Ailin-Ultimul Noe IX

O privesc și simt din nou arșița, patosul…

− Locotenent. Preia-o pe Domnișoara Violeta. Cu precauțiile de rigoare. Vezi specificațiile. Naveta o așteaptă.

Mă simt pustiu.

Tot ce-am avut s-a dovedit a fi doar un fals. Sufletul mi-e strâns ghem și parcă aș vrea ca nimic din toate astea să nu se fi întâmplat, dar s-au întâmplat. Și totuși… De va fi bine, de va fi rău… important e să accepți jocul!

Locotenentul Falcă largă apare lângă mine:

− Domnule căpitan, toate setările au fost introduse. Lansăm la comanda D-voastră…

− Mai stai un pic… lasă oamenii să-și ia rămas bun.

Un tânguit de focă în călduri ajunge la urechile mele. Puiul lui Viorica vine în viteză maximă.  Zâmbesc chinuit:

− Chiar nu puteam pleca fără tine…

− Atențiune! Deschidem gaura de vierme.

Maiestuos câmpurile asgard încep a se plia lateral. O sferă de foc se deschise precum un crin, iar apoi ne absorbi.

Mi-am descoperit apartamentul de Comandant. Tot numai fiare și colțuri drepte. Mă ia cu frig. Colac peste pupăză intercomunicația mă fibrilează cu un apel de 100 de decibeli. Scrumbie are un somn greu. Altă explicație nu găsesc pentru că surd nu părea a fi.

− Dihanie… Ce facem? se-aude răcnit și încep să caut panoul de control.

− Don Profesor… Ai făcut socotelile?

− Făcut. Da-i cu cântec. După calculele tale o închidem complet… Nu cred că asta-ți dorești.

− Ia zi și mie ce-ți spune ție vorba asta: …și noi suntem exploratori, ca și voi…

− Miroase a Queen Anne’s War  .

− Exact! Sigilează! Poate că înțelepciunea va veni odată cu …

− Slabe speranțe. Mai bine fiecare cu p..a măsii. Sigilez.

În urma Arcei un maeltrom începu să se rotească agale. Puțul în care cădea Arca se prăbușea în urma ei în volburi slinoase, întunecate, traversate de trăznete violete. Arca acceleră și într-o devoalare de floare de cactus, ieși în spațiul fizic. În urmă o clocoteală de pirania care sfârtecă o pradă neajutorată apoi, cu un clic luminos, totul dispăru.

− Mă duc să mă culc, cască Don Profesore. What’s done is done. Îs praf. Tu ești boier, ai cabina comandantului…

− Mda! rotesc privirea: aici va trebui să fac ceva modificări…

Mă așez gânditor pe o canapea și simt mișcare…

− Te iubesc!

− Oooo! Nu! E prea mult pentru o singură zi, exclam și mă răsucesc pe-o parte.

Mă privește cu ochi strălucitori și bate din palmele micuțe:

− Sunt eu, Alexandra, bucuria zeilor… Bucuria ta, al meu Adam!

***

Reclame

2 gânduri despre „Ailin-Ultimul Noe IX

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s