Ailin-Ultimul Noe VIII

Mă rotesc către cei doi sergenți: Îi luați, pe doamna și pe domnul, și-i duceți la platforma trei. Privesc masa: Acum aterizează o navetă a Consiliului Galactic. Căutați un traseu paralel. Să nu se intersecteze. Asigurați-vă că sunt amândoi înăuntru și nava părăsește Arca. Înțeles?

− Tare și clar, Căpitane.

− Dați-i un scaun și ceva răcoritor Domnișoarei Violeta.

Dau să mai zic ceva, dar ușa se dă de perete și Feon năvălește.

Are un recul când o vede pe Violeta:

− Ce-ai adus caracatița asta aici?

− Domnișoara Violeta se odihnește. Tocmai ce-a vrut să arunce în aer Arca cu o bombă termonucleară ceea ce voiai și tu să faci cu Calipso.

− Pentru că te iubesc, nebunule! Dă să se apropie…

− E absolut fascinant câte declarații de dragoste am primit în ziua asta. Și ia spune, pentru ce mă iubești? Că am scula mare? Că dau tare din buci? Sau pentru că am o genă retrogradă?

Feon se albește la față:

− Ai aflat…

− Toate se află până la urmă iubită mică. Uite care-i treaba. Calipso rămâne aici, rechiziționat, iar tu ai să te duci la preanefericitele vădane și le zici să mai scormonească prin sperma mea poate ce dau de sfântul Graal pe care ce-l caută de milenii. Luați-o!

− Ailin…

− Te-am iubit Feon dar ironia sorții a făcut ca altcineva să răspundă stringențelor mele genetice.

− Cine, șuieră Feon.

− Ghici!

Întorc capul și mă concentrez pe tăblie:

” Vreau o legătură subeterică cu nava ”Viorica”.

− Imediat patroane!

− Vezi că am să ies pe culoarul 7, Treci și umflă-l pe Don Profesore de la Scrumbie și să fii pregătită de andocare. Vasile să se prezinte la mine. Ăăăă, Don Profesor să lase rucsacul ăla cu chiloți murdari la preanefericite, de amintire, că dacă-l aduce aici o să trebuiască să reciclez toată atmosfera.

− Am înțeles Șefu’!

Mă concentrez din nou asupra tăbliei. Mâinile încep să mă doară, iar pasul alert impus de procesorul Arcei, mult mai performant ca al meu îmi provoacă răspunsuri vegetative. Mă scarpin de parcă sunt invadat de mii de păduchi și-apoi fac o pauză cortico-talamică. În liniștea siderală, ultimile informații se scurg prin axoni, trec prin vama sinapselor și apoi sunt dirijate fiecare către utilitatea ei.

Deschid ochii și-mi dreg glasul:

− Atențiune! Vă vorbește Comandantul. Șefii de secții să se prezinte la mine.

Se adună, stingheri. Unii mă privesc cu o curiozitate nedisimulată, alții cu neîncredere, câțiva cu priviri furate, iar câțiva cu o dușmănie nedisimulată.

− Doamnelor, domnilor, Domnul Aloxidrus a delegat comanda acestei nave către mine. Motivele acestei opțiuni sunt prezentate pe scurt în dosarele personificate pe care le-ați primit deja. Motivația pentru care m-a numit pe mine succesor la comandă este prezentată tot acolo. Personal n-am apucat… baleez cu mâna pe tăbia mesei și citesc rapid… Mda! Poate a exagerat un pic… Una peste alta, eu sunt noul vostru Comandant. Structura administrativă va rămâne neschimbată, dar lanțul de comandă va fi de tip feudal. Pe caste, din tată în fiu, cu pârghii care să permită o graduență ierarhică pentru cei care demonstrează aptitudini. Fiind un mediu izolat nu putem permite aberații genetice, iar procreația va fi strict monitorizată. Pe tot timpul călătoriei genomul va rămâne intact și nesupus schimbării. Pentru preîntâmpinarea exceselor de tip tiranic am stabilit protocoale stricte care într-un final, duc fie la expulzare unor părți componente a arcei fie autodistrugerea.

