Meteor (I)

Peisajul imaculat al vastei câmpii Vastitas Borealis păru deranjat de lunga dâră de praf auriu lăsată în urmă de către un călăreț singuratec.

Ce căuta tocmai aici, în această pustietate dezolantă a lui Marte, putem să descoperim defocalizând un pic și prelungind axa pe care acesta se deplasează cu aplicată perseverență: orășelul minier Assante.

Calul, un specimen absolut impunător, de departe produsul de marcă al laboratoarelor Mayer, cu copite largi care nu se afundau în nisipul fin și patru perechi de plămâni care absorbeau fornăind rara atmosferă a planetei prin deschiderile de pe piept, galopa dezlănțuit în timp ce stăpânul lui își mai privi odată cronologiul:

09.47’, voi ajunge la timp. Hai, Roșu, mai multă silință, ce naiba?!

Armăsarul fornăi adânc și trecu într-un galop accelerat.

 

Confesorul și judecătorul de pace Egidijus Kūris Silvius uda cu dedicație mica grădină cu flori din fața casei gândind la ultima solicitare a sindicatului minerilor și la împotrivirea acerbă a consorțiului Minerals de pe Terra. Trebuia să ia o hotărâre înțeleaptă care să fie respectată de ambele părți. Șopti două vorbe în laringofon și aproape instantaneu, Ju Sing apăru făcând o plecăciune adâncă.

− Mergi, te rog, la sindicat și transmite-le propunerea aceasta. Roagă-i să-și facă și ei verificările și să-mi comunice dacă estimarea mea este corectă. Apoi mergi la sediul Minerals și transmite mai întâi propunerea mea apoi acceptul formal al sindicatului.

− Sunteți aproape sigur că Sindicatul va accepta…

− Probabilistic, cu o certitudine de 98%. Am făcut acolo toate predicțiile. Toate duc la o înrăutățire a relațiilor pe viitor ceea ce va dăuna ambelor părți. Mergi. La întoarcere treci prin piață, uite lista.

− Am înțeles. Am plecat. Ju se îndepărtă de-andărătelea deși știa că asta îl enerva pe judecător, sau poate tocmai de aceea.

Silvius ridică sprânceana dreaptă dar nu-i oferi satisfacție lui Ju Sing care se îndreptă de șale și păși, demn, spre ieșire.

Era o zi însorită, după mai bine de 300 de ani de teraformare furtunile de praf erau din ce în ce mai rare, iar atmosfera se îmbunătățise vizibil.

Uriașele giroscoape de la poli își făceau treaba, grăbind planeta în jocul ei de titirez. Noaptea uriașele aurore boreale făceau diferența dintre un Marte amorf așa cum fusese găsit de pământeni acum 500 de ani și unul electromagnetic și geologic viu așa cum tindea să devină acum. Doar efectul Coriolis devenea cumva supărător, apa având tendința de a curge strâmb.

Ju Sing habar n-avea de forța Coriolis căci, născut pe Marte, urechea internă îi corecta automat direcția ce tindea spre dreapta. Nu la fel se întâmpla cu călărețul care, ajuns la stația de decontaminare, avea probleme în a apuca paharul de apă cu care, prin tradiție, sunt întâmpinați ospeții: Ăsta nu-i de pe aici… ronțăi mental Sing și curiozitatea , nativă, i se accentuă.

Scană cu atenție musafirul:

Un tânăr cam la 28 de ani, bine proporționat la cei aproape 2 metri înălțime, echipat într-un costum de deșert sofisticat, mai mult ca sigur de proveniență terrană, și care, atunci când își dădu gluga de praf de pe cap, descoperi un chip orgolios, fără a fi înfumurat, cu doi ochi verzi smarald și o hălăciugă de păr de culoarea argintului.

Tânărul acceptă paharul cu apă cu o plecăciune îl duse la buze, dar privirea iscoditoare a lui Ju remarcă că nu a băut din apă. Apoi se întoarse către oficialul de la secție:

− Sunteți amabil să mă îndreptați către biroul Domnului Judecător de Pace Egidijus?!

