Rătăcit printre ciolane

Pe-afară se pornise o viforniță, cam ca acuma, iar înlăuntru făceam trei’șpe-pai’șpe pe lângă caloriferele reci, și puneam de reșouri din BCA.

Miță, de care am mai făcut vorbire, hotărâ că nu se mai poate așa și, după o vizită pe la căminul de nefamiliste al Fabricii de Confecțíi, s-a întors cu o șleatcă de fătuci emoționate și cu năsucurile roșii de frig.

Brusc, au răsărit și sticlele cu votcă Vyborowa, Stalinskaya, lichiorurile cubaneze, precum și cele două pungi cu bere Bucegi date peste gardul fabricii.

Atmosfera s-a încins rapid, iar fetelor nu la mai luceau năsucurile ci ochii.

Între toate răsărea, ca bârna-n ochi, o făptură fabuloasă.

Slabă de i se vedeau oasele, când puneai mâna pe umărul ei simțeai cum i se dizlocă cartilagiile… ce mai, nu trebuia să strănuți prin preajmă că o pierdeai.

Da’ avea niște ochi, bre… niște ochi mari în care te rătăceai cu totul…

Acolo era începutul și sfârșitul, adicătelea alfa și omega, leațulul de la gât și ultima ta răsuflare.

La faze de-astea mă inhib. Am făcut tot ce mi-a stat în putință să nu mă apropiu de ea. M-am ascuns, m-am îmbătat, am cântat pe masă…

Se împrăștie poporul și văd că se împrăștie de tot.

Camera a rămas goală. Doar ea, rezemată ca o scândură de basicul dulap de cămin.

Se uita fix la mine cu ochii ăia de drăcoaică.

Am simțit, așa… o răscolire: N-am mai stat la întrebări și răspusuri, am luat-o pe sus, am trântit-o în pat, și m-am rătăcit printre ciolane.

Trei zile m-au durut toate alea… O colegă de grupă cu care, dacă nu apărea, mai decisă, nevastă-mea, ar fi trebuit să umplu Fălticeniul cu Mihaili, m-a citit din prima:

− Ce-i mă cu tine? Ai căzut pe gheață? Ești tot numa’ vânătăi!

− Close encounters of the third kind, am rânjit eu misterios.

 

***