Nu-l crede!
Șoptește la urechea ta despre comori
Ascunse-n al tău pântec
Hartă a esenței tale, trasă-n stele.
Zâmbetul lui, de aur,
A vrăjit și Luna legănată-n valuri.
Nu simți?
Inima ta-i acum într-o cutie de sticlă,
Trofeu, iar sângele îți arde ars
De mister.
Ochii lui îți invadează visele,
Flori de nu mă uita,
Fiori necunoscuți
Atunci când te-a atins.
Nu simți?
Respirația lui căreia nu i te poți împotrivi.
Cuvintele abia aruncate se înfășoară
În jurul inimii tale, joc de încredere.
Tu, sfioasă, nebună de dragoste,
Încrezătoare în buzele care conving
Încă un sărut, crezând fiecare cuvânt
Din aur, șoptit de buzele lui.
Nu vezi?
Nu simți?
Că-i falsă vraja lui? Un vânător,
Gazelă tu, în vârful săgeții,
Iar după ce ea te-a străpuns, fecioară,
Va pleca la altă vânătoare.
Nu vezi?
Doar întinde mâna, căci sunt aici!
Cel care te iubește
Și doar noi vom zămisli,
Din pulbere de stele, alte începuturi.
Doar noi!
***
Mihail stories 
Felicitări ! Cine e muza ? 😃
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Bună seara, maure! 🙂 Mă surprinzi! … Poemul tău, chiar mi-a plăcut!
Te știam mai… dar se simte că interiorul-ți arde! 😉
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Muza-i misterul poeziei… 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Acuma… nu poci a ști cine a zis: „Nu-l crede!”
poa’ să fie unul… poa’ să fi ăl’lalt…
E scrisă-n multe chei:
„S-o tai, se strică!
S-o las, mi-e frică
Ca vine altul si mi-o ridica”.
vorba lui Ienachită Văcărescu,
și-apoi te mai gândești și la:
„îmi place trupul meu când e cu trupul
tău.
e aşa, un ceva, foarte nou.
muşchi mai buni, nerv mai mult.
îmi place trupul tău. îmi place ce face,
îmi place stilul său. îmi place să-i simt
coloana şi oasele şi tremurătoarea
fermitate catifelată pe care iar
şi iar şi iar o s-o sărut,
îmi place să-ţi sărut aşa şi pe dincolo,
îmi place, încet mângâind-o, tensiunea
blăniţei tale electrizate şi ce vine după ce carnea
se desface…
Şi ochii mari firmituri ale dragostei
şi poate-mi plac tresăririle
tale sub mine un ceva foarte nou”
ale lui E. E. Cummings,
sau cu patina timpului
și a folclorului de baltă:
La baba Ana intercracis
Magna crăpătura est.
Lunga lata et crispata
E de silva-nconjurata.
Dixit baba versus moșu:
Moșule, futura est?
Nebe, repondere moșul
invalida sula est!
, trecând prin disperările lui Neruda.
„În noaptea udă, garderoba mea de sărutări tremură
încărcată cu fluxuri electrice de nebunie,
cu eroism despicând visele
şi înveninând rozele ce mă împânzesc.”
pentru a atinge Trancedentalul în pezia lui
Ionuț Caragea:
„Nu credeţi că poate acum e momentul
să-i cerem iubirii şi devotamentul?
cu cine se luptă întruna poeţii?
cu umbre, cu demoni, cu muze parşive
cu versuri în sânge şi lacrimi tardive
cu vise cumplite-n secundele care
idilele nopţii ne sunt mai precare
cu gesturi mocnite-nainte de vreme,
cu divinitatea, sperând să ne cheme,
cu minţile lumii rămase perplexe
în faţa gândirii atât de complexe,
cu viaţa şi moartea – iluzii obscene
cu pornografia impusă pe scene
cu transcendentala dorinţă de-a trece
în dimensiunea obscură şi rece
cu boala şi viermii – agnostice farse
cu plata în rate şi suflete arse
cu sprijin în cârje, mergând către ceea
ce ne-alienează de tineri – ideea
ideea că-n lumea aceasta atroce
poeţii-mpreună însumă o voce
menită să schimbe iubiri şi destine
nu vreţi să-nţelegeţi, rămâneţi cu bine…!
🙂
ApreciazăApreciat de 4 persoane
Ah, n-as fi ghicit ca puteti „arde” in versuri :). O arsura in mai multe „chei”…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc!
Pe-aici ne tutuim… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am ezitat oleaca in privinta persoanei de data acesta… parca singularul nu era suficient 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană