Mă calcă Mircea a lu’ Grumezea:
– Văleu, Nihăiță că tare greu mai ajung la tine, de te-ai cocoțat în vârfu’ dealului.
– Lasă vrăjeala c-ai venit cu mașina.
– Da’ de unde știi?
– Păi o lătrat numa’ cățeaua lu’ Zolo. Dacă veneai pi jios te amușinau și câinii lui Teudorescu.
– Mă… că pe toate le știi…
– Hai! Intri tu sau iese căldura. Te taxez la gaz ars.
A devenit, brusc, mai sprinten.
Se așează cu mii de precauții pe canapaua din atelier și debitează în inconfundabilul stil al liderului de sindicat de pe vremea lui Ceașcă:
– Ce frumos e la tine aici și ce cald și bine dar…
– Nici un dar, îi tai macaroana, zi!
Mă baleiază scurt și schimbă placa finuț, aproape imperceptibil:
– Mi s-a umflat un picior, văleu, iaca, trage cracul de la pantalon, am pus foi de varză, văleu, parcă a mai dat înapoi…
Ce pot face. Mă uit la picior. Umflat, puhav.
– Diabet, copil.
– Nuuuu! Nu să poate! Nu-i mai degrabă de la un nodul pe rinichiul stâng?
– Măăă, stângul are și pe frate-su nu mă aburi, ia dă mâinile. Cam vineții… ia să-ți văd schinarea… Ai mâncărimi? Când te scarpini parcă te doare?
– Apăi… cam așa.
– Tot mizerie d-aia de la Panciu bei? Dacă scrie că-i din Panciu nu-i musai să fie și din strugurii din Panciu, mă! Uită-te la tine, curg hainele, ai slăbit ce naiba-i cu tine?
– Da’ ce-am?
– Miroase a ciroză. Ciroză uscată, se mai poate repara s-o mai duci vreo 10 ani da’…
– Am să mor!
– Ești tâmpit! Toți murim. Normal c-ai să mori. Ce să facă patria, poporul și partidul cu o așa jale!
– Mă mai iei și la mișto…
– Păi, dobitoc mic, pre când făceai poze cu găozuri de feti mari și dansai numai în, hmmmm, p-atunci nu te ducea gându’!?
– Ce vremuri Mihăiță… ce vremuri…
– Mie-mi zici? Tot veneau pe la poartă cu câte-un feon în brațe, că să-l repar de-o intrat fimeia în bănuieli…
– Da. Cătușele alea din polistiren, pătucul roz…
– Cât ne-am chinuit cu luminile ca să nu lase umbre…
– Homălăul ăla de travestit pe care l-am aruncat în Căcaina…
– Ha! Alerga de nebun în curu gol printre bolovani… Ha! Ha!
– Nebunele de pankiste…
– Huooo! Îi bolnăvicios. Ce-ai să-ți repar?
– Camera asta… uite: cum mișc firul rămân fără curent, mai să mă fac de rușine. Noroc c-am luat-o și pe ailaltă…
– Îhî! O pușcat cablul. Acuș! Ia până ce eu îți stric camera ia întinde-te pe canapea.
Așa. Să-ți bag niște diadinamice măcar de să pasăm circulația sanguină, să mai topim din aderențe și din grăsime. Treci!
Mă uit la el. Curenții diadinamici îl zguduie din dreapta-n stânga iar el stă cu ochii holbați pe ventilatorul de pe tavan. Dar nu-l vede. Privirea este întoarsă și harduri vechi descarcă imagini demult uitate.
– Mic copil, mă înduioșez:
Iaca, e timp de plată pentru toate!
***
Mihail stories 