L’art du statuaire

De dimineață găsesc pe biroul meu din redacție un bilețel care mă îndemna misterios: dacă nu vrei să scapi o chestie babană să fii pe la unșpici la hotelul de pe strada Colțea, colț cu Avramesei.

Eram primul matinal căci încă mai păstrez obiceiul de a veni odată cu tipografii să-i mai ajut și să le fur din meserie. Și-apoi, în liniștea aceea a dimineții, dar care prevede tumultul zilei pe cale de a izbucni, ideile vin parcă singure de ne unde și se aștern lesnicios pe coala albă de hârtie. Asta era la Gazetă de unde am fost alungat de patron în orășelul ăsta de provincie. Și asta până ce se mai liniștesc apele în capitală ca urmare a ultimului meu articol și nu mai primesc amenințări zilnice cu toate chinurile iadului.

O ischitesc, așadar, pe coana Rada, care încă deretica trăgând după ea o găleată de tablă și-un T-eu înfășurat într-o cârpă soioasă.

− Da’ n-a intrat nimeni, păcatele mele, că-s de la șase și tot adun după urma voastră, nu v-ați învăța și voi mai ordonați că sunteți oameni cu carte…

O las așa, încurcată. Termin articolul de zi și mă duc la boss să-l aprobe. Îi arăt și bilețelul:

− Cine să mă cunoască p’aci că abia ce-am vreo două săptămâni…

− La-s că ai avut tu grijă să te afle… mormăie patronul, se uită la bilețel, iar ochii încep să-i joace-n cap:

Du-te, du-te ! O să fie plin de învățăminte,

Hotelul e o clădire gălbuie, jumulită, prin curtea căreia se scurge fără întrerupere un pârâu de zoaie. Felinarul roșu și sârma pe care-s puși la uscat mai mulți culottes-izmenuțe mă localizează precis. Intru ferindu-mi pantofii și ținându-mi batista la nas, dar trebui să o dau jos căci mă întâlnii cu Ermin, băiatul mai mare al patronului de la Zaharicale Demetrius, căruia îi făcusem un un laudațium din ordinul boss-ului, și pe care miasmele pârâului verde-lăptos nu păreau a-l supăra.

– Ai fost la fete?

– Fete la Madame Eusebia? Ha! Femei! Ar trebui să dăm o masă-n cinstea lor!

– Nu mai e nevoie. După cum ai văzut până și guvernul știe că Terente rimează de bine de rău, cu Benemerente și le-a trimis la toți câte o decorație.

– Terente*, Bene-merenti**, repetă încântat Ervin. Ești socialist, dar ești deștept, Casanova! Dacă vrei, poți să scrii și despre mine în foaia aia, nu doar la comandă, pentru taică-miu!

– Îți ofer două coloane. Te faci singur de râs.

– Te pup, spuse dulce Ermin. Admir vorbele de spirit din partea oricui ar veni! Lasă-mă să te pup!

– Ai fi în stare să-mi muști beregata, spuse-i oferindu-i obrazul. Și pentru că nu vroiam să pierd ocazia adaug: știu că ai vrea să mă vezi mort!

– Pe crucea mea! se apără Ervin, înroșindu-se. Întreabă pe cine vrei, dacă nu-ți iau întotdeauna apărarea. Casanova! Îți jur! Vin-o pe la mine deseară.

– Vreți să mă linșați?

– O să fii regele balului, Casanova, o știi prea bine, uite o invitație pentru două persoane.

– Pot să vin cu patronul?

– Te-ar eclipsa, Casanova. Dar a sosit trupa lui Leonard, împreună cu marea Adele Delorme, de la Paris… Alegeți o actriță și vino cu ea. Te rog Casanova! Avem nevoie de tine în comisia de încoronare a reginei primăverii… Ticălosule!

– Ești un prost!

– Sunt prost. Și burghez. Dar vin-o deseară! Te rog! Va fi numai lume bună!

– Voi veni cu Adele Delorme.

Îl conduc până la poartă, împingându-l cu vârful degetelor.

– Te aștept Casanova!

– La revedere. Încheie-te la pantaloni!

Revin stârnind roiul de muște verzi adăpostite printre bolovani și intru în coridorul întunecos al hotelului.

O mulțime de bărbați așteptă, cu spatele sprijinit de ferestre. Îi aud șoptind, șușotind și chicotind și bănuiesc că mă privesc, fără ca eu să pot recunoaște pe nimeni. Zâmbesc uneia din fete care trecu pe lângă mine cu ligheanul plin și ea îmi răspunde cu un zâmbet umil și plin de speranțe ascunse.

− Unde e doamna Eusebia?

– Madam e la dumneaei în cameră. Ultima cameră pe dreapta.

