Seria Ailin- Feon (IV)

– Am pierdut războiul, dar nu am abandonat lupta…

Noi, arată spre sine, suntem ”Purtătoarele”. Odată la trei generații este ales un mascul pământean (dau să protestez, dar mă abțin), alegerea este foarte dificilă căci trebuie să ne încadrăm în toleranța de eroare maxim admisibilă astfel ca modificările genetice să fie efective, dar neobservate. Facem asta de 30000 de ani și rezultatele, pe care Tradiționaliștii și le-au asumat cu mândrie, au început, timid , să se vadă.

– Deci eu sunt taurul comunal… Mă bântuie un râs monstru. Și pe-acasă nimeni n-are habar! Ha! Ha! Ha!

– Hai să zicem, armăsar de prăsilă. Aici nu e vorba de libidou… deși… e vorba doar de…

– Hai c-am priceput! Și ce-a fost cu tot teatrul ăsta rocambolesc? Puteați să sunați la poartă, sau să mă umflați noaptea cu o glugă pe ochi!

– Aici nici noi nu mai înțelegem nimic. Ai fost identificat la 25 de ani. Totul decurgea firesc când, brusc, ai început să ai un comportament deviant.

– Așa-s eu de la mama născare. Băiat bun… și-odat-o iau prin bălării!

– Nu râde. Ai vândut tot ce-ai avut și ți-ai cumpărat casă…

– Pune la socoteală și moștenirea de la ”Mătușa Tamara”.

– Nu asta e important, nu ne-ar fi deranjat dacă îți luai apartament în Primăverii, dar să vii să cumperi exact casa unui agent de-al nostru, i s-au muiat genunchii săracu’ când l-ai luat cu tupeu că tu vrei să cumperi musai casa asta. A semnat și s-a grăbit să ne contacteze.

– Ahaaaa! Bârfa cartierului îi sfântă! Solomonar, îîî?

– Asta nu-i nimic, dar când ai început să sapi în beciul care ducea la baza noastră operațională…

– Elevatorul… Trebuia să-mi dau seama…

– Ce elevator?

– Din toate, o sculă artizanală mi-a sărit în ochi, agentul vostru a târguit-o din comerțul socialist.

– Nu mă mai întrerupe… că ne-ai zăpăcit.

Totul este încă un mare mister și-l vom studia cât de curând. A trebuit să improvizăm, aproape că ne-ai dat toate planurile peste cap.

– La cestiune. Voiți să vă regulez pe voi nouă și apoi mă întorc la ale mele!

– De fapt suntem 99 și după aia vom vedea.

– Hâu!

*

Sunt condus într-o încăpere pe care orice spital și-ar dori-o la capitolul: ” incinte septice” sau ” nebuni furioși”. Albă , tapetată cu ceva care imaginează clăbuci de turbare și abia luminată. Pe o excrecență a podelei identific un personaj feminin aflat într-o chinuită poziție răstignită.

Mă apropiu și sunt luat în colimator de niște ochi de gheață. Încerc să mă așez lângă ea pentru un eventual preludiu, dar n-am unde. Decorul e gândit în varianta ” direct pe iapă” O ating. Îi mai rece ca marmora de pe cavoul ”eroului necunoscut”, într-o iarnă rusească de pomină.

Moartea pasiunii.

– Fătucă… uite care-i treaba… Mai mergi mătăluță pe la ale tale că eu am o vorbă cu șefa ta. Și pune-o boarfă pe tine c-ai să răcești.

 

– Ce s-a întâmplat?

– Voi cum făceați orgiile astea până acum?

– Adică cum? Aaaa… Pe Pământ. Ne adunam pe la jumătatea lui iunie, când se deschide portalul de la Saturn…

– … și puneați de-un Woodstock… aha… sânzienele…

– Mă zăpăcești. Ce nu e bine?

