Orizont incert (XIV)

− Iar după ceremonie ne vom ocupa și de războinicul ăsta. Ai înțeles?

− Cum nu se poate de clar, Domnule Prim Ministru!

 

Spațiul secret din spatele tronului a fost cândva buduarul reginei, dar după atentatul asupra reginei Elisabeta de Hohenzollern, de acum șapte secole, a fost șters din toate hărțile oficiale, construindu-se o nouă anexă cu acest scop în coasta estică palatului.

Acum se constituia ca un ultim bastion în cazul unei lovituri de palat, în care să se refugieze și apoi să fie evacuați în siguranță membrii casei regale.

Tregerul stă răsturnat pe o canapea. E palid, dar în privirea lui citesc ceva nou: conștiința datoriei îndeplinite fără de preget. E bine pentru un hoț de oi.

Xi stă într-un colț cu mâinile încrucișate pe piept. La privirea mea întrebătoare răspunde laconic:

− Străini. Am avut noroc mare cu el, altfel elementul surpriză ar fi putut înclina balanța.

Îl ating pe frunte:

− Cum e, războinicule?

− Doare, Mărite Căpitan, dar e bine. Acum știu și eu. Păcat că nu au aflat și tovarășii mei.

− Nu-ți fie cu grijă, de vitejia lor va afla întreaga comunitate. C-o moarte toți suntem datori!

Scot, din borseta de supraviețuire, gelul cu naniți, desfac pansamentul și-l apropii de rană. Privesc, încă cu o strângere de inimă, deși nu-i prima oară când îl folosesc, cum capătă, brusc, o viață proprie și se prelinge, ca un șarpe, în rană. La un moment dat curgerea se oprește, iar restul de gel revine în flacon. Pun, grijuliu, capacul și-l privesc pe Avalon:

− Nanoroboți. Vor reface zonele de țesut pierdut, legăturile sanguine și nervoase, iar pe măsură ce organismul repară, cu propriile puteri, vătămătura, se vor retrage și autodistruge. Cam într-o oră ar trebui să fii funcțional.

Într-un colț, Xi are un zâmbet asiatic.

Îl privesc pe general. Ultimele evenimente l-au marcat pozitiv, are acum spatele drept, întreg tonusul crescut și scântei în priviri.

− Generale Mattis, te știu patriot.

− Ordin, Căpitane! Din postura de Protector al Reginei îți sunt subaltern.

− Vreau ca tu și echipa ta de luptători să ocupați poziție în spatele delegației prințului de Susex. Discret. Și, la semnalul meu, să-i umflați!

− O să-mi facă o deosebită plăcere, căpitane. Consideră lucrul ca și făcut, dar ție ce-ți trece prin cap să faci? Am o presimțire rea…

− Eu am să fac o vizită dușmanului, să avem o discuție între patru ochi…

− Vai, sări ca arsă Isabela, au să te ucidă fără să clipească!

− Mă onorați cu grija, Regina Mea!

Fac o mică plecăciune:

− Au mai încercat! Se pare că au ghinion cu mine, iar când or să audă ce vești le-aduc numai de grija mea n-o să le mai ardă… Totul rămâne cum am stabilit. Xi! Până își revine Avalon în puteri, preiei și sarcina apărării reginei.

Xi înclină, scurt, din cap.

− Nu lipsesc mult. Hai! Urați-mi succes! Ce-aveți mutrele astea de înmormântare?

− Aibi grijă, căpitane, abia șoptește Isabela.

− Întotdeauna, Regina Mea!

 

Nunta prințului de Astoria cu Isabela a fost fastuoasă, iar Propaganda a profitat din plin, difuzând-o pe toate canalele de știri dimpreună cu lacrimogene îndemnuri la patriotism.

Isabela arăta absolut fascinant: radia prin toți porii o fericire netrucată, iar ochii îi păreau aprinși de un jar interior de nestins. Avea o privire de Giocondă și mai târziu am înțeles de ce căci, nu mai târziu de nouă luni, dădu naștere unei fetițe sănătoase de aproape trei kilograme, fapt de mare mândrie pe fondul unei natalități în scădere pusă pe seama războiului care intrase într-o fază tactică ce anunța prelungirea lui pe o durată nedeterminată.

Eu am tot fost mutat de colo colo, mereu unde bătăliile erau mai înverșunate și, deși rănit de trei ori, continuam să ies învingător din lupte aparent fără sorți de izbândă ajungând spaima generalilor.

Regina se simțea din ce în ce mai rău și, în ciuda tuturor eforturilor făcute de medici, muri pe când Anabelle, fata lui Isabela, împlinea nouă ani.

Cum Regina a murit fără urmași și în conformitate cu Perceptele Regale, până la majoratul lui Anabelle, singura pretendentă de sex feminin până la spița a treia, la tron, a fost înscăunat Regent, Prințul de Astoria mai în vârstă cu doi ani decât fratelui său, Prințul de Susex.

M-am bucurat atunci, căci știam că Prințul de Astoria este un patriot și speram într-un reviriment al războiului care ajunsese la nivelul unor hărțuieli sporadice și dezonorante ambelor părți combatante, sau măcar într-o capitulare onorabilă, dar nu se întâmplă nimic. Ba mai mult, am fost retras de pe front, cu toate laudele de rigoare, dar fără să fiu avansat în grad, și trimis instructor de cadeți la Academia Militară Regală.

Moartea celei de a treia soții, în chinuri, încercând să nască un făt deja mort la ea în pântec, a pus capac peste toate. Întristat, dezamăgit de tot și de toate, mi-am luat fiul și m-am retras pe domeniile mele.

Moartea, cel puțin suspectă, a Regentului de Astoria, mă afla la șase ani de viață autarhică atunci când am primit acea vizită misterioasă.

Aflată în postura de viitoare Regină prin Alianță, până la majoratul fiicei sale, și temându-se pentru viața ei și a copilei, Isabela apelează la mine ca la un vechi și de încredere prieten.

Anabelle împlinea pe atunci frumoasa vârstă de șaisprezece ani.

*

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s