Orizont incert (XVII)

− Înainte de a începe ceremonia am a spune câteva cuvinte…

Se face liniște. Luată prin surprindere Isabela sare ca mușcată de șarpe:

− Căpitane, îți ordon să taci!

Șambelanul lovi încet cu sceptrul în mozaicul sălii:

− Ducele de Sarmantia, din dinastie întemeietoarea a regatului, poate să vorbească oricând, iar prințesa de Astoria, soția Regentului, nu poate ai porunci să tacă.

− Tu? Duce de Sarmantia?

O văd cum scanează febril prin implanturi apoi buzele îi fac acel delicios „O” de uimire.

− Da, Regina Mea. După cum îți spuneam acum ceva vreme domeniile mele nu-s chiar de lepădat, dar orizontul tău era mai vast. Am considerat, de asemenea, că nu e bine să alătur o titulatură nobiliară rangului meu ostășesc. Cum ar fi sunat: căpitanul Ailin, duce de Sarmantia?!

Sala se amuză, iar Isabela strânge din buze.

− Deci! Cum voiam a spune, am două anunțuri de făcut. Primul:

Palatul este înconjurat și nimeni nu intră, sau iese, fără acceptul expres al fiului meu. Cyril, ești acolo?

− Aici, tată! Se aude în difuzoarele sălii. Am contactat lista cu veterani pe care mi-ai dat-o, toți, fără excepție, au răspuns apelului tău și au adunat, conform cu porunca Reginei Noastre, cât de mulți oameni cu putință pentru a fi prezenți la înscăunarea Sa.

− Ceee poruncă? Isabela este siderată.

Șambelanul simte nevoia să intervină:

− Ordinul a fost înregistrat acum două zile la Registratura Regală, arhivat cu numărul 237884 și are semnătura Dumneavoastră.

− Ah, Ailin, de-aia era așa de stufos documentul ăla, exclamă Isabela și tace îmbufnată.

− Și a două, zâmbesc fin, și-mi rotesc privirea prin sala imensă. În colțul nobililor de rang înalt descopăr privirea generalului Mattis care înclină capul a aprobare. Dincoace, în loja ceva mai retrasă special amenajată pentru delegația imperiului, generalul Huebner îmi face, și el, un semn aprobator.

Acum, sau niciodată.

Îmi ridic glasul, doar puțin sub Voce, și rostesc pregnant:

− Eu, Ailin, Duce de Sarmantia, din Dinastie întemeietoare a Regatului care a fost întotdeauna pavăză la frontierele sale, în deplină cunoștință și cu toate dovezile trebuincioase, acuz pe Amario, prinț de Susex, din familia regală, și camarila sa, de crimă…

Toată lumea încremenește. Isabela mă privește cu ochi mari, iar prințul dă să se ridice de pe scaun. Continui mărind puterea Vocii, menținând-o, totuși sub pragul psihedelic:

− Îi acuz de conspirație, omor și tentativă de omor, de genocid prin imprudență și ascunderea în vederea de foloase personale a acestuia. Generale, umflă-i!

Generalul surâde feroce și se năpustește asupra prințului. Doi inși din garda de corp a prințului se opun, iar trei soldați antitero intervin și ei. Se produce o busculadă din care prințul se eliberează. Are în mână un pistol.

− Și totul numai din cauza ta! Mori, târfo!

O țintește pe Isabela și, înainte ca generalul să-l poată opri, trage.

Lovitura energetică o lovește pe aceasta în plin, iar un halou violaceu o cuprinde din toate părțile. Regina are un moment de stupoare, se pipăie cu palmele-i mici pe piept și-apoi dă ochii peste cap. Șambelanul, mereu prezent, o prinde în brațe și o așează în scaunul regal. În sală se răspândește un miros înțepător de ozon și, după o scurtă ezitare, toată lumea continuă ce-a început: se năpustesc unul asupra celuilalt. Prințul este încătușat, iar ceilalți complici nu opun rezistență.

− O vestă de supraviețuire extrem de eficientă, nu-i așa? Și nu-i fabricată în Atelierele Regale, privesc spre prințul Sadam care are o tresărire.

