Fără regrete

Castelul rezistă. Deși spionii mei mi-au zis că monseniorul a murit acum patru zile și nu se mai află nici un războinic acolo, castelul mi-a respins trei atacuri și m-am ales cu tot atâția oșteni răniți.

Părintele Antoniu îmi spune că, după socotelile lui, azi e ziua nașterii Mântuitorului și nu se cade să facem vărsare de sânge, iar atunci îmi vine o idee. Tovarășii protestează, dar eu mă urc pe cal, iau sulița cu steagul alb legat în vârful ei, și le zic:

− Eu am să atrag toată atenția asupra mea, iar voi, frate Rudolpf, și tu, frate Dasher, o să învăluiți prin flancuri…

− Au să te ucidă fără să clipească, se vaită Donder, fratele olog.

− Nu cred! Nu într-o zi de sărbătoare mare, ca aceasta.

Mă apropiu de castel cu sulița ridicată în brațul drept și fără nici o armă asupra mea:

− Cine are urechi de ascultat să audă căci astăzi e ziua nașterii lui Iisus, și azi nu vin la voi ca un vrăjmaș.

− Dar ca cine vii, tu, Războinicule?

Incredibil. La doar câțiva pași de mine, ca din pământ, dar dintr-o grotă atent mascată de zidul de apărare, apare o tânără cam la douăzeci de ani, iar în urma ei alte două femei și patru oșteni înarmați cu arbalete.

Ne privim în ochi. Are ochii albaștri, de pisică sălbatecă, în care dansează, hipnotic pete căprui, mai are un păr roșcovan răsucit pe spate cu fierul încins ca să i se vadă fruntea dreaptă și fără de cută. Nasul cârn și mic te sfidează pe deasupra unor buze cărnoase, ușor răsfrânte spre afară și arse de un jar interior. Ca și cum n-ar fi suficient, trupul mic, dar închegat, i se mișcă pe două picioare drepte și sprintene, cureaua arbaletei mișcând, ușor, sânul stâng, care se opune ferm.

Simt o tulburare.

Privirile noastre se ciocnesc violent, se sparg în mii de țăndări care apoi se reunesc una cu alta. O simt a mea în universul ăsta care ne este dat, perechea îndelung așteptată, motivația vieții, și fac pasul în față.

− Căpitane, țipă Rudolpf, apărut sub coasta dealului…

− Soră, se năpusti înainte și una dintre femei.

Nu mai conta.

Am luat-o în brațe și i-am căutat gura. Am  găsit-o și… după o ușoară ezitare mi-a oferit fraga buzelor. O strâng în brațe ca pe avutul cel mai de preț, iar ea se lasă, covârșită de sărutările mele aprinse.

De sus, de pe metereze, tineri soldați țărani încep să chiue, iar camarazii mei aruncă cu cușmele de pământ, râzând mucalit.

Mă uit la ea: îi sclipesc ochii, repede și-a făcut culcuș cald la pieptul meu, iar eu gândesc, cu un ultim strop de rațiune, că viața mea de mercenar se va încheia aici, acum, și fără de regrete!

***

Reclame

2 gânduri despre „Fără regrete

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s