Ailin-Ultimul Noe III

− O să o facem pe turiștii impertinenți, ca să nu zic nesimțiți. Un iaht de fițe cu de toate care se rătăcește după o noapte de orgii…

− Ce-ți placeee, mă comentează sarcastic Roșcata.

− Iubită mică, de-o viață mi-am dorit asta. Una din fanteziile mele. Pe când îmi îngheța dosul pe Nebula Prima, alergând în costumul ăla monstruos după papagalul de Felix prin grotele de ferită, numai la asta mă gândeam: un iaht, oceanul Pacific, soare și-o fătucă zglobie. D-zeu mi-a ascultat rugile. Rânjesc: Chiar cu-n bonus, mormăi în barbă fără specificitate și simt aproape palpabil tensiunea crescând. Deci! Absolut și nimic. Violeta lași centura aici. Ella, jos… mustăcesc, toate implanturile. Eu voi rămâne doar cu cel asgard pe care nu am cum să-l scot decât cu juma’ de creier, om vedea ce-o ieși. Procedura este următoarea: În proximitatea câmpului Violeta va aplica una din tacticile ei vibratorii și va dezactiva câmpul suficient cât să treacă iahtul apoi se va îndrepta către insulă. Noi doi, rânjesc dulceag, beți și drogați dormim în cușetele unui iaht în derivă așteptând ca poporul să reacționeze. Și va reacționa, fiți sigure…

− Și apoi?

− Improvizăm. Asta e. Violeta va căuta o cale de acces subterană și dacă da și dacă nu, va lăsa o baliză cu un comunicator în banda de unde medii, asta-i ideea mea, nici dracu’ nu mai verifică pe frecvențe de câteva sute de kiloherți, dar pentru noi este ideal la distanțe de câțiva kilometri, în mini golful ăla artificial. Apoi va sparge din nou barajul și va găsi pluta în care va aștepta 24 de ore un comunicat din partea noastră. Dacă acesta nu va veni este liberă să declanșeze semnalul de ajutor către Birou și apoi să-și cheme prietenii să o recupere. Clar? Perfect! Arbeit!

*

Oceanul e imaculat, cerul este de un albastru infinit soarele ne privește uimit. Suntem la un kilometru de centura asgard și lansăm pluta de salvare pentru Violeta.

− Gata fetele. Merităm și noi un pic de distracție. Îmi pun înotătoarele și masca și plonjez în apa cristalină.

Ella mă urmează aproape imediat.

Mă rotesc în apă și-o prind de mână. Înotăm unul lângă altul, iar o zvârlugă aproape invizibilă ne taie calea. Violeta face ture dezinvolte în jurul nostru, abia mișcând din tentacule. Încercăm să o imităm și parcă intrăm într-o horă, ca la mine acasă, acolo unde mi-am regăsit strămoșii.

Totul este ireal în lumina străvezie, corpurile noastre par a se dematerializa, ne rătăcim de noi, de propria personalitate, devenim una cu oceanul precum am fost cândva… precum în pântecul matern.

Violeta se deprinde și, desfăcând secvențial tentaculele începe un dans maiestuos.

Rămânem în două ape muți de uimire: tentaculele desenează forme complicate în apa cristalină iar apoi, mai întâi abia simțit, apoi din ce în ce mai pregnant apa începe să devină fosforescentă.

Fractali în continuă mișcare se desenează în apa cu sclipiri fosforescente, o nebunie vizuală.

Violeta face ture în jurul nostru înglobându-ne într-o sferă fosforescentă pulsând în toate culorile curcubeului.

Acum și ea este fosforescentă, un roșu neon cu irizații de smarald.

Dansul se apropie de paroxism, Violeta e un titirez care produce un maeltorm care ne cuprinde în vârtejul lui, ne rotim, ne rotim, ne rotim și, brusc, Violeta explodează într-o lumină de smarald care ne cuprinde, ne absoarbe… O cuprind pe Ella în brațe și mă contopesc cu ea într-o uniune siderală, ne pierdem apoi în senzații, murim pentru a învia.

*

Violeta se apropie precaut de centura asgard. Întinde tentaculele, o simte și apoi se lipește precum o stea cu opt colțuri. Vibrații ritmice încep să se simtă. Moleculele de apă încep să se sincronizeze, iar iahtul geme din toate niturile.

Simt cum mi se dizlocă plăcile craniene. O spaimă ancestrală mă cuprinde, vreau să fug, dar sunt legat bine de scaunul din fața timonei. Roșcata suferă mai mult pentru ea fiind prima dată.

Pulsurile infrasonice se despart în două frecvențe care încep să se decaleze în fază. Se creează armonice, vendre maxim maximorum care ne sfredelesc țeasta și noduri de liniște ireală. Se simte o ruptură. Câmpul tahionic asgard începe să se destrame. Particulele supraluminice interacționează cu fotonii în splendide focuri de artificii.

Împing maneta iar iahtul, scrâșnind din toate încheieturile, face un salt în față. Ajungem din nou în ape line.

Violeta e epuizată. Nu am mai văzut-o așa de când cu dieta forțată de pe arca care ne-a capturat anul trecut.

Ne dezleagă și apoi se prelinge peste bord:

− Mă duc să fac ceea ce făceau strămoșii. Mă duc să mănânc hrană vie. Succes!

*

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s