Mortu’ la plimbare…

Primesc un telefon. Patronul mă cheamă ca să iau un decodor pentru cea mai nouă antenă parabolică. Chiar simțeam nevoia să mă mai aerisesc. Fac un briefing scurt, îl las pe meșterul Mitică șef peste echipe și pe Cătălina, contabila, patroneasă interimară.

Bun… Numa’ bine prind trenul, îmi zic.

În loc s-o ia spre Focșani, trenul își continuă drumul spre Galați.

− Ce-i cu ăsta bre?

− Ocolește că se lucrează la linie, iese tocmai la Buzău, zice un român.

− Hâu!

Deschid ușa de la vagon și mă chitesc, trenul își luase ceva avânt da’ fac ca la ieșirea din TAB. Sar pe vine și mă rostogolesc ghem, îmi zic, optimist.

Sar.

N-a fost chiar așa… N-am luat în calcul și inerția unui tren în mișcare așa că am făcut două tumbe spectaculoase.

Vine un cheferist în fugă.

− Nu ești sănătos mă…

− Lasă frate că-s de la elicoptere, de peste drum.

− Aaaa, mai nou așa vă antrenează acuma?

− Da, zic, și sar peste linii că vedeam niște polițai venind la trap.

Peste drum de unitatea de elicoptere, stau la un ia-mă nene și ajung în Focșani. Îmi dă patronu’ scula di sâ montiază pi șientru di parabolică și … după ce-mi iau și chenzina mă înfig, din nou, la o ocazie. Un amic simpatic mă aduce până în Tecuci. Vorbim de una, de alta, nici nu știu când am ajuns:

− Unde să te las ?

− Aici.

La câteva secunde după asta realizez că-s cu mâinile goale. Mă ia cu transpirații, pe lângă mine trece o Dacie neagră. Fac semne disperate: Oprește frate!

Oprește ăsta:

− Bagă mare, tre’ să prindem o Dacie roșie e la juma’ de minut avans…

− Da’ ce s-a întâmplat?

− Voi băgați cărbuni, că vă zic.

− Băgăm coane, mortu’ vrea să se mai plimbe.

Când mă uit în spate, un cosciug.

Ajungem mașina din urmă tocmai la intersecția cu calea ferată, amicul mai că nu voia să oprească, spuneți și voi, ați opri când vă urmărește un dric claxonând și făcându-ți semne să tragi pe dreapta?

Recuperez panarama de converter care căzuse sub bancheta din spate și stuchi pă el: nu mi-ar fi fost de bani, târguiam eu unul, dar nu se putea să mă fac de baftă în ochii șefului… și-i rog pe românii cu mortul să mă ducă de unde m-au luat. Ți-ai găsit! Ăștia nici nu vroiau să audă, că a fost un semn de la Dumnezeu, mortu’ a vrut să să ducă pe la neamuri, aflu că am trecut prin toate satele prin care s-a mai oblojit cât încă făcea umbră pământului. Ce mai, am răposat la pomenire. Pe la opt seara ajung cu dricul la Stație.

Cătălina, contabila, tocmai ce încuia ușa de la sediu :

− Așa se vine mai nou la muncă, cu dricul? A dat șefu’ de trei ori telefon să vadă dacă ai venit.

Îi povestesc, cam graseiat, aventurile…

− Of! E sâmbătă și, normal, în loc să ocolești cele trei ceasuri rele tu te-ai aruncat direct în brațele lor!

− Și-o să sfârșesc, apoteotic, în brațele tale…

− Asta s-o crezi tu!

 

***

Reclame

3 gânduri despre „Mortu’ la plimbare…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s