– Păi, de ce nu luați voi sperma, o seringă acolo… mă ofer voluntar…

– Nu se poate. Aici e o competiție. Doar cei mai motivați vor ajunge să fecundeze cele 10 ovule din uterul ”Purtătoarelor” . Altfel, printr-o intervenție mecanică, se distrug afinități ale materiei vii prea volatile pentru a fi contabilizate de aparate. Asta n-au înțeles tradiționaliștii. Stresul spermatozoizilor se transferă ovulului…

– Și crezi că stresul meu, care mă simt ca un răcan care violează o păpușică gonfrabilă, nu va avea aceleași consecințe? Ca să nu zic că, la cât de urât se uita la mine fătuca, ovululele alea cred că mai degrabă îmi mâncau, pe post de mic dejun, copilașii. Uite cum facem… Schimbăm toate decorurile. Punem pat de puf învelit în mătase și satin, lumânărele, oglinzi,… trimiți pe cineva să facă rost de niște reviste frumoase, niște filme expresive, jucării, biluțe, cătușe … îți fac eu o listă.

– Bine. Ți-am zis că a trebuit să improvizăm. Ne-ai dat toate programările peste cap. Tinerele nu au trecut prin condiționare, încă vin din toate colțurile galaxiei… Uite, Fönny nu poate să vină, ia fătat nava și ne e frică să o lăsăm să ia o cursă de linie, structura ei genetică ar putea stârni suspiciuni la controalele vamale.

– Ei… las că fixăm noi asta.

O iau de talie ( am ochit o canapea care promite). Că tot ai zis că aveți 10 ovule, ca pisicile, mai departe cum se procedează?

– Natural. Vom naște câte 10 copii care vor crește în locuri bine ascunse, iar când vor atinge maturitatea sexuală, vor fi inserați sub diverse legende în comunitățile de pe planetele noastre. Vor avea și ei copii, iar dintre ei se vor selecta 99 de viitoare ”Purtătoare”, și totul se va relua. Vezi, trei generații!

Ne așezăm pe canapea și-ncep să mă joc cu zulufii aurii care-i atârnă pe la urechi.

– 990 de copii pentru o galaxie. Mi se pare imfim, infinitezimal.

– Galaxia e în mare parte nelocuibilă. Două treimi începând din centru este supusă unor energii și radiații care fac incompatibilă existența umană… Acum mă joc cu un lob trandafiriu de ureche. Inspiră adânc și continuă precipitat:

De fapt, planete care să suporte viața sunt puține… Câți sunteți pe Pământ?

– Vreo 3-4 miliarde…

Îi apuc cu gingășie ceafa tot încercâd să aflu cum se desface rochia, sau ce-o avea pe ea.

– Vezi?! Și noi câți crezi că suntem?

– Triliarde… nici nu vreau să mă gândesc, dar îmi preling mâna spre sânul stâng.

– Nici măcar un miliard… Mă privește cu ochi de căprioară speriată. Acum înțelegi? Cumva ne e frică de voi.

– Puiuț mic. Îi iau căpușorul în palme și-i sărut ochii, buzele… se sufocă. Fac o pauză și continui explorarea… ”De unde naiba se desface jegul ăsta de rochie?!”

– Tot ai vorbit de oameni. Nu sunt și alte tipuri de ființe? Noi suntem modelul suprem?

Brusc rochia se despică la spate:

– Or fi fost, am și găsit urme… se înfiorează când îi sărut umărul gol, ”Pelerinii” au avut grijă de asta înaintea noastră.

– Cine sunt pelerinii? Și scot la lumină un sân superb, rotund și tare ca un măr.

Gâfâie:

– Cei dinaitea noastră… cei din centrul galaxiei, despre care se spune că și-au abandonat formele fizice…

– Câtă neglijență… și îi trag rochia de pe ea. N-are nimic pe dedesupt:

– Am văzut că fiecare din voi are câte un inel din aur cu patru nestemate, mereu în altă ordine… și mă cobor agale, în sărutări furate, spre pântec.

Îmi ia capul în mâini și-o simt tremurând:

– Sunt markerele noastre, nu puteam să ni le implantăm…

– Ahaaaa! Îmi ridic privirea dintre șoldurile ei:

Și câtă vreme fetele conspectează teoretic și practic, ia treci tu prima la aparat, că te văd mai dezghețată!

O să începem cu…”

 

Restul de pagini sunt rupte cu violență.

Va continua

Reclame

Un gând despre &8222;Seria Ailin- Feon (IV)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s