Mă îndrept spre fundul culoarului, dar mă opresc brusc căci văz o prezență cunoscută și acum leg cu privirea jucăușă a boss-ului. Madame Eusebia e o familiară a redacției având o rubrică personală de higienă, și ne-am regăsit, de câteva ori, în biroul patronului. Iat-o acum, în cu totul altă postură, conducând spre ușă un domn foarte înalt și gros, cu spinarea rotunjită. Domnul mormăi ceva și codoașa chițăi făcându-i temenele.

Orientul, gândesc siderat. Mărimile se lăcomesc la prostituate vulgare, ca parlagii, iar codoașele au grații de eunuci.

Mă simt prea elegant printre vizitatorii acestui bordel de mâna a treia și chiar sunt, nu atât datorită sacoului strâns în talie, cât nonșalanței de bucureștean, cu care-l port. Îmi aprind o țigară ca să risipesc mirosul amestecat de sudoare și lavandă și mă înclin ceremonios, când codoașa se opri în fața mea.

– Ai găsit bilețelul, frumosule? Nu te supăra pe mine, trebuia să-l conduc pe domnul senator…

– Domnul cu greabănul gros e senator? Am crezut că e pompier!

– Senator, senator, chicoti femeia. E în trecere prin oraș. Și după o porție de cremvuști cu hrean la Dunărea, vine aici pentru desert… hi…hi…

– Desertul se ia la braseria doamnei Amandina pe Strada Mare…

– Ei află că nu, frumosule! Am o fată grozavă, o unguroaică cu părul roșu, albă, tânără. Părul roșu și ochii verzi…

– Senatorul a ieșit acuma de la ea?

– A ieșit, degeaba… Trece numai să dezbrace fetele, să le pună să bea, le sărută… Prostii de bătrân impotent.

– Îmmm…

– Nici n-a atins-o, pe ochii mei. Ți-o jur! Să mergem în salon!

– Ce salon?

– Am făcut un salon din camera mea pentru clienții mai fini, mai levanți… Hai, vino să cunoști pe cineva… o luă înainte aranjându-și buclele mici ca de piper, deasupra cefei grase. Mai e un domn, spuse, vorbind peste umăr. Un domn care așteaptă.

Ușa salonului-dormitor e dată de perete. Am simțit imediat mirosul stătut al covoarelor, mileurilor și goblenurilor care acopereau mobilele și podeaua, pereții și o parte a ferestrelor. Abia îmi pot trage răsuflarea în această colivie păroasă, luminată de o mare lampă cu petrol și în colțul căreia agonizează, sub o icoană de argint, o candelă.

La intrarea mea, un bărbat cu mustață pe oală sări în picioare și se înclină ceremonios:

− Donat, spuse întinzând mâna. Bonjour monsenior!

E îmbrăcat în jiletcă și pantaloni reiați părând foarte mulțumit că s-a putut ridica de pe fotoliul costeliv acoperit cu o husă groasă.

− Bonjour, mormăi derutat.

− E domnul Donat, spune codoașa. Vine de la Paris. Și trece pe la mine întotdeauna când are treabă la Wattson și Youell.

− Totdeauna, spune domnul Donat amuzat. Toujours. Et pour toujour. De altfel, adăugă confidențial, sunt născut aici, pe strada Bastioanei…

− Să deschid un geam, întreabă codoașa?

− Oh, nu, nu, o oprește domnul Donat. Îmi place mirosul de tămâie și tahân… de pudră. Sorbi aerul ca un degustător. De lavandă, flori veștede… E foarte, foarte specific pentru bordelurile din orient… pentru patroanele de bordel, vreau să spun… Mă iertați, madame Eusebia…

− E cam greu mirosul, așa-i?

− Nu, nu, protestează domnul Donat. Ador specificul… ador oamenii care-și cunosc meseria… Știți, se întoarce către mine, barurile din port au decăzut. Sunt niște copii ieftine după barurile marsilieze, grecești. Și e păcat! Când există bordeluri atât de autentice!

− Domnul Donat acum locuiește în Elveția. Ce fete splendide au acolo!

− Mi-ze-ra-bi-le! spune graseind domnul Donat. Camere sterilizate, paturi sterilizate. Ca într-un incubator. Totul strălucește. E apretat. Te aștepți să te dea cu flit înainte de…

Codoașa izbucnește în râs, pleznindu-și palmele.

− Să te dea cu flit, repetă printre chicoteli. Flitul te vindecă de sifilis.

− Pe când aici, continuă încântat domnul Donat, aici trăiești. Respiri. Miroase. Care animal poate să facă dragoste dacă nu-i miroase a nimic? Fata asta nouă se parfumează?

− E foarte curată, spuse codoașa. Se întoarce spre mine: de Roji întreabă, de unguroaică. E o pictură, domnu’ Donat, o cadră. Are picioarele până aici, își duse mâinile la subțioară. Și sânii ca portocalele.

