About

Mi se reproșează  că nu mă țin de cariera de scriitor și n-am scos decât trei cărți în tiraj de pension deși am peste 2000 de pagini scrise.

Mi s-a reproșat că sunt leneș, superficial, haotic, fără stimă de sine.

Mi se reproșează că sunt imprevizibil, periculos, că lovesc înainte să gândesc, că nu am pic de diplomație.

Mi s-a reproșat că am schimbat un vraf de meserii exact atunci când performam.

Mi  se reproșează, că sunt misogin, că tratez femeile ca pe obiecte sexuale, că mă pun în fața idealurilor lor de cratiță la fel cum, că sunt infantil în dragoste, că trebuie să devin o ființă matură, cu responsabilități, căci „ai de crescut niște copchii, tâmpitule!”.

Mi s-a reproșat că vin prea târziu acasă, sau prea devreme, că nu mă rad, iar atunci când m-am ras în cap, că arăt ca un cioclu… dar câte nu mi s-au mai reproșat.

Acu’ să vezi, după ce m-au mâncat dej’tele…

 

  Dar ce știe lumea…

Ce știe…  când simți că nu se mai poate, că te plafonezi, că te blazezi, că intri într-un sens giratoriu mortal… și, că dacă nu evadezi, cu orice riscuri, vei sfârși incomplet.

Ce se știe de visele mele împotriva cărora s-au ridicat, inconștient dar voluntar, ziduri.

Ce știe lumea despre ce știu despre ea și am vorbit și am tăcut și tac, sau voi vorbi.

Și las lumea în legea ei.

Și-o iau mereu de la început!

Cu orice riscuri.

 

  Ce știe lumea despre lupta mea cu Mr. Hyde, lupta mea de-o viață, luptă în care înving și sunt eu, dr. Jekyll dar, cel mai adesea, sunt înfrânt și atunci îi rânjesc hidos.

 

 Și nu mi-a păsat și n-o să-mi pese

Căci, în lupta mea cu mine,

Voi veți rămâne

Doar victime… colaterale!

 

                                                                                         ***

LOCUL UNDE DEZARHIVEZ VISELE MELE DE O SECUNDĂ

Gabi (Gabriela-Mimi Boroianu) zice că eu pot scoate o poveste extraordinară din orice întâmplare banală. M-a citit! Așa cum fac femeile cu mine și eu le las… Treaba e, că trebuie să ai statut de voyeur. Amănuntul, mișcarea, secunda, sunt prietenii mei.

Acolo, unde alții trec grăbiți, eu mă opresc și absorb ca o sugativă.

Mai târziu, mult mai târziu, impresiile se sedimentează, se ordonează cumva în sertarele creierului meu și, la un declic, la o suficientă acumulare cantitativă, misterios, devin de nestăvilit, își doresc o viață proprie cu atâta ardoare încât nu mai sunt decât, umil, sclavul lor.

Mă lasă sfârșit, ca după un orgasm prea îndelung, dar cumva fericit. Fericit atunci când totul capătă un contur comprehensibil, realistic, dar în același timp diferit, cumva ideatic, ca un vis care te urmărește îndeajuns de mult încât nu-l mai poți separa de cotidian.

 

 

 

”Mihail Toma este pseudonimul literar al Domnului Dincă Mihail , căpitan-inginer pensionar care actualmente s-a retras la casa din Bârlad unde îmbină pasiunea de o viață pentru electronică cu cea de agronom amator și cea de scriitor.

 

Autorul a fost și este publicat în multe reviste de gen din care amintim: Taifas literar- revistă tipărită de scrieri și opinii literare, Gazeta SF- revistă electronică de artă și literatură speculativă, Cronopedia- Club de scriere literar- artistică, Helion- Revista online și Asociația culturală Helion, Amprentele sufletului- Revistă de cultură și artă, Alchemia-Revistă postmodernistă Israel, Ciclul antologic- Metamorfozele Naturii și a primit ca recunoaștere a străduințelor sale mai multe premii: Premiul de excelență- pentru cele mai citite povestiri publicate în revista „ Amprentele sufletului”, Premiul întâi pentru povestirea„ Foc dezlănțuit” al Revistei „ Gazeta SF, Mențiune  la concursul național Helion 2017, Premiul pentru întreaga activitate- Revista Amprentele sufletului, și altele…

 În dorința de a da și un aspect fizic creațiilor sale studiază arta tiparului și, cu utilaje în mare parte confecționate de el însuși, pornește o aventură numită „Manufactura Toma&Son” un atelier de uz personal, unde au prins viață cărțile: Câinele fără cap- povestiri 2015, Viață și moarte, două valuri gemene-povestiri SF 2016, Scrisoare de lux- Povestiri la gura sobei 2017, se reeditează Viață și moarte, două valuri gemene și sunt în lucru cărțile Ultima știre din mahala- schițe (2017-2018) și Arca doi- povestiri SF ( 2018-2019).”

Între timp au fost publicate și Vieți importante I și II- povestiri SF. (2020) și este în lucru Vieți importante III.

căinele
CIMG2239
Prezentare față
CIMG2518
prezentare vieți importante plain paper
CIMG4125
CIMG3366
CIMG4122
Vieți importante III

…și mai adăugăm o carte: Schițe, cu mici povestioare publicate de-a lungul timpului, unele atât de scurte încât Opisul cărții e foarte stufărit 🙂

10 comentarii

  1. Mădălina spune:

    Cam pustiu pe aici 😊

    Apreciat de 1 persoană

  2. mihailxmihai spune:

    Apăi… nici nu prea știu ce-ar trebui să postez… Câte vile și mașini am, sau cum mi-am făcut vacanța în Dubai și m-am cazat la Burj al Arab?
    Mi-e să nu epatez! 😉

    Apreciat de 1 persoană

  3. Mădălina spune:

    Atunci… vă dau temă pentru acasă sau, cum se spune prin blogosferă, vă lepşuiesc să scrieți 50 de lucruri despre dumneavoastră 😃

    Apreciază

    1. mihailxmihai spune:

      Poate. Deocamdata facem o mica pauzica caci mi s a bulit calculatorul si ma chinui de pe Mobile… Aaaa!

      Apreciază

      1. Mădălina spune:

        Eu doar de pe mobil public.. începutul e greu 😊

        Apreciat de 2 persoane

      2. mihailxmihai spune:

        O fi can ai degetele de copil.. EU cu lopata mean… 🙂

        Apreciază

      3. Mădălina spune:

        Lâd lâââd 😂 …uof, ce să urez… să se facă bine calculatorul cât mai repede.. pentru că… îmi chiar plac poveştile dumneavoastră 😊

        Apreciat de 1 persoană

  4. Darius Ghiță spune:

    Foarte frumos scrieți! Am început și eu sa scriu, dar pas cu pas avansam.😀

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mihail Toma spune:

      Mulțumesc!
      Spor!
      🙂

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu