Tema la biologie

  Am fost criticat de către mentor pentru ultima dioramă. Mi-a zis că fiinţele sunt groteşti, n-au pic de inteligenţă și am o minte de copil alintat, de-o să le spună lu’ mama şi tata.

  Trebuia să o stric, dar asta însemna să i-au totul de la capăt aşa că am trişat, cum am făcut şi data trecută, când cu razele gama. Am împrumutat acceleratorul de câmp, al lui tata, şi l-am pus la maxim.

  În două zile dinozaurii s-au devorat între ei  şi, printre hoituri, într-un festin, încercările mele anterioare, s-au înmulţit spectaculos, haotic.

  Răsfoiesc tot ce găsesc acasă. Nu găsesc nimic similar.

  Eleganta retragere a părinţilor, înapoi în matricea genetică, odată cu maturizarea copiilor pentru păstrarea echilibrului demografic, dar şi scrupuloasa îndepărtare a copiilor cu probleme pentru bunul mers al speciei sunt definiţii axiomatice. Nicăieri, nimic, despre ferocitatea în supravieţuire a creaţiilor mele.

  Şi totuşi am verificat de trei ori. Baza modelului genetic e perfectă, doar am copiat-o după al meu.

  Se pare că totuși, undeva,am greşit. Trebuie să repar cât mai repede, pentru că trebuie să predau tema.

    Tata a venit acasă uşor îngrijorat. A vrut să vadă diorama, dar nu l-am lăsat, i-am zis că poate interfera, mental, în procesul de reproducere. S-a retras, vizibil mâhnit. Îl aud discutând în şoaptă cu mama.

    În dioramă e un adevărat măcel, şi totuşi, în ciuda carnagiului, noi specii, fantastic de diversificate apar pe cadavrele celor neadaptate.

    Un fior mă cuprinde… semănă, la un alt nivel, cu ceea ce petrece corect, ordonat, la noi, dar câtă diversitate…

    Mai e o zi, trebuie să mă hotărăsc.

    Trişez din nou, aleg cu scrupulozitate o specie: să se poată hrăni din surse diferite, să aibă locomoţie mixtă, să nu aibă prădători dedicaţi. În câteva ore, spectaculos, hibridul meu preia iniţiativa ajungând dominant în ecosistem şi percep primele gânduri conştiente.

    Ce-am făcut?

    Înainte de a mă edifica, sunt chemat sus.

  Părinţii mei şi echipa eugenică. Sunt calm. În sinea mea, înţelesesem de mult de ce dioramele mele erau altfel ca a colegilor, dar refuzam să cred.

  Mint din nou  scuzându-mă că mă retrag pentru ultima meditaţie.

  Mama, curios, plânge. Da, am citit și despre asta.

 

  Un gând, absurd, nu-mi dă pace: nu vreau să mor! Deconectez diorama și cobor în adâncul beciurilor, acolo unde nimeni nu a mai călcat de la construcția casei. Deși funcțional, subsolul nu-mi inspiră încredere. Realimentez dintr-o sursă separată…va ţine cam treizeci de zile.

  Aleg un personaj, cât mai compatibil, şi-mi transfer energia vitală.

  E o ea, şi mă va renaşte în dioramă. Cu ultimile puteri izolez totul cu un câmp electrostatic şi revin sus.

  Un ultim gând mă zvârcoleşte: am douăzeci și nouă de zile ca să mă salvez!

  Două zeci și nouă de zile aici, aproximativ două mii de ani în dioramă.

  Voi izbuti?

                                                                            *                                     

  − A apărut diorama? vocea bărbatului denotă tristeţe, repulsie, dar şi o urmă de panică.

  – Nu! Nu apare la nici un nivel energetic. Cred că a distrus-o când a realizat că este o monstruozitate. Chiar modul prin care s-a autoneantizat înclină în direcţia asta.

  – Da, dar ceva aici ceva nu e clar.  Nici urme reziduale nu sunt.

  – Ce insinuezi? La urma urmei era fiul tău.

  – De-asta îmi este frică!

                                                                            ***

Reclame

3 gânduri despre “Tema la biologie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s