Amnezia (III)

Ana se stăpâni să nu țipe. Pe diagonala pieptului, până aproape de buric, strălucea roșiatic o cicatrice imensă, încă proaspătă căci firele dese de sutură nu fuseseră scoase și atârnau printre firele de păr negru și cârlionțat.

 

− Mami! Eu plec!

Ioana se smulse cu un fior. Ieși, cu precauție, în hol.

− Fii cu grijă, da?

− Da, mami! Tu ești bine? Ești palidă, tremuri. Să știi că eu pot să rămân…

− Mergi fată, mergi! Mama e bine. Hai, fugi!

− Te pup, mami!

− Și eu, draga mea.

− Aaaa! La mulți ani! Și ție și lu’…, lu’ domnu’!

− La mulți ani, fată dragă!

Închise ușa și se sprijini cu spatele de ea. Îi venea să fugă după ea, să fugă, să fugă, să fugă. Ridică privirea, răsuflă adânc, și intră în bucătărie. El nu era acolo. Văzu lumină la baie. Se duse hotărâtă la sticla de coniac umplu paharul și bău cu nesaț. Alcoolul îi arse gâtul, stomacul, intestinele… realiză că nu mâncase nimic de la prânz. Privi ceasul: 22.50… Mecanic, strânse toate ustensilele medicale și despachetă cumpărăturile. Luă în mână sticla de șampanie:

„Netrebnică mică! În ce necazuri m-ai băgat?!”

Optimismul nativ care a ajutat-o să treacă prin toate nenorocirile își făcu din nou datoria. Se apucă să încropească ceva de mâncare.

Când bărbatul intră, precaut, în bucătărie, aproape zâmbea:

− Eeee! Ce stai acolo? Ai vrut să vezi cum merge cuptorul cu microunde. Hai să-ți arăt!

 

Descoperi, uimită, că el se pricepe grozav în bucătărie. După ce se edifică cum funcționează aragazul, cuptorul cu microunde și mixerul el preluă, cu blândețe, inițiativa și o expedie din bucătărie:

− Aici, acum, eu sunt stăpân. Ezită: ăăă, acum e revelionul și tu nici nu te-ai pensat.

Ioana rămase mască, dar veni rândul lui să o pățească.

După ce băgă de câteva ori nasul, de control, în bucătărie, mulțumită de ce se petrecea acolo, Ioana dispăru.

− Ioana? Ioana?! Eu sunt gataaa. Ioana! Unde ești? Ioana?

Ioana apăru într-o rochie lungă, albă, cu lame pe pulpe și o tăietură îndrăzneață. Era coafată cu părul într-un semicoc ridicat deasupra capului din care se răsfira pe spate părul ei brun-roșcat, precum o coadă de păun. Luminile din pomul de crăciun irizau în culori multicolore creând parcă un halo în jurul capului ei, subliniind linia fină a gâtului. De pe umeri, spre piept, adânc strecurat în decolteul generos, strălucea un lănțișor de aur cu platină ce imita romburi care se roteau la cea mai mică mișcare creând un efect hipnotic. Franjurând aerul atunci când dădea din cap cerceii compuși din zeci de inimioare de aur scoteau o șoaptă cristalină.

Bărbatul rămase încremenit:

− Un înger, respiră gâfâit. Un înger care m-a salvat. Îngerul meu păzitor. Dădu să se apropie.

− Neee! Ai zis că te ocupi. Dacă atingi, cu mâinile alea, rochia asta, ai să mori instantaneu!

 

− Ciudat, dar foarte bun. Ești sigur că nu ai adus, de undeva, de acolo de unde vii, mâncarea asta?

El nu înțelegea. Era complet pierdut și nu o scăpa din priviri. Și avea o privire carnivoră care făcea să i se strângă, aproape dureros, pântecele…

*

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s