Poezia de sâmbătă seara

Când vremea vine, o iau ușor de ceafă și îi sărut ochii, câte unul pe rând, încet, blând, și apoi cobor pe linia gâtului în șoapte mici.

O mușc ușor și mă abat la urechiușe : le sorb nectarul.

Încet o gâdil cu mustața pâ’n ce chicotește.

Mă abat mai jos, împung cu nasul sub bărbie, îi caut buzele în avalanșă de senzații cuminți, firave și naive.

Continui cu mâinile în părul ei, ahhh!

Într-un geamăt mic îi cuprind sânul, vrednic, altar de bogății și viață.

Îmi las obrazul pe căldura moale privind cum orizontul se-nfioară .

În tremur, descoper ursita sângeriului ei sfârc care despică lumea dintre eu și început.

Tresaltă și capul mi-l cuprinde.

Aprins în patimă, pe pântecul ei cobor, încet.

În lacrimi imberbe pe pernele de puf, în zarea aprinsă a altui, nou, văzduh, aici sub mine ea freamătă, adânc obol dorinței mele ca să-i dea.

Sărut cu sfială al lumii început, ooo, tu viață acum îmi ceri tribut.

Ea geme, pe mine se prelinge, o stafie din carne fierbinte, în dorințe.

Adânc răsbat prin cele zeci zăvoare și-apoi o simt, așa… că moare.

Și mor și eu un pic, adânc în ea, cuminte, ostoit și’n spații rătăcite.

Obrajii mi-i cuprinde, privirea ei mă cată:

Iubite… aș vrea s’avem o fată !

***

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s