Ceasul pierdut (II)

Gâfâi ușor, iar privirea îmi cade peste fața de masă mototolită căzută pe podea. Un pahar zace spart pe mochetă, iar sticla de coniac s-a vărsat pe jumătate. Da’ știu c-am pus-o, ronțăi mental. De când nu ți-ai mai făcut așa de cap? De prin facultate, cu nebuna aia de Olguța.

   O văd venind de la toaletă. Totul e la locul său, inclusiv rujul, dar o privire mai atentă poate observa strălucirea de animal sătul a ochilor ei, roșeața din obraji pe care fardul nu a putut-o acoperi și, mai ales, oja sărită de pe unghiile de tigroaică.

   Mă salt pe banchetă. Un junghi mă atacă la coasta cu care am dat de colțul mesei, de, noblesse oblige, iar zgârieturile de pe ceafă mă ustură. O privesc cum face, profesional, ordine. Se oprește brusc și mă fixează:

   – Arăți fabulos! Mi se așează pe genunchi și ne sărutăm lung. Abia acum îi simt moliciunea fremătătoare a buzelor. Îmi iei rujul!

   Scoate din poșetă un spray mic și dând gulerul la o parte pulverizează din belșug:

   – Auuu! Ustură!

   – Masculule! râde, îmi așează cămașa, îmi potrivește cravata  și-mi dă cu degetele prin păr. Așa mai vii de-acasă. Eu zic să o ștergem de aici înainte de a ne pune la plată…

                                                  *

   Ne alergăm pe culoare râzând când, deodată, ceva mă face să mă opresc. O adiere venită de niciunde, o șoaptă în urechea internă… Și ea pare a simți ceva. Întind mâna să o prind, dar un văl cețos, cleios, mă înhață, mă smulge cu o viteză amețitoare.

   Mă trezesc pe banchetă cu geanta strânsă la piept: Ce-am dormit, dom’le.

   Zgomote, mirosuri, lumini, toate par a avea o consistență palpabilă. Pe coridor doi inși discută în sotto voce.Trenul frânează.

   – Urmează Stația Focșani. Staționarea: două minute, se aude în difuzor. Mă panichez spre coborâre.

   Ajung pe peron cu senzația că am uitat ceva. Brusc amintirile mă năpădesc. Dau să mă reped, dar trenul pleacă. La o fereastră parcă văd o străfulgerare verde și un chip care imploră.

   – Ce-i mutra asta? Asistentul meu mă așteaptă nerăbdător. Hai la mașină și dă-ți ceasul cu o oră în urmă. Ți-ai pierdut ora?

   Mă uit la ceasul oprit la 00.00:

   – Da, copile. Am pierdut-o și cine știe dacă o mai regăsesc.

                                 

                                                                        ***

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s