Chef la Pângărați (IV)

Fugim fiecare la chilia lui.

Și văzui cum, când părintele Vavila, în plin patos, rădica mâinile către cer, de i se vedeau brațele vânjoase acoperite cu peri scurți și negri, se producea o tulburare printre cuconițele din primul rând și evantaiele începeau să se zbată precum aripile de colibri mai puțin la una, care avea un năcaz cu gâtul.

Din când în când îi svâcnea ba în dreapta, ba în stânga, iar privirea ei iscoditoare cerceta lumea adunată la slujbă. Ticul ăsta nervos deveni o asemenea obișnuință încât, atunci când, în fine, mă descoperi, rămase pironită cu privirea în ochii mei. Ne unirăm într-o singură făptură, dar totul dură doar o secundă căci, înciudată a se dea atât de ușor în vileag, domnița își strâmbă boticul înciudată și pocni așa de amarnic cu evantaiul strâns, de rochie, încât zgomotul ca de pușcătură de flintă îi tulbură, pentru o clipă, șirul gândurilor prea vrednicului părinte Vavila. Acesta își roti privirea, o fixă pe domnișoară precum pe o gâză în insectary, iar pre când aceasta roșea violent, tuși, își drese glasul și continua predica exact de unde fu întrerupt.

La masă, la care mă nimerii în stânga părintelui Vavila, acesta mă urmări cu coada ochiului și, când ajunserăm la clapon, văzând că nu mă ating de usturoi, numa’ ce se aplecă către urechea mea:

− Apoi asta cum mai e, domnule? Nu dumneata, nu mai târziu de de două zile, ziceai că-i musai să respectăm canonul?

− La naiba cu el de canon, sfinția-ta, pre’ când se uită la tine niște ochi verzi ca de cobra regală, uiți de toate canoanele.

− Adevăr grăita-i fiule, șoptește la rândul lui, și ca să-ți speli toate păcatele ia potrivește de-un speech, da’ să nu fie ca al lui Grigoriță că spariem lumea…

Clincherie se strecoară la mine în chilie.

− Ai dus scrisoarea?

− Dus… am, am dus!

− Și?

Se caută călugărul prin rasă, prin anteriu, eu turbam… în sfârșit scoase o scrisorică mică și mi-o dă.

Dau de-o miros, dar o duhoare de slană stătută îmi mută nasul din loc. Mă uit criminal la Clincherie și scot scrisoarea din plic.  Mai păstra încă miros de parfum, fin, franțuzesc. Vorbea simplu: „ Vin!” și parcă simt o umbra de sărut. O pun la piept și ridic nedumerit privirea către Clinchenie. Stătea smerit părând că se roagă. Pricep, și-îl omenesc. Pleacă mârâind în glugă: lumea îi zgârcită și patimile grele… alerg după el și-i mai dau un un ban de argint.

Mă perpelesc cu ochii pe ceas.

În sfârșit… Ies ferit, tot cu ochii cât cepele. Întuneric, doar luna ce arunca câte o geană de lumină prin fereștile mici. Mi se pare că văd o umbra și mă fac una cu peretele. Umbra se strecoară afară, iar eu după ea. Realizez că-i prea înaltă și când să iau o decizie aud rumor în poiană:

− Dar, te rog să-mi explici și mie, ce căutai la ora asta afară, se aude vocea surorii mai mari.

− Iaca mă plimbam, se aude vocea înțepată a ăleia mai mici. Nici să mă plimb nu mai am voie de răul tău. Și tu? Tu ce cați aici când toată lumea doarme?

− Iaca și eu mă plimbam că n-o trebui să cer voie de la soru-mea mai mică.

Tensiunea creștea și parcă vedeam o păruială strașnică între muieri când, din stânga se auzi un glas de bariton, sobru și echilibrat:

− Vai… Dar se poate domnițelor ca să umblați, noaptea… sunt câni sloabezi… Hai să vă conduc la chilii.

Fac zgomot de tufișuri:

− Părinte, ieșii un pic la aer…

− Iaca conducem domnițele, tocmai ce se aerisiră și ele…

− Daaa! Și eu… simțeam așa… o greutate în piept…

Ne apropiem și-i șoptesc:

− Mai schimbă, părinte, și dumneata locul că de… eu numa’ pe ăsta-l știam…

− Mai zi și tu ca să știu de voi… Las că-ți arât eu mâine încă două cuiburi bune și cu iarbă deasă și continuă cu glas tare: Domnul nostru s-a oferit să o conducă pe, onor, surioara d-voastră pe poarta din mijloc, că e mai aproape și dacă îngăduiți și eu vă voi fi companion până la cetate. Arată foarte ghotic în săgeți de lună.

O trântesc în poiană și o umplu de sărutări. Mânile mele slobode se poticnesc în tot felul de cordeluși și cearcăne de fier, mai ceva ca în chinurile lui Dante.

− Luna. Vezi Luna?

− Da, gâfâi eu, o văz. Ce nu văz e cum se scot toate astea…

− Nimic nu știi…

***

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s