− C’est magnifique! Aș vrea s-o cumpăr pe această superbă Nana!

− Îi spune Na-na, repetă înduioșată codoașa. O alintă pe biata Roji.

− Dar cum s-a aflat de Roji până în Elveția? întreb nedumerit. Ați telegrafiat în toată Europa, doamna Eusebia?

− E un fel de tam-tam, explică domnul Donat. Un tam-tam pe care nu-l aud decât colecționarii, adevărații amatori.

−Tam-tam, repetă matroana. Tam-tam, ram-tam-tam!

Cântând ca o trompetă bagă mâna sub masă și scoate două sticle de șampanie franțuzească. Le privește cu exaltare prefăcută, în lumina lămpii, le sărută:

− Domnul Donat e un prinț. Ne-a adus șampanie tocmai de la Paris. Și nu se duce la casele scumpe, unde sunt numai curve înțepate, care își dau aere de doamne. Vine aici, la trufandale.

− C’est vrai, spuse domnul Donat. Uneori aceste modeste case de plăceri ascund adevărate comori. Demne de o colecție!

− Domnul Donat trece pe la noi numai ca să le vadă, spuse codoașa. Și dacă îi plac le fotografiază. Dumnealui e căsătorit catolic și catolicii sunt foarte cuminți.

− Exact, spune domnul Donat, mângâindu-și mustața galică. Cumințenia nu exclude rafinamentul, iar rafinamentul implică și puțină grosolănie. Formele pline, mirosurile, gemetele, asta te apropie de căsnicie mai mult decât orice predică. Ha, ha!

− Dar, înțeleg că domnul Donat e elvețian prin adopție? Nu pricep cum s-a impregnat cu atâta cumințenie.

− Pozez, replică domnul Donat. Aici pozez în soț catolic, la Brăila mă dau drept cartofor, iar la Istambul toți mă știu de vânzător de lei. Ha, ha! Nuduri. L’art du statuaire, monsenior. Du classique. Jadore le classicisme. E idiot ce spun, dar sună frumos. Salonul doamnei Eusebia merită o conversație cultă. Priviți aceste scoarțe oltenești, carpete de Iaspahan, acel unic preș împletit cu atâta migală din rafie!

− A băut foarte puțin înainte, îmi șoptește madame Eusebia. Când bea, ține discursuri.

− Dar, scumpă doamnă, o interceptează Donat, eu nu spun decât ceea ce cred și numai cui merită. Sunt convins că domnul de față e un cunoscător. Un jouisseur. Un gourmet.

− Nu te supăra, murmură codoașa. Nu vrea să jignească.

− Să-l jignesc? Dar domnul e invitatul meu! Vă rog să mă asistați când voi lucra. Va fi o aplicare a artei statuarului pe viu. Cinci, sau șase poze, apoi mă retrag și vă las cu frumoasa Roji. Iar deseară, dacă vreți, am două bilete la spectacolul celebrei Adele Delorme, după care putem lua masa împreună cu domnia sa.

− Admirabil, îmi frec ideatic mâinile cu gândul la promisiunea făcută lui Ermin. Programul mă aranjează de minune.

− Programul unui soț catolic, precizează domnul Donat. Al unui proxenet… Al unui geambaș…

− Și fotografiile? Le veți publica în vreo revistă? Sau se tipăresc în format de cărți poștale?

− Ha, ha! răcnește domnul Donat. Ha, ha! Domnul mă crede negustor de pornografii ! Nu domnule! Nu, nu fac asta pentru a încuraja onania printre elevi! E o pasiune autentică, domnule. L’art du statuaire?! Sau credeți că Elveția, stat neutral, celebru prin ceasurile sale, nu posedă și arte frumoase? Fotogenice? Ba da, domnule! Dar să începem lucrul.

Se aplecă și ridică din spatele mesei o enormă cutie neagră și un trepied. Madame Eusebia încearcă să-l ajute, dar o respinse cu multă curtoazie:

− Singur. Sunt destul de puternic. Ceea ce v-aș ruga însă ar fi să-mi împrumutați câteva rochii frumoase. Am adus farduri, câteva bijuterii false, dar n-am recuzită vestimentară.

− Voi vedea primele nuduri îmbrăcate din viața mea, îmi șoptesc în barbă.

(va continua)

* supranumit Regele Bălţilor, a fost un bandit lipovean care fura, viola şi ucidea fără milă, dând fiori chiar şi celui mai rău poliţist. Se mai spune despre el că ar fi avut un penis enorm de peste douăzeci de centimetri fiind căutat de femeile din toate stările sociale.

** medalie, sau decorațiune română, creată de Domnul Carol în 1876 și dată celor ce au adus servicii literelor, științelor și artelor.

− după o idee de C. Baciu

 

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s