Orizont incert (X)

Nava se ridică silențios.

Rămân cu ochii în ochii fiului meu. Ridic și eu mâna ca răspuns la salutul său.

 

Mă duc în cabina de pilotaj. Scanez rapid și apoi le explic piloților:

− Vom face câteva modificări…

Aterizăm în secțiunea comercială printre mii de alte asemenea navete și scanez atent. Nimeni care să n-aibă de treabă prin zonă. Oricum, nu vom păcăli multă vreme, pe nimeni. Eu, în față cu Isabela la umărul meu, în spate Xi cu fecioara, apoi Primul Ministru flancat de treger, iar la urmă, cei doi oameni de-ai lui.

Din mulțime primesc un bip, scurt. Marele Maestru în Științe Cibernetice, Anjin Ketfal e o persoană scundă, bonomă, și vizibil întristată:

− Domnule Protector Regal, face o plecăciune, sunt absolut dezolat că una din cele mai reușite creații ale mele, în care…

− Ai făcut ce ți-am cerut? îi retez macaroana din scurt. Savanții ăștia, dom’le… vorbesc, vorbesc, și fac numai prostii pe care, mai apoi, trebuie să le descurcăm noi…

− Da! Cum ați ordonat. Veniți! Am pregătit totul.

Atelierele Regale constau în zeci de clădiri impozante ocupând mai bine de zece hectare în coasta vestică a palatului care, atunci când avioneta ia un viraj, se profilează, sumbru, pe cerul înourat și-n vechimea lui de peste două milenii, iar Isabela îmi strânge, înfrigurată, mănușa costumului.

− O să fie bine, regina mea, șoptesc, și încleștarea-i crește.

− Vă rog, acomodați-vă! Am pregătit cele mai bune apartamente, iar cina se va servi imediat.

Rotesc privirea: lux. Trăiesc bine specialiștii…

− Xi!

Am folosit doar  umbră de voce, dar condiționarea s-a făcut, căci ridică privirea.

− O preiei pe Isabela. Nu voi lipsi mult. Avalon!

− Ordin, mărite căpitan.

Vreau să protestez, dar dau a lehamite din mână:

− Păziți ușile. În afară de mine nu intră nimeni. E pe viață și pe moarte, n-aveți voie să ezitați.

− Am înțeles!

− Domnule Prim Ministru, după Dumneavoastră!

Sătul, Avalon stătea răscrăcit pe canapeaua de lângă ușă, asculta o melodie sud americană și se scărpina la coaie. Explozia l-a răsucit pe jumătate și l-a aruncat în celălalt colț al camerei.

Deși năucit se ridică fioros și trase de sub subțioară jungherul. Nu vedea nimic din cauza fumului așa că cei doi indivizi în costume negre și căști pe cap aproape l-au luat prin surprindere. Prima descărcare energetică i-a trecut prin umărul stâng făcând o gaură cu grosimea de un deget, dar tregherul era om de la țară, vânjos prin natură, așa că răcni îngrozitor și jungherul izbi la îmbinarea dintre costum și cască, cam pe unde se află jugulara. Năpraznica lovitură frânse arma în două, dar atacatorul se prăbuși cu mâinile încleștate de gât.

Tregherul simți o căldură care-l năpădea și-atunci răcni:

− Am jurat credință Reginei Mele! și se năpusti în salon.

Se împiedică de cei doi tovarăși ai săi și ar fi căzut dacă priveliștea din fața lui nu l-ar fi înghețat pe picioare:

Tăiat oblic, de la umărul stâng, până la șoldul drept, al doilea atacator tocmai se dizloca, trupul prăbușindu-se în dreapta, iar picioarele în stânga. Scântei jucau în încăpere, iar aerul era plin de ozon.

Mai în spate, Xi trecu două degete peste lama katanei, care încă fumega apoi, după ce o ridică deasupra capului, o introduse, dintr-o singură mișcare, în teaca de pe spate.

Avalon mai făcu un pas și se prăbuși.

*

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s