Acum… cei care nu mai doresc să fie părtași, cei care aveau alte gânduri, cei care și-au imaginat că va fi o vacanță perpetuă , cei puturoși, cei cu probleme sexuale, cei indeciși, pot acum, pentru ultima oară, să plece. Apoi vor intra automat în sistem fără semnături, sau contracte. Clar? Aveți două ore. Navetele așteaptă.

În câteva momente Arca se va înălța înspre a-și îndeplini destinul. Voi, toți cei care acum sunteți aici prezenți, ați ales schimbarea. Ați ales o altfel de viață. Cinste vouă. Nu pot să vă promit decât un drum plin de peripeții și primejdii, dar un drum ideatic, plin de satisfacții. Cetățeni ai Arcei din acest moment suntem independenți.

Maiestuos, uriașul sferoid se ridică din ape și, traversând într-o dungă învolburată cerul planetei mamă, se ridică în bezna cosmică.

Mai verific câteva date și mă relaxez în fotoliu.

” Rodica cere să andocheze”

” Andocare permisă”

Vasile, roboidul meu personal, plutește agale pe ușă:

− Găsit, găsit, stăpân!

− Nu te mai alinta. Avem treabă. Adu-l pe Don’ Profesor și comparați ecuațiile astea. Vreau o estimare a traiectoriei la grad. Hai!

Îl las la masă și mă apropii de Violeta:

−  Unde să te las iubire mică?

Se uită ezitant la mine cu niște ochi mari și febrili:

− Nuuu, nu știu unde-mi sunt colegii…

− Eeee, nu știi? Aș putea să jur că sunt pe Europa…

Ochii i se strâng.

RĂMÂI AȘA!

E a doua oară când folosesc VOCEA în aceiași zi și simt că mă ia o durere de cap.

− Șezi blând Domnișoară. Credeai că te-am uitat? O navă de război a Consiliului i-a escortat pe amicii tăi până lângă Pluto. Acolo vom face joncțiunea și, țuști, înapoi de unde ați venit.

− Eu… șoptește

− Da! Știu! Tu mă iubești… E refrenul zilei de azi. Știi… pe toate v-am iubit, sincer, dar pentru tine chiar am făcut un coup de fudre. Asta ca să te simți mai bine. Să știi că am verificat. Nu există nici o rasă similară ție în toată Galaxia. Și crede-mă am pus profesioniști la sportul ăsta. Nu există nici o Academie și cu atât mai puțin un proiect de Antropologie Galactică la orice Facultate din cei șase quadranți. Poți să-mi spui și mie cine ești și cam de pe unde te tragi?

Violeta își agită tentaculele:

− Este o facultate… Dar nu-i aici… E departe… foarte departe…

CLARIFICĂ! Durerea de cap mi se întețește.

− Nu mă omorî! Te-am iubit și te iubesc. Și noi suntem exploratori ca și voi…

− Ai depus un efort excepțional pentru ca Anomalia 017 să fie închisă înainte de a ajunge la Pluto. E o gaură de vierme acolo, da?

− Da. Face legături înspre multe galaxii unele niciodată cercetate căci și noi suntem cam de aceiași vârstă cu voi.

− Vom merge acolo. Îmi vei da toate coordonatele pe care le ai, Violeta, iubirea mea… Vezi că am tras multe sfori ca să te pot lua în această expediție și asta pentru ca să-ți salvez dosul ăla violet. Dacă ar fi fost după voia Consiliului acum erai desfăcută pe o masă de disecție. Și acum te vor, dar Arca are o putere de foc net superioară. Te urci în naveta aia și dispari. E singurul lucru pe care-l mai pot face pentru tine.

− Ailin… E ceva ce totuși nu știi.

Mă răsucesc spre ea.

− Te am aici, în mine. Te păstrez în sacii germinativi. Pentru mine nu a fost un ménage à trois, pentu mine a fost aproape totul.

*

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s