Drunken sailor (III)

− Ce ți-am zis eu? O iau de chică și mai s-o trântesc cu capul de beton. Mâna începe să îmi tremure. ”Blestem!”. Mă răsucesc în fund și-o trag la mine-n brațe:

− Fată mică… ți-am zis să stai sus… veneam și eu…

− Eu.. eu…

Vreau să o sărut, dar mi-aduc aminte că abia ce mi-am borât mațele și o împing cât colo:

− Hai! Sus! Mă salt și eu. Avem o misiune, nu? Fiecare cu a lui.

În trecere pescuiesc două jumătăți de glonț și le strecor în buzunar.

*

− Cam ce-ar fi în aceste colete??

Iar face bot.

− Mă gândeam… așa… Dacă nu faceți un pachet mai mare…

− Nu înțeleg.

− Unul mai mare în care să încap și eu. Comprandre?

Se luminează la față.

Se pare că nu a rămas cu nimic din aventura de la subsol, aparent,  căci e o femeie drăcoasă, cu o minte brici și …

− Cum de nu m-am gândit. Sunt mai mică, aș intra perfect.

 Atenție! Folosesc ”VOCEA” : Tu vei sta aici și mă vei supraveghea. Nu te implici decât în situație de viață și de moarte. Clar? Repetă!

Repetă, coștiincios, apoi leșină.

 

Depozitul are un aspect banal. O structură metalică acoperită cu tablă profilată. Dușumeaua e din beton și inginerul care se ocupă de livrări mă asigură că nu e nimic dedesubt. E înconjurat de un gard de plasă, modest, cam de 1,8 metri cu un șir de ghimpi plantați la partea superioară. Totul degajă o normalitate absolut cotidiană.

Mă scarpin în creștet. Ciudat. De ce n-au întărit măsurile de securitate? În mod normal, basic, ar fi trebuit să supraînalțe gardul, să pună rulouri de sârmă ghimpată, să întărească ușile, să… toată nebunia asta pe care toți, dar absolut toți managerii onești, cuminți, o fac înainte de a apela, in extremis, la autorități. Ori, aici parcă s-a încercat menținerea unui ” status qvo” care să vorbească limpede, răspicat, pentru oricine vede, că nu se întâmplă nimic deosebit. Ciudat.

− Ai mai vorbit cu cineva despre ideea mea?

 Nu. Ella mă privește sfios. După evenimentele de ieri distanța dintre noi a luat dimensiuni profesionale. Ultimul leșin, aproape provocat de intruziunea mea brutală în sinapsele ei, i-a diminuat, periculos, încrederea în propria persoană. Va trebui să lucrez la acest aspect.

− Bine. Nu vei mai vorbi cu nimeni despre asta. Mă mănâncă să folosesc vocea dar mi-e că o pierd. O privesc cu gravitate:

Nimănui. Ai înțeles cuvântul ăsta? Nimănui și mai ales șefilor tăi, clar?!

− Clar!

− Bine. O să demarăm o acțiune de filaj clasică. Ceva ce au făcut și federalii. Nimic spectaculos.

− Directorul Executiv nu va fi mulțumit. Așteaptă de la tine soluții miraculoase…

− Lasă-l în ceață. Hai să-mi arăți cel mai banal colet din cele depozitate aici și care ar putea să mă încapă.

Scanez o ladă înaltă de doi metri și salvez în memoria telefonului.

− Depozitul să rămână gol, două- trei zile, până ce un amic îmi va confecționa ” Arca lui Noe”. O vom amesteca între celelalte. Hai!

Arbeit!

O privesc cum pleacă. Fusta plisată svâcnește ba în dreapta ba în stânga. Ceva mă apucă de gât: ”Blestem! De ce o pățesc mereu, și mereu când …”

*

Joffa meșterește cu căștile pe urechi. Îi trag o palmă pe ceafă.

− Hâu! Sare ca ars și aruncă toate din mână. Mă focalizează și dă o înjurătură birjărească.

− Bucuros de oaspeți?

− De-așa oaspeți mă lipsesc bucuros. Te-a căutat unu’, așa mare și cu falca pătrată…

− Și tu i-ai ciripit imediat.

− Păi… Când mi-a pus o sabie lungă și ascuțită în beregată i-am zis și când m-am masturbat ultima oară.

− Asta?

− Tot ce se poate. N-am stat să intru în detalii.

− Ia-o și pune-o la colecție.

− Da’ eu tot nu m-am lămurit ce vor ăștia de la tine…

− Neimportant, hai la oile noastre. Ia descarcă pozele astea. Vezi? Vreau să-mi faci una identică.

− Da’i o ladă de lemn. Ți-o face și mortul ăla de la pompe funebre.

− Nu te-ai citit. Identic și la fel, pe dinafară. Înăuntru altfel stă șmecheria…

− Aaaaa…

    − Ai două zile și vreau și costumul cu împrumut.

− Două zile, se vaită Joffa. Bine. Se face dar vreau și eu să știu la ce te aștepți.

− Asta-i că habar n-am. Poate să nu fie nimic, la fel de bine cum ar putea să fie fundul oceanului, sau spațiul cosmic. Fii atent aici. Gândește-te la un depozit de peste 200 de metri pătrați plin cu de-astea care se volatilizează în cinci minute. Bate la ochi. Zi că nu.

− Ciudat. Foarte ciudat. Am mai auzit de chestia asta.

− Unde? mă precipit…

− În Star Trek, chestia aia cu teleportarea, știi…

Se alege cu a doua palmă pe ceafă:

− Arbeit! În două zile mă întorc. Lasă baltă orice altceva.

− Recepționat. Da’ o atenție ceva…

− După ce termini, că te conturbă din activitate.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s