POATE PRIMEAM VRE-UN BONUS…

Și uite-așa învârtindu-mă prin bucătărie, nu-ș ce-mi vine și mi-aduc aminte de-o pățanie…

Acu’ ceva ani, pre’ când eram și eu mai vioi și nu dereglam cântarul, vine un popă de-l cunoșteam, să facem pregătirile pentru noaptea de paști, adicătelea să pun la punct instalația de sonorizare montată tot de mine la inaugurarea bisericii pre când am ținut microfonul la gura prea fericitului, care se bâțâia în toate părțile, de mi-a amorțit mâna.

Buuun!!! Îmi iau gentuța cu scule, ne aburcăm în mașină și țup în parohia popii, comună mare și îmbelșugată.

Găsesc totul vandalizat. Cablurile dispăruseră în mod misterios, boxele erau numai coașcă, difuzoarele se volatilizaseră instant, ce mai, jale. Numai stația de amplificare scăpase neatinsă pentru că fusese încuiată într-un dulap. Eu mă văicăresc tactic iar popa-și face cruci dese.

Îl trimit după cabluri, iar eu mă duc la un amic care ține o discotecă, client cu state grele. Îl ameninț că nu-i mai repar nimic și cu mare greutate îl fac să-mi dea cu împrumut două boxe și alea cam jegoase.

Vine și popa cu cablurile și ne punem pe treabă.

Întind cablurile, cât mai mascat, cocoțat pe o scară de trei metri și, la un moment dat, cer autofiletanta să pun un diblu. Popa lasă din mână scara și se duce la geanta mea de scule.

Parșivă, scara cu tot cu covoare, o ia la vale, iar eu mă fac țăndari printre starnele de onoare: niște scaune masive din lemn, mai ceva ca tronul lui Ștefan cel Mare.

Un spătar plin de brizbrizuri îmi intră-n coaste și o cotieră se ocupă de nasul meu.

Mă rostogolesc la pământ făcut ghem.

Când îmi revine respirația trântesc o serie de înjurături, de-alea cu candele și altare de se cojea vopseaua de pe pereții bisericii.

Popa imperturbabil.

Ce mai, cocârjat și cu niște dureri cumplite îi termin omului treaba ( ciudat cât de rapid și de eficient poți deveni când ești cu “sula-n coaste” ) , îi iau banii și mă aduce acasă.

După o noapte în care am mărunțit tot felul de vorbe de duh, dimineață mă duc, cocoșat, la urgență.

Mă pipăie ăștia, mai o radiografie, mai o ecografie, îmi fac o injecție și mă expediază: două coaste fisurate…mațele și ficații la locu’ lor.

Stăteam acasă cu ditai bandaju’ în jurul pieptului și mă gândeam:

Dacă crăpam în biserică, că oleacă a lipsit ca să nu dau cu tâmpla într-un ciucure de-la de lemn, de la speteaza tronului și… în exercițiul foncțiunii primeam și eu un bonus, acolo?

Că de… totul se plătește, nu? !!!

Au trecut trei ani.

Se face sfințirea de 10 ani a bisericii. Amicul popă mă calcă:

− Hai Mihăiță, să aranjam sonorizarea… Am cumpărat și niște boxe… vine lume multă tre’ să se audă măcar până la o sută de metri.

Mă uit gânditor la el:

− Da’ cum îi părinte? Ți s-o pus patima pe mine? Ce… nu mai sunt electroniști în târg? Vrai musai să mă pictezi pe tavan la capitolul mucenici?

− Păi… am chemat pe alții și au stricat și ce-ai făcut tu… Hai că am luat și microfoane Shure de carea-i zis tu…

− Coastele mele protestează. Ia pipăie… Vezi gâlmele?

− Ce să fac ca să te conving? Vine și prea fericitul nici nu mai știu de mine… îi tremură vocea.

− Ăslalt? Hăhăi! Nu vine și cu trafaletu? Îl văd că se înegrește în obraji, și-așa sunt eu băiat bun chiar dacă spurcat la vorbă: Huo, că vin! Da-mi dai în scris că-l pui pe zugravul ăla de Vasile să-mi boiască mutra pe tavan ca să vadă tot românu’ cum pățești dacă nu faci cum face popa ci, cum zice popa.

Că de… totul se plătește!

                                                                             ***

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s