O mie de perle

Privi reticentă masca aceea gelatinoasă pe care i-o întinse primarul.

− Chiar nu văd cum aș putea respira sub apă cu chestia asta, protestă cam fără vlagă, pentru că văzuse demonstrațiile, și doar cu mândria unui întreg neam de ama care de secole se scufundaseră fără nici un ajutor în apele recifului.

Chinami era cea mai în vârstă ama. O sirenă japoneză, așa o numeau turiștii. Era neîntrecută la pescuit stridii, homari, arici de mare – care se vindeau la un preț bun în aceste zile, când fructele de mare deveniseră atât de rare. Timp de decenii, ea se scufundase după crustacee fără echipament special, dar turiștii au adus și altceva decât bani în somnorosul ei sat de pescari. Au venit cu o nouă tehnologie. Începând de astăzi, toate fetele de la scufundări vor purta costume și vor respira cu măști branhii, care extrag aerul din apă.

După ce și-a făcut datoria către strămoșii săi, Chinami a îmbrățișat fără rezerve noua tehnologie. I se părea a fi o modalitate de a căuta rămășițele fiicei sale, Ori.

S-a scufundat în apa rece a oceanului și a rezistat obișnuinței de a-și reține respirația. Chinami se întreba ce-ar fi crezut Ori despre respirația cu masca. Probabil că ar fi fost de acord. Fata iubise dintotdeauna apa, scufundându-se mai adânc decât îndrăznea Chinami, cu îndrăzneala aventuroasă a tinereții. Fiica ei  glumea că va găsi o mie de stridii, mai mult decât ar putea mânca cineva vreodată, și fiecare ar conține o perlă.

Chiar și cu toți acești ani din urmă, de intense prefaceri ecologice, oceanul era încă prea acid pentru stridii. Zeci ar fi fost o descoperire bună, sute ar fi fost o adevărată lovitură, dar o mie nu părea decât un vis. Singurele situri de scufundări pentru stridii se mai găseau la baza stâncilor de calcar, care mai diminuau aciditatea, dar chiar și aici nu găseai decât arici de mare cu spini moi, stridii și midii cu coajă subțire.

Într-un astfel de loc s-a îndreptat Chinami , în locul în care s-a scufundat ultima oară Ori înainte de a dispărea.

Astăzi, ca și în acea zi, soarele era strălucitor, iar apa calmă. La suprafață valurile, ridicându-se și căzând blânde, lăsau prelungi umbre colorate. Chinami începu să cobore mai adânc, trecând printre un banc cu mici pești parcă din argint care se legănau în adierea curentului și o ignorau hrănindu-se în continuare cu algele ce creșteau pe stânci. Ajunse la adâncimea de unde s-ar fi întors, dacă și-ar fi ținut respirația. Devenea o stare aproape meditativă, scufundându-se, așa, fără presiunea timpului de a reveni la suprafață pentru a respira. Chinami văzu o scoică Paua și o extrase din stâncă cu cuțitul ei plat. Un start bun pentru scufundări. O puse în sacul de colecție. Considerată o gemă organică, mother of pearl, opalul mării, se va vinde la un preț bun la înapoierea la docuri.

Înotă mai adânc și, deodată, un curent submarin o înșfăcă atrăgând-o spre un tunel ascuns sub o margine de stâncă. Se scufundă pe sub buza stâncii și lăsă curentul să o ia, cu speranța că va rezolva misterul dispariției fiicei sale de cu atâția ani în urmă. Tunelul se micșoră, iar presiunea apei deveni aproape primejdioasă. Fu împinsă precum glontele pe țeavă, printr-un sifon care, din fericire nu fu lung, și se deschise într-o cavitate de apă întunecată, străfulgerată  doar de benzi subțiri de lumină reflexii din refracții. Se răsuci, lovind violent apa cu labele înotătoarelor, încercând să scape de torentul de apă care o atrăgea și mai în jos, spre un hău de nepătruns și simți, pentru prima oară, panica. Va avea, oare, aceiași soartă precum a fiicei sale?

Al doilea sifon o expulză într-un întuneric de nepătruns, dar spațios, căci nu se mai simți purtată precum o frunză-n vânt. Se întoarse cu fața în contra curentului, pedalând agresiv din înotătoare, și aprinse luminile de la cască.

Grota era imensă, iar apa nu reușise, încă, să rotunjească muchiile ascuțite ale cristalelor.

Lumina celor două lanterne produse o adevărată nebunie cromatică.

O grotă de cristal. Chinami putu să vadă că unele din aceste cristale erau înspicate cu crustacee: midii, scoici, abalone, și… mii de stridii. Probabil aici aciditatea era mai scăzută, sau exista o concentrație mare de calciu.

Apoi, parcă într-un film în ralanti, scoicile începură a se deschide.

Mai întâi câteva, apoi toate scoicile își ridicară carapacea, curioase de a vedea cine a adus lumina în patria lor, expunând, aproape obscen, dar nevinovat, munca lor de-o viață.

Zeci, sute, mii de perle, străluciră sub lumina lanternelor, iar Chinami, cu pragmatismul profesiei, nu ezită.

Se lăsă apoi în voia curentului care o scoase la câțiva kilometri buni de locul scufundării.

 

Și chiar dacă ar fi putut sta mai mult în grota de cristal tot n-ar fi putut deosebi cuțitul plat al lui Ori, aflat în mijlocul câmpului de scoici, bine acoperit de anii în care natura și-a urmat cursul.

N-ar fi văzut nici cureaua lată care-i cuprindea cândva mijlocul și nici nu va ști că Ori s-a ținut de cuvânt și revine, acum, acasă, înnobilată în o mie de perle.

***

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s