Ninge, mă ninge până în chiloți,
Mă ninge-n esofag, adânc, și fals.
Ne ninge cu minciuni
Cărbunii nu mai sunt
din antracit.
Mă ninge cu prostii
Vrăjeli de popă tuns
Doar fulgi de turbă fumegândă
și-i jale.
E cineva să mă audă?
Și se întâmpla ‘ntr-o seară,
comună și banală,
în gară.
Stau de prost, aștept al ei raport:
Găsește-ți altă fraieră, bărbate,
Căci eu ce te-am pupat
Pe ce aveai și tu mai drag!
Mă ninge-n esofag, adânc și fals.
Ne ninge cu minciuni.
O mâță neagră calea mi-a trecut.
Cărbunii nu mai sunt
din antracit.
Patul e prea mare și mi-e frig.
Îi jale.
Cărbunii nu mai sunt nici din lignit.
E cineva care s-audă?
o fraieră,
o puberă,
în ceas târziu, pe înserare,
și să mai facă-o încercare;
cărbunii să mi-i reaprindă?
***
Mihail stories 
A republicat asta pe Cronopedia.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Căram cu bunicul cărbunii cu roaba. Erau descărcati neglijent in fata portii, aruncați laolaltă cu lemnele, ratia nostra pentru iarna. Eram copil. Vedeam disperarea bunicului. Prea putini cărbuni, praf incleiat, lemne umede… De unde sa încălzești doua camere, o bucatarie si o baie ? Nu înțelegeam. Ma jucam si săream in roaba. Străbătea râzând cu mine curtea pana la magazie. Uitam de cărbuni. Făcea rost in alta zi, nu știu de unde. Nu-mi amintesc sa fi suferit de frig, dar imi amintesc frigul. Uneori il mai simt si astazi. De parca focul s-ar fi oprit din loc așteptând o revoluție in evoluție. Poezia ta striga, este încrâncenata, răspunsul se încăpățânează pe o muchie de suflet in așteptarea care-l tine in viata , cărbunii sunt asezati in soba sufletului. Focul poate surprinde, poate pâlpâi , poate erupe sau deveni molcom in liniștea înserării. Nimeni nu va știi….Sau poate doar perna. Pot publica si eu pe blogul meu poezia ta ?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sigur că da. Pup! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană