Despre poezie și poet

  Dicționarul ne spune despre poezie că este modalitate artistică exprimând prin multitudinea de sensuri și valori sugestive ale cuvântului, prin limbajul concentrat, metaforic, o cunoaștere specifică, afectivă, a esențelor lumii reale, dar eu imi zic că poezia este limbajul care cântă, limbaj încărcat de speranțe, de dragoste, și empatie, chiar când e deznădăjduit, pentru că e aducător, întotdeauna, de înțelegere adâncă, de rațiune întemeiată pe instinct, pe sensibilitate, pe nevoia de a trăi, pe dragostea de viață, pe adevăr.

  Astfel, sensibilitatea, înțelegerea poetului, îi permit să fie ca o balanță care să judece tot ce oferă viața altor oameni, viața la modul universal. Circumstanțele cele mai obscure se luminează sub pana poetului căci ele se reflectă într-o lumină care le clarifică și sunt înapoiate vizibile tuturor.

Despre circumstanță se spune că este locul comun cuprinzând ceea ce are legătură cu persoana, cu lucrul, cu locul, cu mijloacele, cu motivele, cu maniera, și cu timpul. Critica oamenilor și a faptelor lor trebuie deci să ia în cercetare toate condițiile cu privire la persoana, lucrul, locul, mijloacele, motivele, maniera și timpul. În felul acesta el va judeca în ce măsură un om a fost mișcat de împrejurări și în ce măsură acestea l-au ridicat sau coborât. Un om normal se identifică nu numai cu ființele care îi sunt aproape ci și cu acelea pe care nu le cunoaște, cu evenimentele care acționează asupra lor și cu evenimentele care le provoacă.

  Un poet arde să reproducă viața.

  Lumea – spunea Goethe – este atât de mare, atât de bogată, și viața oferă un spectacol atât de variat încât subiectele de poezie nu vor lipsi niciodată.

  Să nu se spună că realitatea e lipsită de interes poetic; un poet se verifică tocmai atunci când spiritul său știe să descopere într-un subiect banal o anumită latură interesantă.

  Realitatea trebuie să procure motivul, punctul de plecare, nucleul propriu-zis, dar e rostul poetului să formeze un tot care să fie frumos, însuflețit.

  Orice poem este circumstanțial, dar el nu-și va atinge scopul, nu va exista, decât dacă evită mediocritatea. Ești gata să ierți unui poet cu har contradicțiile, injuriile, excesele, în timp ce cu greu absolvi pe unul mediocru , cu toate bunele sale simțăminte. Și aceasta pentru că în general, pe de o parte cântărești motivele, împrejurările care au adus pe autenticul poet să contrazică binele, și că, pe de cealaltă parte, limbajul mediocrului – limbajul gratuit, este nefolositor. Înainte de toate cititorul ideal nu vrea să fie înșelat. El este neîncrezător, știe că conștiința în rău este uneori mai puțin periculoasă decât inconștiența în bine. Se păzește de ipocrizie. El știe până la ce punct de degradare îl pot conduce facilitatea, lașitatea pe un incapabil.

  Poezia adevărată trebuie să exprime lumea reală, dar și lumea noastră interioară și lumea aceasta transformată pe care am visat-o, acel adevăr care este în noi dacă ochii noștri sunt cu adevărat deschiși. Dacă lumea reală n-a îmbibat capul poetului, acesta nu va putea niciodată să înapoieze lumii decât abstracție și confuzie, vise fără formă și credințe absurde. Realitatea sa poetică personală nu va rezista în fața realității poetice a lumii. El nu va aparține lumii căci nu va fi adus trăirea universală în propria lui trăire, greutatea omului în lume și a lumii în om. Munca de reflecție nu se va fi săvârșit în el. Va vorbi ca o fantomă. E ușor să fii fantomă, pentru tine și pentru alții. E atât de ușor să asculți de oboseala ta, de mâhnirea ta, de inactivitatea ta, mult mai ușor să rupi pe cât se poate de lumea concretă decât cu vechile neguri ale lenei, ale mizeriei și ale morții; e mai ușor să te sinucizi decât să trăiești.

  Ca să capeți totalul celor ce sunt în lume, trebuie să ai curajul să aduni fapte și simțăminte, iubire și ură, culori și forme, epoci și climate, și acele mii de feluri care-l fac, de exemplu, pe Wiliam Blake să spună că oamenii sunt egali prin deosebirile lor.

  Poetul va alia sensibilitatea sa, judecata sa, imaginația sa, acestei lumi reale peste care trebuie să treacă și, pe cât posibil, să o transforme.

  Dacă o va face cu pasiune și dacă se aruncă în ea cu totul va ieși învingător din luptele inevitabile dintre bine și rău, dintre tinerețe și decadență, dintre ură și iubirea care se naște din nou.

 

                                                                          ***

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s