Tangouri temporale (VI)

– Cred că am murit. Peter încercă să-și dea o palmă și izbi în cască. Așa ceva nu e posibil.

Se oprise din rostogolire în fața unei porți gigantice care părea că se sprijină pe nimic și era atât de înaltă încât nu-i vedea vârful. Adina cobora agale niște trepte invizibile:

– Ce basoreliefuri drăguțe… Peter simți că i se ridică tensiunea. Căută un mâner, o clanță, apoi se gândi că la asemenea dimensiuni, clanța s-ar putea să fie undeva sus, foarte sus. Își luă avânt și se înfipse cu umărul în ușă. Nu reuși decât să-și stârnească coastele fisurate. Gemând și bolborosind indescriptibil se întoarse către Adina:

– Eeee. Ce facem?

– Ai putea încerca: Sesam deschide-te !

– Mai am cinci minute de oxigen și tu mă iei la mișto…

– Încearcă, ce mai ai de pierdut?

– Blestemat de parțial… cu mâna mea, mrrr!

Se mai uită o dată la fată apoi, simțindu-se cumplit de ridicol, declamă:

– Sesam, deschide-te!

Îi sări inima din piept când, absolut silențios, în cadrul porții se deschise o ușă cam de mărimea unui om. Mai privi odată spre Adina și, la îndemnul tacit al acesteia, făcu un pas înainte.

– Ți-ai adus aminte de Maica Rusia? Generalul Clozunov rânjea în display din toți dinții de aur.

Borusov avu un zvâgnet pe coloana vertebrală.

– E un canal absolut sigur, continuă Clozunov, zi-i!

– Însăși emisia din această zonă ar putea alerta pe conspiratori.

– Conspiratori… Hă! Zi-i înainte.

– Ioneasca zice că vor urma valuri de atentate, a stat și s-a pupat cu stohasticul, i-a dat predicții pentru următoarele 24 de ore.

– Eu nu pricep. Aveți acolo o sculă care poate prezice viitorul?

– Nuuu, nici pe departe. Timpul e la fel de alunecos ca mecanica cuantică. Odată ce te-ai uitat se schimbă. Nu. Calculatorul face predicții despre trecut.

– M-ai băgat în ceață.

– Se bazează pe niște ecuații postulate de Lorenz în așa numita matematică a haosului. Pe înțelesul tău, calculatorul derivează efectul de fluture…

– Foarte pe înțelesul meu…

– O bătaie din aripă a unui fluture nu pare a avea vreo importanță, e ceva inefabil, un minim minimorum, dar coroborând bătăile din aripi a milioane, miliarde de fluturi se poate afla unde se va produce următorul uragan.

– Aha! Harașo… maladieț ! Ei ! Unde-i uraganul?

– Aici. Aici lângă noi.

– Și eu ce-ar trebui să fac?

Reședința din Sutton Place South at 53d a Secretarului General nu fusese atinsă decât tangențial de explozia care distrusese sediul ONU. Acum era înconjurată de Căști Albastre. La o oarecare distanță, pentru oameni cu fler, se puteau distinge mascații de la antitero.  Mașina Ambasadei României trecu prin protocoalele de securitate și opri în fața casei.

– Deci dumneavoastră sunteți Secretar al Ambasadei… Colegi cum s-ar zice. O cunosc personal pe Doamna Ionescu…

– Vă trimite această informare la cel mai înalt grad de confidențialitate.

– Curios. Acum câteva minute a plecat Secretarul Doi al Ambasadei Rusiei. O fi în aceiași chestiune?

Tăcerea îndărătnică a tânărului cu ochi căprui și mâini de pianist îl deconcentră pe Secretarul General.

– Bine, am să studiez…

– Cu permisiunea d-voastră, voi aștepta până terminați. Documentele vor rămâne la mine.

– V-ați vorbit? Răsfoi distrat dosarul apoi citi cu mai multă atenție. Telefonul sună insistent. Bine. Aveam la rândul meu câteva informații, dar nu credeam că situația a devenit atât de critică. Făcu o adnotare cu stiloul și-i înmână dosarul. Comunică mai departe că mâine voi face o vizită la CERN. Vom clarifica toate acestea.

Răspunde la telefon: Da? Da. Să aștepte.

Se intoarce în fotoliu și se uită, demonstrativ, la pendula din colțul camerei:

– Ca să vezi… S-au trezit și americanii…

Peter mai mult simți cum ușa din spate se închide silențios, topindu-se în complicatele arabescuri. Era normal de vreme ce toată atenția îi era captată de priveliștea din fața sa. Șiruri fără număr de alveole aliniate pe lungime și înălțime care se pierdeau într-o ceață violacee. Se apropie de una din ele și avu șocul vieții lui: cu plete aurii căzându-i peste umerii goi și ochii închiși, o tânără de o frumusețe eterică plutea într-un gaz violaceu.

– Frumoasa din pădurea adormită, bolborosi și se clătină nesigur.

Brusc, buzul costumului începu să sune strident. Nivelul oxigenului coborâse sub limita critică. Suprasolicitările din ultimul timp își spuseră cuvântul, iar Peter întră într-o stare de prostație. Se prăbuși cu ochii dați peste cap și cu manifestările unei iminente crize de epilepsie.

