priceput nimic și nici nu vrei să asculți. Mesajul a venit în timp util, de pe linia temporală sincronă cu noi, și e fără echivoc: noi suntem ca voi. Se referă la persoane , mac , mac! Și ei și noi săltăm pe aceiași canapea plină de pureci, comprandre?

 

  Adina își rostogolea privirea peste peisajul anost ce o înconjura.

  − Unde ești? Mâna lui o cuprinse pe a ei

  – Sunt în costum… Iar tu ești o parțială. Primesc acum informații de la tine. Ai fost creeată cu câteva zecimi de secundă înainte de a se întâmpla acel ceva care ne-a adus aici.

  – Sunt o parțială? Nu mă simt de loc ca o parțială, adică … nu am obiectiv, nu am limitări, nu … nu sunt o parțială.

  – Ce-ți amintești? Te rog! Mai am aer în costum pentru maxim un sfert de oră. Orice informație poate fi prețioasă.

  – Eram în nodul central… ceva s-a întâmplat, nu aveam timp.. atunci… atunci…

  – Atunci ce?

  – M-am rupt în două, fizic am rămas acolo, dar mare parte din conștiința mea se află aici, în acest parțial… Da, sunt un parțial și … nu sunt.

  – Nu mai contează. Acum, scanează suprafața pe care ne aflăm, identifică, e vital pentru mine.

  – Dă-mi mâna, împreună cu procesoarele tale poate aflăm mai multe.

 

  Glad simți că-și pierde greutatea. Imediat, senzația de dezorientare. Încercă a fixa trei repere stabile , așa cum fusese antrenat, dar în ceața sulfuroasă ce-l înconjura nu găsi nici unul. Atunci se orientă spre înlăuntrul său. Vizualiză organele interne. Găsi apendicele. Implanturile sale îl fixară în trei coordonate. Se va folosi de inerția lui.

 

  O umbră se strecura pe lângă fâșiile de propileno ce separau bolnavii. Trecu întrebătoare de la un pat la altul și se opri în fața celui al Adinei. Se aplecă asupra. Fără zgomot, un dispozitiv aruncă în noapte franje aurii. Apoi, umbra se topi pe scări fără nici un sunet.

 

  – Bine Adina, bravo! Acum ce facem?

  – Coborîm. În vocea Adinei se simțea o notă de sarcasm amestecată cu o ironie fină. Asta era Adina. Nu un Parțial

  – Coborâm? Pe unde? Eu merg , după socoteala mea, de peste 14 km și nu am văzut nici o treaptă. 

  – Hmmm, n-ai vrut să le vezi… râde. Râde! Îl ia de mănușă și-l trage…„Fantastic, simt scări” se împiedică în picioare și se duse de-a berbeleacu.

 

  – Ioneasca și cu apatridul ăla de Boruzov au mirosit ceva.

  – Să dispară.

  – Nu sunt de acord. Secretarul General e acum mai presus de orice intervenție. Uciderea sau dispariția lui ar întoarce microscoapele către noi. La fel cei doi.

  – Nu înțeleg de ce ne este necesar un matematician și un filozof.

  – Matematicianul face calculele mai repede decât Cray-urile tale, iar filozoful nu-i deloc filozof, asta e o titulatură, cum aș zice că tu ești un filozof al tacticii, el simte pulsul știe când și încotro să îndrepte atenția specialiștilor.

  – Huo!!! M-am înconjurat de filozofi. Înapoi nu mai putem da. Aștept propuneri.

  – Când v-am rugat să mai stăm o lună, ca să termine băieții noștri pregătirea … Acum, că am zgândărit rahatul, limbricii au început să foiască.

  – Explozia a fost curată?

  – Curată. Nimic care să ducă la noi. Întrebarea este cine din partea ailaltă a avut acces ca să trimită informația aia atemporală.

  – Trădători aici, trădători acolo… Vom tăia în carne vie. Ai aruncat momelile?

  – Da. Adjunctul cu probleme de energie își freacă satisfăcut mâinile. Au pus botul cu toții.

  – Deocamdată, politic, treaba merge unsă. Încă câteva bombițe de-astea misterioase și o să-și cedeze prerogativele suverane în mâinile noastre. Vom uni, nenorocita asta de planetă, odată pentru totdeauna sub o cârmă unică.

  – Și cine va fi cârmaciul? Tu?!!!

 

  Glad percepu lumină, iar implanturile sesizară o mișcare de translație. Deschise ochii rotindu-se lent prin ușoare contracții succesive ale mușchilor pectorali. Se afla într-un cub care iriza ușor.

  – Aha! O imitație de costum.

  – Da. Din păcate, noi suntem un pic în urmă față de voi.

  − Unde sunt?

  − Pe linia antimaterială sincronă cu voi.

  Dintr-un cărucior cu rotile îl privea el. Un el jumătate paralizat, dar în ochii căruia se citea aceiași voință de neînvins. Văzând că a amuțit, alterego-ul râse chinuit:

  – Pe ramura asta temporală n-am fost atât de norocos, dar nu mă plâng. Joaca voastră de-a schimbările de realitate a produs un haos spațio-temporal care se reflectă atât la nivel fizic cât și la nivel de conștiințe.

  – Ce se întâmplă? Cine a declanșat bomba aia nucleară, cine… unde, când?

  – Banal, ca de obicei. O conspirație. O gașcă de nebuni de aici și de la voi.

  – Ce vor?

  – Ce vor nebuni d’ăștia egocentrici? Să conducă lumea… să fie dumnezei, să le pupe lumea picioarele.

  – Și ce facem?

  – Habar n-am. De-aia te-am adus aici. Îți vom da toate informațiile de care dispunem. Te întorci în lumea ta și cârchești mizeria asta, acum cât se mai poate.

  Am toată încrederea. Doar tu ești tot un fel de eu.

Va continua

Anunțuri

Un gând despre &8222;Tangouri temporale (V)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s