Cristale (II)

− Margo, mănâncă copilă. Așa! E devastată, sărăcuța. Iaca, sunt aproape șase luni de când i-a murit soțul și ea tot în doliu. Mănâncă ca o vrăbioară și stă toată ziua în casă. Noroc cu mine, că mai pun piciorul în prag și-o mai scot în lume… Păi s-o pierdem? Un așa boboc de trandafir? Mai mare păcatul. Că i-am zis atunci lui frate-meu, că noi suntem de Nemour, eu ce m-am prostit, dragostea bătu-o-ar vina, de m-am luat cu de-alde Gilbert, niște coate goale, da’ mă frământa bine, eh, vremuri, ai șepteștrei dă ani, cât crezi că o s-o mai duci? De ce nu lași laleaua asta neînflorită la unul mai tânăr, mai în putere? El, că se iubesc. Cu dragostea nu te poți pune: uite la ea, sărman ghiocel răsărit în zăpadă, cum se stinge… Mănâncă draga mea, mănâncă!

− Ghiocelul tocmai a moștenit o avere, scrâșnește la urechea mea jurnalista și-apoi cu glas tare:

− Dar explicați-ne cum funcționează, totuși, aceast dispozitiv. În definitiv, pentru asta am venit până aici. Eu în scop strict profesional, se grăbi să adauge.

Tocmai când dădeam să vorbesc văd privirea lui Mathias căutându-mă pe la mese. Îi fac un semn cu mâna, pescuiesc un scaun, și-l înghesui între mine și Ventura:

− Colegul de breazlă și prietenul meu, care a aprofundat cestiunea, vă poate pune în temă.

Mathias, tânăr și țanșos ca un cocos, bate militărește călcâiele:

− La ordinele Doamnelor, dar ochii n-o scapă din priviri pe Ventura. Nici aceasta nu pare indiferentă așa că, mulțumit, își răsucește mustața subțire și neagră de husar, începând a povesti cu vocea lui plăcută de tenor:

− Der Astralkörper, adică sufletul, după ce evadează din carapacea îngustă, acest provisorischer Behälter, în care este înlănțuit, adică din trupul nostru, trece mai întâi pe la eine Zollabfertigung von Seelen, cum să vă explic? Așa cum aici, pe pământ avem cu toții un nume, un document care ne atestă identitatea, tot așa, și sufletul primește o Wellenlänge, o lungime de undă, sau mai simplu, o frecvență, numai a lui.

− Prostii, mă pronunț excedat, dar un fulger verde, scăpat de sub pleoapele lui Margot, mai că mă face să-mi înghit limba. Posibil, dreg busuiocul, totul e posibil.

− Jean! mă apostrofează și Madame Gilbert, totul este atât de incitant… Continuă, tinere!

− Wie im Himmel und auf Erden, zâmbește subțire Mathias și-mi face discret cu ochiul. Și ce contabilitate mai simplă ar fi fost, decât acea după anul, ziua și ora nașterii.

Astrologii au fost primii care au legat data nașterii de evoluția ulterioară a individului, și tot ei, atunci când s-au descoperit undele radio, au stabilit o corelație între anumite Radioemissionen und  Der Astralkörper.

− Vă referiți aici la deja vestita Lungime de Undă a Cosmosului, intervine  Ventura și, ca din greșeală atinge mâna lui Matias.

Încă o săgeată verde dinspre Margot îmi dezleagă limba:

− Totul, atât în jurul nostru, cât și în interiorul nostru, este vibrație. Ciocănesc, cu vârful unghiei, paharul cu coniac, ce produce un clinchet cristalin: Și asta este o vibrație. Este normal, ca și la nivel cosmic, fiecare stea din panoplia imensă a universului, să aibă vibrația sa, la chanson des étoiles, într-un concert distonant pe care noi, acum îl captăm cu noile dispozitive pe care le-a inventat mintea umană, dar de aici până la…, oftez căci privirea verde devine rece.

− Cum se știe, Maxwell a realizat a doua mare unire în fizică după cea realizată de Isaac Newton, revine în forță Mathias, a cărui mână dreaptă nu se mai află pe masă, și a stabilit că lumina are o viteză finită tocmai pentru că nu este exact o undă, ci are și un purtător material. Cine este acest purtător material? Acest balast care îi îngreunează luminii, viteza spre infinit?

Astrologii ne asigură că sunt sufletele fințelor ce au viețuit pe acest pământ care-i fac drumul spre nemurire, fiecare codificat într-o frecvență exactă.

Noi suntem acum în stare a tăia, cu dispozitive extrem de precise și la indicațiile maeștilor astrologi, cristale de cuarț care, prin vibrația lor personificată se pot suprapune peste adresa precisă a unui suflet călător. Cum viteza lui este finită în timp, dar radiația produsă de cristalul de cuarț are o viteză infinită, putem să-l ajungem din urmă și, dacă are conștiința intactă, putem conversa cu el.

− Fenomenal! Exclamă Madame Gilbert. Deci putem vorbi cu morții. Am multe întrebări să-i pun lui Joseph, bărbată-meu!

Va continua

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s