Medicul regal stă într-un genunchi în fața reginei, o scanează cu tot felul de device-uri apoi oftează, îi dă pe la nas cu un șip, iar aceasta tresare și rotește o privire năucă. Imediat, un echipaj de femei o înconjoară și încep, metodic, să-i refacă alura lejer mototolită.

Surâd unei amintiri și-apoi mă încrunt.

− Dar trădarea nu se termină aici. Putem adăuga la lunga listă a vinovățiilor prințului de Susex și pe cea de uneltire.

Se face din nou, liniște. Prințul Sadam transpiră…

− Acuz, aici și acum, pe Prințul Moștenitor al Imperiului, nepotul fratelui mai mic al împăratului, decedat în condiții discutabile acum zece ani, de… genocid, omor și tentativă de omor.

Prințul se șterse la frunte cu o batistă scoasă din mâneca hainei și mă privi cu un calm demn de școala imperială:

− Căpitane, sau domnule conte, cum preferați, aceste acuze sunt foarte grave și nu pot să le privesc decât ca o încercare jalnică de a nu vă recunoaște înfrângerea. Eu am venit aici să aduc pacea. Căsătoria mea cu fiica Regentei ne-ar fi permis o tranșare mai lejeră a disputelor noastre care durează de peste două decenii. Simt că prezența mea aici nu mai este agreată și mă voi retrage. Sper că tratatele bilaterale privind această întâlnire vor fi respectate, altfel… răspunsul imperiului va fi prompt și devastator.

Dă să se ridice, dar generalul Huebner îl apasă de umeri în jos, înapoi în fotoliu.

− Aproape că ar fi fost așa cum spuneți, prințe, dar ați ignorat un fapt: nu toată lumea e ca voi, rapace, dornică doar de putere fără limite, de a se scălda în obediență. Nu toată lumea pleacă capul la crede și nu cerceta și, ironic, pierzania v-a venit tocmai din dragul conspirativității care vă turna în sângele subțiat adrenalina de care aveați nevoie.

Fac o pauză și-mi rotesc privirea prin sală:

Tocmai excesul de discreție v-a pierdut. După câteva întâlniri personale, cu teama ca serviciile secrete a celor două țări să nu intre la bănuieli, ați folosit de cărăuș un android, un exemplar mecanism construit de Marele Maestru în Științe Cibernetice, Anjin Ketfal la Atelierele Regale. Doar că exact prezența acestuia a alertat serviciile de contraspionaj imperiale care l-au abordat și, folosind o tehnică specifică, l-au dotat cu un implant special, care i-a clonat propriile implanturi și-l monitoriza permanent.

Aflând la cine a apelat Regina Isabela pentru protecție, Prințul de Susex a trimis și el ce avea mai bun ca să mă ucidă, dar adroidul și-a ratat misiunea și, iată, implantul serviciilor voastre de contraspionaj a ajuns la mine. Privește:

Pasez cu mâna spre marele ecran din fundul sălii care se animă. Îi putem vedea pe cei doi conspiratori discutând înfierbântat:

„Tu ocupă-te de idiotul ăla de prinț de Astoria că de boșorogu’ de unchiu-meu mă ocup eu!”

Prințul plecă capul.

Șambelanul dădu cu sceptrul în podea:

− Curtea supremă a judecătorilor regali a admis probele prezentate de către Ailin, duce de Sarmantia versus Amario, duce de Susex prinț moștenitor al tronului&complici și a decis reținerea învinuiților până când un complet de procurori regali va stabili capetele de acuzare. Până atunci învinuiții vor fi transferați provizoriu în arestul judecătoriei centrale…

Fac un semn și șambelanul tace.

− Ce atâta grabă… Să nu le răpim plăcerea încoronării prințesei… Valabil și pentru tabăra adversă. Cyril! Cum e afară?

− Nebunie totală, tată, dar ținem lucrurile sub frâu.

− Bine!

Mă uit și la Isabela, care-i un pic cam palidă, dar după ce a scăpat de vestă arată precum o viespe care-și balansează abdomenul cu acul în căutarea victimei, de-mi trimite numai fulgere violete, și-o întreb:

− Pregătită, Regina Mea?!

Își pune mâinile în șolduri și ridică bărbia voluntară:

− Da, domnule Duce!

− Perfect! Fac un gest larg. Atunci, să vină popii!

*

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s