Adina deschise ochii. Se afla într-o rezervă de spital. Probabil că unul din multiplele dispozitive de susținere a vieții la care era conectată dăduse undeva alarma căci ușa se deschise și o asistentă o privi cu nețărmurită uimire. În minutele următoare o echipă de medici începură să se foiască împrejurul patului schimbând replici laconice și părând nemulțumiți de ceea ce vedeau. Boruzov intră cu pași mari:

– Fetița lui tata, te-ai trezit!

Cu un efort vizibil Adina îngăimă:

– Da tată, apoi adormi.

Adina decise că este cea mai bună soluție așa că trase două palme zdravene peste obrajii lui Peter. Ăsta bâigui ceva, probabil o înjurătură din bagaju-i extrem de bogat și deschise ochii. Era într-o alveolă, plutind în gaz violaceu și, la a doua examinare, descoperi că-i gol pușcă.

– Ce se întâmplă aici? Brusc, toate amintirile recente năvăliră peste el.

O secundă îți ținu respirația apoi inhală precaut și expiră cu un oftat de plăcere:

– Suntem la Cerna Hora? Simt mirosul pinilor din Montenegro…

– Scoală, parazitule. Dacă ți-a revenit simțul umorului înseamnă că-i OK. Când ai dat ochii peste cap, cu spume la gură, am zis că te-am pierdut…

– Eu? Cu spume la gură? De la bere fătucă, au ăștia o bere neagră, de-ți ia mințile…

– Drac mort?! Hai! Hopa sus!

– Da’… O boarfă ceva?  Unde suntem?

– Se pare că-i ceva între rai și iad…

– Când suntem?

– La capătul timpului.  Cineva a creeat acest spațiu atemporal probabil ca o rezervă, sau o magazie de vechituri… Depinde din ce unghi privești problema.

Peter era înfășurat într-o pelerină translucidă dintr-un material incert care-i accentua senzația de gol și frig. Treceau printre nesfârșite șiruri de alveole și din când în când arunca câte o privire în interior. Acum totul i se părea familiar. Se concentră. Da. A citit despre așa ceva în tinerețe:

– Un insectar. Cineva  a colecționat și ordonat științific specimene umane. Am citit asta într-o carte… Ce absurd să poți verifica… doar dacă nu și el a ajuns pe-aici…?

– Hei! Atenție la mine. Bântui de una singură pe aici de 10 ore.

– Scuză-mă. Cred că nu mi-am revenit. Ce spuneai?

– Ascunse de priviri indiscrete am descoperit mai multe centre de comandă destinate unor niveluri de inteligență diferite. Pe cel mai accesibil nouă l-am descoperit aici…

Elicopterul oficial, însoțit de altele două aterizară pe helipad-ul construit lângă clădirea 181. Secretarul General însoțit de o puternică escortă a Căștilor Albastre traversă hotărât pista și intră în sediu.

– O vizită îndelung așteptată. Acasuma se îndreptă cu mâna întinsă către Secretar. Acesta îl ignoră și după ce se asigură că trupele sunt în poziții strategice se apropie de generalul Mac Gregory:

– Domnule General, vă arestez pentru Conspirație.

Căștile Albastre făcură un cerc în jurul Generalului.

– Ce înseamnă prostia asta? Generalul se burzului și cu o sforțare de taur aruncă cât colo pe locotenentul care vroia să-i pună cătușele. Domnule secretar, sunteți în toate mințile? Știți că acum câteva ore am fost delegat să conduc forțele unite ale planetei împotriva atacatorilor de orice natură ar fi aceștia? Ridică tonul: Căpitane!

Căștile Albastre se treziră înconjurate de soldați înarmați până în dinți.

– Acum să vedem cine-I Trădătorul. Generalul jubila: Mâinile sus!

Ușile săriră în lături, iar Glad înconjurat de mascații antitero năvăliră în rotondă înconjurându-i pe soldați:

– Generale, am toate dovezile cum că ai complotat împotriva umanității.

– Am zis de la început că asta-i o casă de nebuni da’ mă refeream așa… la figurat. Acu’ constat că sunteți nebuni de-a binelea, toți. Da’ absolut toți. Ce credeți că facem aici? Jucăm bambilici? Futem pisici? Nu mișcă nimeni. Oamenii mei au înconjurat domul și au consemn să tragă.

Brusc, în mâna Secretarului General apăru un pistol. Mai vioi decât l-ai fi crezut în stare îl fixă la tâmpla generalului:

– S-a terminat Mac Gregory… Mai vru să spună ceva dar privirea îi fu atrasă de ceața viorie ce părea că izvorăște din pământ.

Înfășurate în pelerine azurii, cu pletele atârnând pe umeri, dar ținând în mâini arme mortale, femei cu trăsături aristocratice pășiră din ceața viorie înconjurând mascații.

Ușile de la intrare se deschiseră.

Ioneasca și Adjunctul pe Probleme de Energie, Locțiitorul Generalului pășiră în rotondă. Din spate venea Boruzov sprijinind-o pe Alina.