Ju Sing avu o tresărire:

− Casa domnului judecător se află la capătul piațetei, o clădire orange, se băgă în seamă sub privirea dojenitoare a Oficialului.

− Mulțumesc! spuse străinul și încălecă dintr-o mișcare bidiviul: 

− Hai Roșu!

Să stăruim un pic asupra mândrului călăreț.

Yan Brad provine dintr-un lung șir de exploratori și colonizatori. Familia înstărită i-a permis o copilărie peste medie fiind pregătit la cele mai bune case de învățământ de pe Terra. Cu grad de căpitan- comandor a participat la luptele de pe Venus unde s-a salvat in extremis după ce, eroic, a sabotat un crușișător inamic. În retragere se dedică explorării sistemului solar, iar pentru trei ani nimeni nu a mai auzit de el. Apariția lui aici, acum, pe Marte, după o atât de îndelungată absență este, ea însăși, un mister.

Silvius auzi tânguirea leneșă a porții care anunța un vizitator:

Doar i-am zis lui Ju să schimbe melodia asta, parcă-i corul sufletelor chinuite în infern.

− Domnul Judecător de Pace Egidijus?

− În persoană.

− Vă cer scuze! Nerăbdarea tânărului era aproape evidentă: A trecut cumva pe la D-voastră cineva care să întrebe de mine?

− Dacă sunteți amabil să-mi spuneți cum vă numiți poate am să vă pot răspunde…

− Mii de scuze! Bidiviul bătu un trap ușor, simțind fâstâceala bărbatului: Mă numesc Yan Brad , iar numele persoanei care, pe care, care ar trebui să vină este Adela,hmmm, domnișoara Adela.

− Din păcate, tinere, răspunsul meu este: Nu.

− Bine! Tânărul își privi din nou cronologiul și.. aproape nepoliticos, dădu ghies bidiviului.

Judecătorul avu un zâmbet interior: Grele vremi pentru prietenul nostru.

Ju, care uitase de sindicate, se strecurase cu abilitatea înăscută a nației și trăgea cu urechea.

Nu trecu mult și, pe măsură ce un cal nărăvaș încălecat de un bărbat aproape nervos, se preumbla prin micul târg, pariurile începură a curge, căci devenise evident: Tânărul își dăduse întâlnire cu aleasa inimii lui, taman aici, în fundul asta de lume.

Va veni ea? Un șir de pariuri.

Dacă va veni căsătoria va avea loc? Alt șir de pariuri.

De ce aleseseră cei doi tineri, dacă și ea era tânără și nu doar un aranjament pecuniar, tocmai acest orășel în care altă distracție nu era decât veșnica dispută între Sindicatul Minerilor și Reprezentanța Companiei Minerals?

Ju își freca mâinile. De 10 ani în slujba Judecătorului, furase meserie și știa să jongleze cu probabilitățile. Indiferent de rezultat, contul lui se va rotunji considerabil.

Yan în schimb se perpelea tot uitându-se la sofisticatul cronologiul pe la brațul drept:

− Am ajustat la timpul local, cum de nu mi-am dat seama… nu am specificat în ce coordonate… ce dobitoc, ea… poate că… dar nu, am zis clar: Ora 10 și 37 de minute. Privi spre cer. Phobos urca agale. La 10 și 37 trebuia să fie alinierea… Ronțăind amarnic și cu ochii pe cronograf abătu calul spre casa judecătorului.

În timpul ăsta la poarta din sud se prezentă un alt călăreț. Iapa lui de un an avea spume la piept și, nepoliticos, ignoră paharul de apă grăbind cu o biciușcă animalul după ce trecu prin ecluza septică.

Și acest călător, îmbrăcat sofisticat cu un costum de exterior, cu cască aluminizată era animat de aceeași grabă.

Părea să cunoască locurile și, fără a se complica prea mult ajunse pe drumul cel mai scurt la casa judecătorului.

Cei doi călători se priviră. Noul venit își scoase cu un gest familiar casca și-o agăța în bandurieră.

Își scutură peltele roșii și-l privi, candid, pe Yan:

− Am întârziat?

va continua

Reclame

2 gânduri despre „Meteor (I)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s