Orizont incert (IX)

Îmi vine să râd, să râd nebunește cum n-am mai râs… ohh, oare de când? Strâng din dinți, dar râsul, deja isteric, mă năpădește. Toți mușchii mi se contractă și izbucnesc într-un hohot homeric.

Toți mă privesc ca pe un nebun, iar eu, ștergându-mi lacrimile, îl întreb pe tregel:

− Care-ți este numele haiducule?

Se așează într-un genunchi, pleacă capul, și rostește:

− Avalon, mărite războinic, Avalon de Silva Ingueta ros de Palma contre Dospinos et Rozalino.

− Lung nume…

− Da, Mărite Războinic, ce să facem… mama nu a știut exact cu cine m-a conceput așa că, pentru a nu pierde alocația, i-a pus pe toți acolo.

− Bine, Avalon. Și eu simt că-mi vin în fire, după puseul isteric, așa că-i arunc lui Avalon biluța cu implantul:

− Mergi acum dincolo și roagă pe o persoană numită Xi să ți-l reinstaleze și să vă dea de mâncare apoi rămâneți sub ordinele fiului meu până când am să vă convoc.  Uite aici, pe luna asta, plata pentru tine și coechipierii tăi, prima plată în slujba reginei.

Tregerul holbează ochii.

− Doi vor rămâne aici, sub comanda fiului mei Cyril, să păzească castelul și un fir de iarbă de-o lipsi vor avea de-a face cu mine, iar ceilalți doi, mai răsăriți, împreună cu tine, veți rămâne la dispoziția mea. Ai înțeles?

− Da, Mărite!

− Nu-mi mai zice Mărite. De acum te adresezi cu Căpitane. Priceput?

− Da, Mărite Căpitan! și iese cu spatele pe ușă.

 

Mă așez pe o canapea, imitație Empire care pârâie sub greutatea costumului și, rânjesc pe dinăuntru, a mea. Fac câteva mișcări din brațe urmărind senzorii, mă salt în picioare și verific flexibilitatea genunchilor, brusc, sar până în tavan și mă încleștez cu ghearele costumului în tencuială. Un îngeraș cu aripioare albe mă privește întrebător. Îi șterg fața din două lovituri de pumn și-apoi rămân atârnat cu capul în jos și brațele în lături… oftez  și , în sfârșit,  Prea Înaltul dă semne că revine pe astă lume.  Ochii îi bulbucesc sub pielea pleoapelor apoi îi revine tonusul care-i încleștează brațele pe piept. Rămâne încremenit și dacă ar fi fost un șacal s-ar fi văzut cum rotește urechile.

− Monetti! Tresare, dar rămâne cu ochii încleștați. Monetti, continui, nu toți sunt clădiți după tiparul tău și ar trebui să știi asta…

− Da! Dar miza-i mult mai mare. Este uriașă.

− Poate mai știm și noi…

Deschide, brusc, ochii și mă focalizează îngrozit:

− De unde?

Rotesc privirea prin plafon și apoi o fixez în a lui. Înțelege și se îndreaptă în fotoliu. Se pipăie precaut, geme când dă de locuri dureroase și, din nou, mă privește cu privirea aia, de șobolan prins în capcană, dar care te va mușca de moarte dacă te apropii de el.

− Mergem la palat, concluzionez și consider că am stat destul cu capul în jos. Nava va ateriza în jumătate de oră. M-am folosit de vocea ta înregistrată de tregel în implantul senzitiv. Și el te spiona. Tandea și cu mandea…  Sper să fii rezonabil.

Apleacă capul și-i dau o palmă peste urechea stângă:

− Eu am mâncat șobolani. De vii! Mișcă!

 

− Tată! …. Intră aproape panicat: o navă a aterizat pe platforma de nord.

− Foarte bine, fiule. Să mergem la regina ta.

Isabela fuma, nervoasă, o țigară subțire și argintie pe care o strivi imediat în scrumieră atunci când mă văzu apărând:

− Ce se întâmplă Ailin? Sunt captivă aici? Niște indivizi cu aspect de oieri au început să întindă fire în jurul castelului meu, iar eu sunt ținută aici… ai jurat credință, ahhh, nu ar fi trebuit să mă opun…

− Nici pe departe, regina mea, doar îți protejează proprietatea pe timpul cât vei lipsi. Hai! Mergem în Capitală. Ne așteaptă o navă…

− De unde? Cum?

− De unde, nu știu… Cum? Prin grija Primului Ministru.

− Nu înțeleg. Ai zis că nu m-ai trădat.

− Nici o trădare, Regina Mea! Să zicem că i-am zis că o prințesă, dacă ajunge regină, poate să dea un decret prin care să se mărite cu cine vrea…  Bărbații sunt în stare de cele mai mari tâmpenii atunci când le cășunează pe o femeie.

Vântură aprig evantaiul privindu-mă pe deasupra lui, dar nu-i ofer satisfacție:

− Nu avem timp. Doamnă, v-am rugat să-mi dezlegați urmașii de orice acțiuni pe care le voi face eu. Mi-am găsit un moment și am întocmit documentul. Este în conformitate cu Scripta Regală. Dacă doriți, în continuare, serviciile mele, vă rog să îl semnați. Acum este momentul.

Ochii i s-au făcut o dungă, scanează documentul filă cu filă, metodic, cu aplicația îndelung exersată a funcționarului regal. Documentul pare interminabil, se plictisește și ridică o privire rece:

− Este fără de cusur, căpitane. Nu știam să ai abilități birocratice…

− Da… Este o ironie. Deși ne cunoaștem atât de intim nu știm mai nimic unul de altul.

Strânge din buze și-mi trimite semnătura wirelss. Arhivez și trimit o copie, via satelit, la Arhivele Regale, una la registratura Notariatului de Sarmantia și una către implantul lui Cyril.

 

Nava se ridică silențios.

Rămân cu ochii în ochii fiului meu. Ridic și eu mâna ca răspuns la salutul său.

*

Reclame

2 gânduri despre „Orizont incert (IX)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s