Locul unde dezarhivez visele mele de o secundă

 

 

Mi se reproșează  că nu mă țin de cariera de scriitor și n-am scos decât treicărți în tiraj de pension deși am peste 2000 de pagini scrise.

Mi s-a reproșat că sunt leneș, superficial, haotic, fără stimă de sine.

Mi se reproșează că sunt imprevizibil, periculos, că lovesc înainte să gândesc, că nu am pic de diplomație.

Mi s-a reproșat că am schimbat un vraf de meserii exact atunci când performam.

Mi  se reproșează, că sunt misogin, că tratez femeile ca pe obiecte sexuale, că mă pun în fața idealurilor lor de cratiță la fel cum, că sunt infantil în dragoste, că trebuie să devin o ființă matură, cu responsabilități, căci „ai de crescut niște copchii, tâmpitule!”.

Mi s-a reproșat că vin prea târziu acasă, sau prea devreme, că nu mă rad, iar atunci când m-am ras în cap, că arăt ca un cioclu… dar câte nu mi s-au mai reproșat.

Acu’ să vezi, după ce m-au mâncat dej’tele…

 

  Dar ce știe lumea…

Ce știe…  când simți că nu se mai poate, că te plafonezi, că te blazezi, că intri într-un sens giratoriu mortal… și, că dacă nu evadezi, cu orice riscuri, vei sfârși incomplet.

Ce se știe de visele mele împotriva cărora s-au ridicat, inconștient dar voluntar, ziduri.

Ce știe lumea despre ce știu despre ea și am vorbit și am tăcut și tac, sau voi vorbi.

Și las lumea în legea ei.

Și-o iau mereu de la început!

Cu orice riscuri.

 

  Ce știe lumea despre lupta mea cu Mr. Hyde, lupta mea de-o viață, luptă în care înving și sunt eu, dr. Jekyll dar, cel mai adesea, sunt înfrânt și atunci îi rânjesc hidos.

 

 Și nu mi-a păsat și n-o să-mi pese

Căci, în lupta mea cu mine,

Voi veți rămâne

Doar victime… colaterale!

 

                                                                                         ***

 

 

 

”Mihail Toma este pseudonimul literar al Domnului Dincă Mihail , căpitan-inginer pensionar care actualmente s-a retras la casa din Bârlad unde îmbină pasiunea de o viață pentru electronică cu cea de agronom amator și cea de scriitor.

 

Autorul a fost și este publicat în multe reviste de gen din care amintim: Taifas literar- revistă tipărită de scrieri și opinii literare, Gazeta SF- revistă electronică de artă și literatură speculativă, Cronopedia- Club de scriere literar- artistică, Helion- Revista online și Asociația culturală Helion, Amprentele sufletului- Revistă de cultură și artă, Alchemia-Revistă postmodernistă Israel, Ciclul antologic- Metamorfozele Naturii și a primit ca recunoaștere a străduințelor sale mai multe premii: Premiul de excelență- pentru cele mai citite povestiri publicate în revista „ Amprentele sufletului”, Premiul întâi pentru povestirea„ Foc dezlănțuit” al Revistei „ Gazeta SF, Mențiune  la concursul național Helion 2017, Premiul pentru întreaga activitate- Revista Amprentele sufletului, și altele…

 

De asemenea creațiile sale mai pot fi găsite și pe blogul personal:

 

          Mihail stories- https://casuta-cu-povesti.art.blog

 

În dorința de a da și un aspect fizic creațiilor sale studiază arta tiparului și, cu utilaje în mare parte confecționate de el însuși, pornește o aventură numită „Manufactura Toma&Son” un atelier de uz personal, unde au prins viață cărțile: Câinele fără cap- povestiri 2015, Viață și moarte, două valuri gemene-povestiri SF 2016, Scrisoare de lux- Povestiri la gura sobei 2017, se reeditează Viață și moarte, două valuri gemene și sunt în lucru cărțile Ultima știre din mahala- schițe (2017-2018) și Arca doi- povestiri SF ( 2018-2019).”

 

                                                           

Reclame

Vin vremuri căcăcioase!!!

