Rețeta zilei

Hristos a înviat!

   De după ce, în buna tradiție din prima zi de Paște, v-ați spart, unul altuia, ouăle urmează și actul doi: transferul acestora în burdihan.

   Cea mai simplă metodă e să le haliți, simplu, presărate cu un pic de sare sau unse cu muștar, dar există și combinații mai deosebite care să le ofere o potență gustativă deosebită având, în plus, și o remarcabilă putere vindecătoare pentru cei care, de dimineață, acuză niscaiva mahmureli de înțeles în astfel de împrejurări, și mă refer aici la  Salata de ouă.

Ingrediente:

Ouă( câte două de persoană), muștar(obligatoriu de Tecuci- clasic dulce), o lămâie, mărar sau pătrunjel, un strop de ulei, apă minerală, piper măcinat, ceapă verde.

Se pune într-un bol câte o linguriță de muștar pentru fiecare ou, se stoarce lămâia, se adaugă o lingură-linguriță de ulei, un praf de piper și se amestecă adăugând apa minerală până rezultă o zeamă mai grosuță. Se adaugă apoi ouăle tăiate în patru,  și se amestecă din nou, nu foarte mult ca să nu se zdrobească gălbenușurile de tot.

Se consumă cu chifle sau baghetă cu susan și ceapă verde.

Să aveți poftă!

 

 

Reclame

4 gânduri despre „Rețeta zilei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s