E primăvară și afară ninge…

Azi noapte am visat că eram invitat la Concursurile Olimpice din Japonia. Totul lustruit, mirosea a nou… Organizatorii m-au condus, cu mii de atenții și temenele, la locul meu, și s-au retras. Un amfiteatru imens, cel puțin 50000 de locuri și doar eu. O liniște de-ți țiuiau urechile, și aștept să înceapă vreo competiție.

Nimic. Doar liniștea și sala imensă care-mi părea acum o capcană în care mă simțeam un șoricel mic, mic, așezat pe locul 1373 de pe rândul 346. Toate culorile se intensifică, simt că mă sufoc și mă trezesc: beznă. Am un tremur nervos și pipăi cu mâna locurile familiare. Îmi las capul în pernă: Frateee!

01:23. Asta e, mi-aprind o țigară și aștept ca visul să se șteargă din harduri. Griji curente pun stăpânire pe mine și, lejer înghețat, mă strecor sub plapuma care încă mi-a conservat căldura.

Oftez, mă răsucesc precum coconul în cochilia lui, și adorm.

Nu mai sunt singur, Pe bancheta din dreapta se află o persoană supraponderală care mănâncă pop corn .

Îmi dă un cot în coaste:

− Îi bună, nu?

Încerc să focalizez, sala imensă de 50000 de locuri s-a retras la aspectul unei scene de teatru pe care face piruete o dansatoare.

Fata ridică picioarele la verticală și ne zâmbește provocator. Nu pot să mă mișc, deși aș vrea, îl văd pe tipul cu floricelele care se apropie, libidinos, de dansatoare, mîinile lui grăsuțe o ating iar ea râde gâdilată, încerc să mă smulg din fotoliu, încerc…

Draci!

„Cît e ceasul? 04:23”

− Halal, Nihăiță! Avea mutra lu Doina. Zi că nu avea mutra lui Doina!Doina, miriade de amintiri se prăbușesc peste mine, senzații uitate și-un dor care-mi sfâșie inima.

Aș vrea să o am, acum, aici, în brațele mele, să-i simt parfumul fin al pielii, să-i simt zbaterea de animal tânăr…

Îmi scutur capul: Mâine ai treabă, dobitocule! La somn!

O usă se deschide creând un paralelipiped pe dușumeaua lucioasă din mii de lamele de parchet. Intru conștient de un scop și, brusc, lumina se stinge.

Strâng pumnii. În mîna dreaptă am un cuțit. Suntem doi. De aici va ieși doar unul.

Conștiența actului mi-aduce valuri de adrenalină, tremur în bezna de nepătruns și strâng mai bine cuțitul în mână.

Liniștea e aproape palpabilă, o simt precum o perdea de puf, el este undeva, poate chiar lângă mine, și asta-mi provoacă noi valuri de emoții care-mi încrâncenează pielea.

Mă las într-un genunchi încercând să nu fac zgomot: Cine se sperie primul, moare!

Aștept un zgomot, o unduire de aer, care să-mi trădeze poziția adversarului.

Nimic!

Nu putem sta așa la infinit. Încep să avansez, lent, în poziția ghemuit, cu mâna stângă în față și cea dreaptă, flexată, pregătită să lovească.

După un milion de ani mâna stângă atinge ceva iar cea dreaptă lovește .

E doar un perete .

Ceva îmi trece pe la ureche, lovesc și eu în gol, cu frenezia disperării și-apoi simt cum cuțitul pătrunde în ceva. Lovesc, lovesc, până când mâna nu mai vrea să mă asculte.

O ușă se deschide în spatele meu și pic într-o lumină orbitoare.

Soarele mă privește galeș.

Îmi pun mâna la ochi și mă întind pârâind toate oasele. E frig, soba-i rece, dar soarele cu dinți îmi ridică tonusul:

− Ia ieși afară de râzi la soare, copile!

Trag aerul curat și rece al dimineții în piept simțind cum revin acasă de prin lumi pierdute.

O ultimă zguduire de nervi acoperiți de doi ochi căprui:

− Doinița! Dragostea mea!

                                                          ***

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;E primăvară și afară ninge…&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s