Pentru că tot mă ocup cu sf-ul și tocmai mi-am făcut o antecalculație cam la cât o să mă coste încălzirea în iarna asta, vin și eu cu un prognostic:

Cam pe când se va desprimăvăra, supraviețuitorii, precum niște zombi, cu țurțuri la coaie, vor ataca primăriile cerând fasole cu cârnați outside the rule, iar de nu, vor aprinde cererile de ajutor social, cu tot cu primărie.

 

Breaking: Researchers at CERN break “The Speed of Light”

Scientists said on Thursday they recorded particles travelling faster than light – a finding that could overturn one of Einstein’s fundamental laws of the universe. Antonio Ereditato, spokesman for the international group of researchers, saidthat measurements taken over three years showed neutrinos pumped from CERN near Geneva to Gran Sasso in Italy had arrived 60 nanoseconds quicker than light would have done.

Image result for CERN scientists 'break the speed of light'

“We have high confidence in our results. We have checked and rechecked for anything that could have distorted our measurements but we found nothing,” he said. „We now want colleagues to check them independently.”

If confirmed, the discovery would undermine Albert Einstein’s 1905 theory of special relativity, which says that the speed of light is a „cosmic constant” and that nothing in the universe can travel faster. That assertion, which has withstood over a century of testing, is one of the key elements of the so-called Standard Model of physics, which attempts to describe the way the universe and everything in it works. The totally unexpected finding emerged from research by a physicists working on an experiment dubbed OPERA run jointly by the CERN particle research centre near Geneva and the Gran Sasso Laboratory in central Italy.

Image result for CERN scientists 'break the speed of light'

A total of 15,000 beams of neutrinos – tiny particles that pervade the cosmos – were fired over a period of three years from CERN towards Gran Sasso 730 (500 miles) km away, where they were picked up by giant detectors. Light would have covered the distance in around 2.4 thousandths of a second, but the neutrinos took 60 nanoseconds – or 60 billionths of a second – less than light beams would have taken.

“It is a tiny difference,” said Ereditato, who also works at Berne University in Switzerland, “but conceptually it is incredibly important. The finding is so startling that, for the moment, everybody should be very prudent.”

Image result for CERN scientists 'break the speed of light'

Ereditato declined to speculate on what it might mean if other physicists, who will be officially informed of the discovery at a meeting in CERN on Friday, found that OPERA’s measurements were correct.

“I just don’t want to think of the implications,” he said. “We are scientists and work with what we know.”

Much science-fiction literature is based on the idea that, if the light-speed barrier can be overcome, time travel might theoretically become possible. The existence of the neutrino, an elementary sub-atomic particle with a tiny amount of mass created in radioactive decay or in nuclear reactions such as those in the Sun, was first confirmed in 1934, but it still mystifies researchers.

It can pass through most matter undetected, even over long distances, and without being affected. Millions pass through the human body every day, scientists say. To reach Gran Sasso, the neutrinos pushed out from a special installation at CERN – also home to the Large Hadron Collider probing the origins of the universe – have to pass through water, air and rock.

Image result for speed of light not so fast

The underground Italian laboratory, some 120 km (75 miles) to the south of Rome, is the largest of its type in the world for particle physics and cosmic research. Around 750 scientists from 22 different countries work there, attracted by the possibility of staging experiments in its three massive halls, protected from cosmic rays by some 1,400 metres (4,200 feet) of rock overhead.

What has happened at CERN?

Scientists say they have clocked neutrinos – tiny particles smaller than atoms – travelling at 300,006 kilometres per second, slightly faster than the speed of light.

What does that mean?

Einstein’s theory of special relativity says nothing can travel faster than the speed of light in a vacuum, because photons – light particles – have no mass. Proof that neutrinos, mysterious subatomic particles which have a tiny amount of mass, can travel faster would be inconsistent with Einstein’s theory.

What are the knock-on effects?

Einstein’s theory is critical to the Standard Model of physics that helps explain everything we know about how the universe works, from black holes to the big bang. If it is shown to be flawed, virtually everything in modern physics and the fundamental laws of nature would have to be rethought.

Have the results been proven?

The findings were such a shock that CERN’s scientists spent months checking their data before making their announcement. But they have asked American and Japanese teams to confirm the results before they are declared an actual discovery. The data will also be put online overnight so that it can be scrutinised by experts across the world.

Does this mean E does not equal MC squared?

The theory of special relativity was used to spawn the theory that energy is equal to mass multiplied by the speed of light squared. It is premature to discount the most famous equation of all time, but the latest discovery suggests one key assumption it relies on – that nothing can accelerate faster than light – may not be wholly accurate.

Physics-Astronomy.org

Privilegiul căpitanului IV

Sunt de cel puțin șapte zile pe ceea ce cred că este o corabie. Singura metodă de estimare a fost somnul. Am deschis deja mai bine de un sfert din uși. Celelalte nu vor și se aprinde o inscripție roșie, iar vocea paznicului necunoscut capătă inflexiuni amenințătoare.

Cea mai mare realizare de până acum este că am găsit bucătăria. Instrumente de gătit, uși pe care cu greu le-am deschis, cămări cu alimente, am intrat într-o astfel de cameră unde într-un frig cumplit stăteau atârnate în cârlige sute de animale eviscerate și înghețate bocnă. Spaima că voi muri de foame, sau de sete, a devenit  un gând trecător legat doar de ideea de captivitate care se face din ce în ce mai prezentă.

Nu avansez de loc cu scrierea. Am încercat să compar cuvinte mai mici cu locul în care se aflau scrise, dar nu am putut obține o similitudine. Pe scaun nu scrie scaun, iar pe masă nu scrie masă. Realizez că ar fi și caraghios, dar la altceva nu m-a dus până acum mintea.

Continui să explorez și-mi notez pe foi de papirus, foarte albe, subțiri și plăcute la pipăit, toate impresiile, cu instrumentul de scris găsit între degetele scheletului.

În afară de acesta nu am mai găsit nici o altfel de prezență. Totul e pustiu, deprimant și câte odată mă duc să forțez câte o ușă interzisă pentru a auzi o voce, chiar dacă doar a paznicului nevăzut.

Azi, a noua zi, am hotărât să fac o cercetare meticuloasă în cabina căpitanului corăbiei.

Am ajuns la această concluzie în urma unei amintiri fugare. Deși nu prea am avut de-a face cu oamenii mării, odată am făcut un ritual pentru un căpitan de navă care nu a voit să-și părăsească corabia pe care o numea prima lui soție și s-a scufundat împreună cu ea. Nu știu cum această amintire s-a ridicat din negurile uitării, dar ea s-a legat cu altele așa cum se întâmplă în secretul minților noastre și misterios, vălul de peste necunoscut se ridică.

Am făcut o slujbă la căpătâiul căpitanului și apoi l-am depus într-o cutie mai mare găsită în bucătărie.

Dintre rămășițele de îmbrăcăminte au căzut mai multe obiecte. Le-am pus cu grijă pe masă și cutia am dus-o într-o cămăruță mică, în care evident se țineau scule pentru curățenie.

Revin în cabina căpitanului.

La gât avea un lănțișor de argint, dar care nu lăsa urmă pe papirus deci era din alt metal necunoscut mie, cu două tăblițe pe care erau dăltuite câteva cuvinte. Pe prima doar două și am bănuit a fi numele lui. Pe a doua mai mare un cuvânt, iar dedesubt altele trei. Le-am transcris pe un papirus:

Samuel Bott

Căpitan

U.S.S. Enterprise

Al doilea obiect era un fel de punguță pătrată cu mai multe compartimente în care se aflau mai multe dreptunghiuri subțiri. Pe unele se afla o imagine mică a unui bărbat trecut de 50 de ani cu o postură falnică și privire cutezătoare deși puțin cam vanitoasă și inerentele inscripții. Ultimile trei erau niște miniaturi pictate cu migală înfățișându-l alături de o femeie mult mai tânără, frumoasă, dar cu aceiași privire suficientă, și apoi lângă doi copii cu figuri cam șterse.

