Vasile

   Fratele lu’ bunicu’ se ajunsese vechil și era mare geambaș.

Bunică-mea fugită de acasă la nici 16 ani, cu poetul satului, s-a întors după aproape doi ani cu bunicu-meu, pe care, misterios, l-a găsit instalând linia de telegraf București-Iași. Pentru ca tacâmul să fie complet, l-a adus și pe fratele lui geamăn, Vasile, contrabandist din fire. Acum, că veni vorbire, cei doi erau gemeni doar cu numele căci nu era om mai așezat și mai chibzuit ca bunicul, dar nici nu găseai, cât ai căuta, o dihanie mai fără de minte ca moșu-meu.

După momentul de stupoare, familia s-a reunit în variantă lărgită și, după dezbateri aprinse, dar mai ales pentru că Marița era cam prea dolofană pentru a scăpa ochilor iscoditori ai mătușilor, s-a decis, în disperare de cauză, să se pună de-o nuntă. Când bunicu’ a fost chemat la zestre, el depuse, conștiincios, ultimul salar de la Compania de Telefoane și așteptă.  Moșu-meu îl luă și el deoparte pe ăl bătrân și, după o discuție de taină ieșiră amândoi fericiți,  cam îmbujorați, și anunțară nunta.

Tinerilor însurăței li s-a dat casa din Focșani, în mahalaua fânăriei, casă strămoșească, care era, de când familia se retrase la țară, doar pentru protocol, iar moșu’ a rămas că vechil la moșie, la Popești.

După ce rușii au dat foc la casă, din ’46 familia s-a retras la țară.

În ’52, văzând că rușii nu dau nici un semn că au de gând să plece, moșu’ Vasile on’cărcat toate boarfele, a pus deasupra pe cumnată-sa, cu copchii cu tot și s-au întors în Focșani.

Din casa rechiziționată de ruși nu mai erau decât pereții, dar și ăia au trebuit dărâmați.

Încet, încet, casa s-a refăcut, nu cum era odinioară, dar moșu’ Vasile  adusese de la moșie tot ce-a găsit mai bun pe-acolo, din ce dosise de rechiziționări.  Aveam și un teren mare peste drum, plin cu cruci vechi, iar dihania de moșu-meu lăsa animalele aduse la târg să pască acolo.

Dacă închid ochii îl văd dinainte, de jos în sus: niște bocanci de aviator, nemțești, nădragi de lână albă, un chimir de piele imens care ascundea, convenabil, două stilete și, la spate, un pistol  Luger, o cămașă de borangic cu multe modele pe care o purta suflecată și o vestă de jder din buzunările căreia se ițeau cozile a două lulele. Capul, cu un  păr cărunt, dar des, și-l purta neacoperit vara și cu o cușmă de vulpe, iarna. Avea o căutătură grea, pe sub sprâncenele zburlite, chiar și când era în toane bune, singurul mod prin care puteai să-l citești fiind că atunci când era supărat începea să-și ronțăie capetele lungii sale mustăți și să-și tragă chimirul cu degetele mari de la mână, de pe burdihan în jos.

 

La 6-7 anișori ai mei mă ridicasem cătinel de știam să mân vacile și să mă pun de-a curmezișul unui bou încăpățânat care mă putea spulbera cu un corn, ca să-l duc de acasă până în Fânărie, Oborul de vite, nu mare distanță, cam 500 de metri.

Când moșu-meu antama marfa eu ridicam copita și răzuiam să se vadă că-i animal tânăr și apucam, spre hazul tuturor, ditai dihania de floace, o făceam să coboare capul și-i desfăceam gura ca să i se vadă dinții. Afacerea mergea oablă, nu țin minte să ne fi întors cu vreun animal acasă și atunci… Atunci moșu-și răsucea mulțumit mustața, umbla la un buzunăraș de la chimir și-mi număra, ritualnic, partea mea din ghișeft. Apoi el se ducea, cu două sticle de șampanie, la o casă mai retrasă din fundul Fânăriei, iar eu mă spărgeam în iarmaroc. Prietenii, care-mi erau voluntari supuși, luau și ei un pumn de mărunțiș și ne dădeam, bezmetici, prin căluți, mașinuțe și, pentru că moșu’ Vasile avea trecere, mă lăsau în roata mare… nebunie!!! Jucam la roata norocului și ne umpleam de bomboane ieftine, dar odată s-a oprit pana de gâscă în dreptul unui pachet de biscuiți rotunzi, aurii, care se topeau în gură, erau numai miere și fistic. Când ajungeam acasă moșu’ era deja plecat, deși în câteva rânduri, mai ales când avea poftă de pește, trântea ditamai monstrul de sturion sărat pe masa din curte și ordona pește cu saramură și usturoi. Apoi îi băga cu sila un teanc de bani în sân lu’ bunică-mea după care se culcucea în fân și răcnea:

– Talaneeee?! Acasăăăă măăăă! și harmăsarul de doi stânjeni de  nu-i vedeai greabănu’ se-mpintena odată de ziceai că ditai căruța e un fulg luat de vânt. Când ajungea la moșie, cale de vreo 35 de kilometri, Fulger se priponea în picioarele dindărăt de mai să răstoarne căruța. Ritualul continua cu:

– Candela și altaru’ mă-tii de cal, că ai vărsat sticla pe mine… uite fă ce-o făcut o dihanie de cal, îi dădea o palmă pe crupă, ăsta alerga cu căruță cu tot, la paie și apă, iar buna Despina, sora lui bunica, îl lua de-o aripă pe necredincios :

– Ce mă fac cu tine, nenorocitule?!

Bunicul s-a întors din prizonierat extrem de marcat și atitudinea triumfalist-orgolioasă pe care o adopta Vasile îl agasa profund. Nu de puține ori am fost subiect de dispută între ei unul trăgând de mine cea, iar altul hăis, cu atât mai mult cu cât maică-mea era undeva prin Balta Brăilei culturalizând, cu sila, țăranii, iar bunică-mea se rătăcise în taroturi, ventuze cu sânge, descântece și altele și mai breze.

Că Moșu’ nu era ușă de biserică știa o lume întreagă așa că, atunci când i-au găsit căruța sfărâmată în Râpa Galbenă, zvonurile că ar fi fost omorât de Miliție păreau credibile. Apoi a venit Securitatea peste noi și a răscolit tot, iar bunicul a fost luat la interogatorii.

Ultima oară când l-am văzut pe moșu’ Vasile era într-o luni. Probabil că venise pe jos căci m-am trezit cu el în cameră. Mi-a zis:

– Hai cu mine!

Am mers în spate unde insistase, în ciuda protestelor lui bunică-mea (1), să ridice o magazie din resturile de cărămizi rămase de la demolarea pereților. Îl văd că dă deoparte tot felul de mobile vechi și începe a desface niște cărămizi. Scoate un pachet înfășurat în hârtie cerată, îl desface și mi-l arată: Bani, foarte mulți bani și din cei noi, cu Republica Socialistă România pe ei.

– Acum tu ești bărbatul casei. Gospodărește-i cu chibzuință, cel mai bine ar fi să-i dai, pe ascuns, lu’ bunică-ta, dar cu grijă să nu te afle careva. Și să nu cheltuiți mult odată ca să se întrebe lumea… Da? La câte le-am făcut noi, amândoi… am toată nădejdea în tine. Să fii atent căci mulți ochi vor fi ațintiți pe voi. Promiți? Băiatu’ lu’ moșu. M-a strâns în brațe și a fugit.

M-am ținut de promisiune. Am făcut eu niște socoteli, am împărțit banii și i-am pus prima tranșă lui bunică-mea sub pernă. I-a găsit și nu-i venea să creadă. A alergat prin casă, prin curte, apoi am văzut-o cum se duce în spate la magazie. A revenit nedumerită apoi a luat banii la piept și a plâns.

Până la urmă, banii s-au terminat. Când a văzut că nu-i mai găsește sub pernă, a mai așteptat o lună și apoi s-a dus la meșterul Avram care și-a luat dălțile și ciocănelile și a scris, la rând, numele lui moșu-meu pe crucea cea mare de la mormântul familiei.

Bunica a venit cu un buchet de flori, l-a așezat pe placa de marmură, și-apoi a plâns.

***

1- Fântâna, Vaca și Manole.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s