În sfârșit, mai era un dreptunghi aparent metalic pe care se afla inscripționat

Samuel Bott

Căpitan

Cod acces Orange

0017A03

Stau nemișcat. Ceva vrea să se lege, vine până aproape de conștiința mea apoi fuge, iar…

Cântăresc lănțișorul în palma dreaptă…

− Desigur! Lumina roșie. Ușile interzise.

În stânga, inscripția roșie pâlpâitoare, vocea:

”Only for cod acces Orange”

*

Încă trei zile însemnate de somn.

Am ascultat vocea paznicului de mii de ori. Cuvintele încep să se lege. Când închid ochii văd ce este scris pe pătrățelul căpitanului. Umplu golul: nu are voie decât căpitanul care posedă acest obiect. Mă precipit. Alte obiecte pe care le-am atins luminau inscripții, iar eu m-am speriat.

În bucătărie: Power,  lângă inscripție o mărgică mică. O pipăi. Se mișcă fin sub buricul degetului, apăs!

Ceva s-a pus în mișcare, nu știu ce, dar vibrează…  de unde să-l opresc?

Încă un semn: Stop/Clear, roșu. Apăs pe mărgică. Mișcarea încetează. Notez pe papirus, capul începe să mă doară. Mi-e rău.

Mi-e rău de moarte. Mă târăsc în cabina comandantului și mă întind în pat.

 

Am bolit trei zile în care nu am băut decât apă. Parcă m-am întors de unde am plecat. Stau întins în pat și privesc urmele de vomă și fecale de pe jos. Trebuie să curăț mizeria înainte să mor de tot.

Îmi ies din minți și în timp ce frecam cu unul din cearceafuri pe jos, murdar de propriile fecale pe încheieturi, răcnesc:

− De ce nu mă lăsați să mor? Ce v-am făcut?

Privesc în sus, la tavanul de metal plin cu țevi frumos împachetate în argint:

− Acesta să fie blestemul meu? Să mor pe bogăția pe care mi-am dorit-o de mic? Dar nu am fost eu. Mereu am fost altul. M-am schimbat, mereu m-am schimbat. Mă cutremur:

Câte am făcut…

În liniștea lugubră a corăbiei părăsite, urletul meu reverberează la nesfârșit.

*

Life After Death? –Physicists Says „It’s Quantum Information that Transcends from One World to Another”

While scientists are still in heated debates about what exactly consciousness is, the University of Arizona’s Stuart Hameroff and British physicist Sir Roger Penrose conclude that it is information stored at a quantum level. Penrose agrees –he and his team have found evidence that „protein-based microtubules—a structural component of human cells—carry quantum information— information stored at a sub-atomic level.”

Penrose argues that if a person temporarily dies, this quantum information is released from the microtubules and into the universe. However, if they are resuscitated the quantum information is channeled back into the microtubules and that is what sparks a near death experience. “If they’re not revived, and the patient dies, it’s possible that this quantum information can exist outside the body, perhaps indefinitely, as a soul.

Researchers from the renowned Max Planck Institute for Physics in Munich are in agreement with Penrose that the physical universe that we live in is only our perception and once our physical bodies die, there is an infinite beyond. Some believe that consciousness travels to parallel universes after death.

Imagini pentru life after death full hd

“The beyond is an infinite reality that is much bigger… which this world is rooted in. In this way, our lives in this plane of existence are encompassed, surrounded, by the afterworld already… The body dies but the spiritual quantum field continues. In this way, I am immortal.”

In “Beyond Biocentrism: Rethinking Time, Space, Consciousness, and the Illusion of Death,” Robert Lanza asks does the soul exist? The new scientific theory he propounds says we’re immortal and exist outside of time. Biocentrism postulates that space and time are not the hard objects we think. Death does not exist in a timeless, spaceless world. His new scientific theory suggests that death is not the terminal event we think.

“There are an infinite number of universes, and everything that could possibly happen occurs in some universe.

Death does not exist in any real sense in these scenarios. All possible universes exist simultaneously, regardless of what happens in any of them. Although individual bodies are destined to self-destruct, the alive feeling—the ‘Who am I?’- is just a 20-watt fountain of energy operating in the brain. But this energy doesn’t go away at death. One of the surest axioms of science is that energy never dies; it can neither be created nor destroyed. But does this energy transcend from one world to the other?”

Physics-Astronomy.org

Via Dailygalaxy

Privilegiul căpitanului III

Deci zeii chiar există.

Mă simt răscolit pe dinăuntru căci ceea ce văd depășește orice imaginație. Sunt într-un culoar metalic vopsit în culori stinse, luminat discret de lumini ce nu par făclii, care dau o lumină de un alb pur și rece. Pe pereți șiruri lungi de țevi ce par învelite în argint. Din loc în loc uși ovale cu o ferestruică mică, rotundă dintr-o sticlă groasă, înăuntru, beznă. Încerc să deschid una dar nu știu de unde. Nu pare a avea nici un mâner, ori clanță, sau ivăr. Avansez dar culoarul parcă nu se mai termină iar setea a revenit, chinuitoare.

În sfârșit o ușă deschisă. O încăpere metalică ce pare că a fost un dormitor. Paturi, mese, totul din metal. Locul a fost părăsit în grabă căci așternuturile dintr-un material asemănător mătăsii sunt împrăștiate. Peste tot obiecte aruncate. Toate sunt acoperite cu un strat foarte fin de praf. Ridic ceva ce pare o podoabă. E un disc din argint frumos șlefuit care se punea la mână cu două cordeluțe dintr-un material necunoscut, moale și negru. Îl șterg cu degetele și, oroare, brusc se luminează și apuc să văd niște semne cabalistice înainte de al arunca, reflex, cât colo. Devin mai prudent. Pe una din măsuțe cutii transparente care se pare că au conținut cândva mâncare, acum doar mucegaiuri ofilite. Văd un bidon ca din sticlă: apă? Uit de orice frică. Mă reped la el, îl scutur. Lichidul pare într-adevăr apă. Dar cum se deschide? Mâinile îmi tremură. Brusc, mișcările mele haotice au un rezultat. Cu un fâsâit abia perceptibil un capac din capul obiectului se răsucește. Îl desfac de tot, gust. Pișcă la limbă, dar e apă. Beau cu nesaț. Genunchii mă lasă. Mă așez pe marginea unui pat și beau cu înghițituri mari, convulsiv.

Rămân cu bidonul în mână savurând mulțumirea organismului ca pe o plăcere orgasmică. Încet privirea mi se focalizează pe o inscripție de pe bidonaș. În josul ei altele mai mici. Realizez că astfel de inscripții sunt peste tot: pe cutiile ce-au conținut mâncare, pe pereți, pe țevile, nelipsitele țevi, care șerpuiesc pe tavan, pe ușă.

O scriere. Socotesc peste 20 de simboluri diferite. Dacă vreau să mă descurc aici trebuie cumva să învăț această scriere, dar prima grijă: ușa.

Mă apropii de ea. E masivă, groasă de un lat de palmă și se rotește pe două balamale solide. În mijloc are o degajare rotundă cu o scobitură. Bag mâna în scobitură și simt un mâner. Trag și o roată iese silențios spre afară. Rotesc și observ mișcare. Niște forme trapezoidale, patru la număr par a ieși din ușă odată cu rotirea mânerului.

Aha! Dau să închid ușa și-apoi mă ia cu frig: Dacă rămâi încuiat aici?  O altă ușă. Să încerc la altă ușă.

La nici 10 pași o alta. Mai mare, dar tot ovoidală și tot din fier. Bag mâna, scot mânerul și răsucesc. Dau un țipăt și cad pe spate în încercarea de a fugi. În stânga, pe perete încep să clipească un șir de luminițe iar o voce ce parcă vine din pereți, mă dojenește într-o limbă necunoscută.

*

Caut îndurare. Sufletul mi-e țăndări căci eu am profanat lăcașul zeilor chiar de părea părăsit. Aștept în genunchi, cu fruntea lipită de dușumeaua de metal, să primesc pedeapsa divină.

Nu se întâmplă nimic.

M-am născut într-o zodie norocoasă! Ridic temător privirea. Totul nemișcat. Ușa unde am lăsat-o, doar luminițele clipesc în stânga ei.

Un paznic. Zeii au lăsat un paznic când au plecat. Paznic care m-a avertizat că nu e bine ce fac. Și totuși, când am umblat la cealaltă ușă nu și-a făcut apariția. Creierul mi-e încleiat. Mă ridic cu greu și realizez că abia mă țin pe picioare. N-am mai mâncat de patru zile: Pe unde o fi sărmana delfină, salvatoarea mea până la capăt. O lacrimă mi se prelinge și voința mea, care dintr-un sclav m-a făcut Mare Preot al Zeiței Șra, se impune: Câtă vreme sângele-mi mai curge-n vine… Curaj muritorule. O singură viață ai, iar speranța e a ta și nimeni nu ți-o poate lua!

Altă ușă. Acum nu mai ezit. Rotesc de mâner, luminițele se aprind, vocea bolborosește, dar eu învârt și învârt… Cu un pocnet și un pufăit ușa se deschide.

O cameră micuță. Un pat lipit în perete, nelipsita măsuță, iar pe scaunul de lângă ea un schelet.

Mă cutremur. Oare aceiași soartă să am și eu? Mă apropii. Nu pare a fi vre-un zeu. E un schelet de om. Poate mai înalt, în jur de doi metri înălțime, dar om. Stă într-un scaun metalic abia atârnând în cartilagii pietrificate, cu capul înclinat lăsat pe tăblia mesei și-n falangele descărnate cu un instrument de scris. Categoric a murit scriind ultimile gânduri pe papirusul de pe masă. Scrisul a fost pătat de descompunerea trupului dar este încă lizibil și seamănă deși mai cursiv, mai cântat, cu cel de pe pereți.

Misterul se poate dezvălui citind aceste ultime gânduri ale unui muribund, gândesc.

Pe masă mai multe cutii desfăcute și câteva asemănătoare nedesfăcute. Mucegaiul uscat, ca o pădure încremenită, e fără echivoc. Acolo a fost mâncare.

Deja realizez că trebuie să uit tot ce-am știut și am învățat. Dacă vreau să supraviețuiesc trebuie să învăț și asta repede. Ridic una din cutii și o examinez cu toată puterea mea de pătrundere. Este ovală, din tablă aurie. Fundul pare dublu căci grosimea e mai mare deși greutatea nu confirmă o masă compactă. Deasupra se află o altă foiță de metal care se părea că fusese lipită cumva de cutie. Un mic ineluș este fixat cu un nit pe ea. Logic, a fost pus pentru a se trage de el.

Iau o alta, nedesfăcută. Pe ea este o pictură frumoasă în culori vii cu un fel de mâncare necunoscut și nelipsitele inscripții. Nu are nici un inel. O sucesc pe toate părțile și trec la alta din stiva care se află în stânga mesei. Iată una cu cerceluș, dar fără desen, doar cu o inscripție mică făcută din puncte. Îmi strecor degetul și trag. Insist. Deodată materialul cedează iar foița superioară se cojește descoperind interiorul. Când mă holbam în interior cu balele deja curgând, realizez că începe să-mi frigă degetele. O las precipitat jos și mă îndepărtez panicat.

Asta ce-o mai fi?

Mirosuri cumplit de îmbietoare se răspândesc în cameră, iar din cutie ies vapori.

Aha! Un fel de încălzire… fundul dublu… Ahaaa!

Mă apropii. Mâncarea miroase demențial. Dau să apuc cu mâna și mă înfrânez cu greu. Gândește ca ei, îmi poruncesc, nu cred că mâncau cu mâna. Într-adevăr. Pe o laterală găsesc o scobitură mică. Bag unghia și trag. O altă foiță se desprinde și o linguriță care, deși pare din argint e prea ușoară a fi din metal, se ivește în lăcașul descoperit.

O iau și duc la gură o primă îmbucătură.

– Niciodată nu mi-a fost dat să gust o asemenea minunăție!

Vocea mea reverberează în cameră și pe holul pustiu.

*